VIDEO Accidentul fatal provocat de un automobil Uber fără șofer este coșmarul de care s-au temut dezvoltatorii tehnologiei autonome

VIDEO Accidentul fatal provocat de un automobil Uber fără șofer este coșmarul de care s-au temut dezvoltatorii tehnologiei autonome
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mar 2018

Accidentul fatal provocat duminică seara, în Arizona, de un automobil fără șofer testat de Uber este coșmarul de care s-au temut, dar la care s-au așteptat dezvoltatorii tehnologiei autonome, relatează Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Săptămâna trecută, Waymo, divizie a grupului Alphabet, compania mamă a Google, a prezentat un film cu oameni călătorind într-unul din minivan-urile sale autonome. Oamenii se jucau pe telefoane, căscau, iar unul a ațipit. Mesajul: Mașinile autonome sunt atât de sigure încât sunt plictisitoare. Clipul avea rolul să atragă sprijinul pentru un serviciu de taximetrie fără șofer pe care compania intenționează să îl lanseze în Phoenix în acest an, scrie News.ro.

Accidentul în care mașina autonomă a Uber a ucis o femeie care traversa neregulamentar, fără să existe urme de frânare, ar putea întârzia planurile Alphabet și ale industriei de profil de includere în circuitul comercial a acestei tehnologii.

Autoritățile de reglementare americane investighează accidentul.

Renault vrea să transfere cea mai mare parte a producției Clio în Turcia. Anul trecut, vânzările Clio au scăzut vertiginos în afara UE CITEȘTE ȘI Renault vrea să transfere cea mai mare parte a producției Clio în Turcia. Anul trecut, vânzările Clio au scăzut vertiginos în afara UE

Ca urmare a accidentului, Uber și-a suspendat toate testele în care sunt implicate autovehicule autonome pe teritoriul Statelor Unite.

Accidentul ”va da înapoi încrederea consumatorilor în această tehnologie cu ani de zile, dacă nu cu decenii. Trebuie să o luăm mai încet”, a spus Jason Levine, director general al Centrului pentru Siguranța Auto, grup pentru protejarea drepturilor consumatorilor cu sediul în Washington.

Accidentul fatal, primul de acest tip care a implicat un vehicul autonom și un pieton, a avut loc într-un momentul critic pentru industria aflată în formare. Companii ca Alphabet, General Motors, Uber și Tesla investesc miliarde de dolari pentru dezvoltarea tehnologiei autonome.

Majoritatea testelor efectuate pe drumurile publice au avut loc fără probleme, iar coliziunile mai grave nu s-au produs din cauza tehnologiei.

Cu toate acestea, pe măsură ce vehiculele autonome sunt testate tot mai mult în zone urbane complexe și în suburbii, probabilitatea de producere a unor accidente a crescut.

Conducerea grupului Alphabet s-a temut de ani de zile că un accident mortal provocat de o coliziune sau de teste efectuate neglijent de o companie concurentă ar putea avea ca efect introducerea unor reglementări prea stricte.

Primul comentariu al unui inginer specializat în tehnologia autonomă, contactat de Bloomberg, a fost:” până la urmă s-a întâmplat”.

În 2016, un șofer care utiliza un sistem de pilot automat al Tesla a intrat cu mașina într-un camion, pe o autostradă din Florida, și a decedat, iar reacția publică inițială a fost similară cu cea de luni, dar cele două cazuri sunt diferite.

În cazul din Florida a fost vorba despre un sistem de pilot automat care trebuie supravegheat permanent de șofer. Tesla a făcut mai multe actualizări ale sistemului respectiv și a reușit să țină cazul sub control.

Profilul consumatorului care își rezolvă diferendele cu băncile pe cale amiabilă CITEȘTE ȘI Profilul consumatorului care își rezolvă diferendele cu băncile pe cale amiabilă

Sistemele proiectate de Waymo, Uber și Cruise, divizie a GM, folosesc o altă metodă, cunoscută ca Lidar, pe lângă radare și senzori, producătorii susținând că este mai bine să utilizezi tehnologia integral autonomă.

Sistemele integral autonome pot salva viețile de cele mai multe ori, pentru că sunt mai alerte și mai capabile decât șoferii, argumentează producătorii.

În 2016, peste 37.000 de oameni au murit în trafic în trafic pe drumurile din Statele Unite, iar numărul pietonilor uciși a crescut cu 9%, potrivit datelor Administrației americane pentru siguranța traficului rutier (NHTSA).

Șoferii sun rareori pedepsiți penal pentru accidente de tipul celui provocat de automobilul Uber în Arizona, dar implicarea unui vehicul autonom este o situație nouă, a arătat Chris Zachar, partener la firma de avocatură Zachar Law Firm din Phoenix.

Potrivit poliției, Elaine Herzberg, în vârstă de 49 de ani, traversa neregulamentar atunci când a fost lovită de vehiculul Uber, care circula cu aproximativ 64 de kilometri pe oră. Vehiculul nu a încercat să frâneze, iar supraveghetorul care se afla în vehicul nu a intervenit.

Totuși, acest fapt ar putea să nu conteze în acest caz, a spus Zachar.

”Dacă radarele acestor vehicule sunt atât de bune, de mai este nevoie de trecere de pietoni”, s-a întrebat el.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
accident fatal
masina fara sofer