Volkswagen a vândut deja producția lui ID.Buzz până aproape de sfârșitul anului, înainte ca mașina să fie prezentă în showroom

Volkswagen a vândut deja producția lui ID.Buzz până aproape de sfârșitul anului, înainte ca mașina să fie prezentă în showroom
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 19 aug 2022

Microbuzul electric ID.Buzz se bucură de un real succes în rândul clienților, odată cu lansarea oficială a sa, în luna mai a acestui an. Cu toate acestea, mașina nu a ajuns deocamdată în showroom-uri, numărul de comenzi a urcat simțitor, fiind acoperită producția pentru două treimi din acest an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Un număr de 10.000 de comenzi a înregistrat Volkswagen pentru modelul electric ID.Buzz, potrivit unui mesaj transmis angajaților de unul dintre directori. „Este pur și simplu impresionant”, a scris Lars Krause, șeful vânzărilor VW Vehicule Comerciale, potrivit Automobilwoche. „10.000 de comenzi fără ca mașina să fie la dealer”. În acest moment, uzina din Hanovra, unde se produce ID.Buzz, este în vacanța specifică lunii august, însă producția a început încă din primăvară, pentru realizarea stocurilor necesare începerii livrărilor.

Informația este de natură să liniștească spiritele în cadrul companiei, după ce întreg procesul de producție fusese oprit, în luna iunie, din cauza unor nereguli ale bateriilor pe care uzina le monta pe mașini. În cadrul unui control de calitate s-a constatat că unele celule prezentau inconsistențe ale tensiunii. Pentru remediere, s-a oprit producția și s-a solicitat furnizorului de celule să rezolve această defecțiune. Producția a reînceput în iulie, însă a fost oprită pentru remontul de vară.

Rezultate remarcabile în Europa pentru SUV-urile românești CITEȘTE ȘI Rezultate remarcabile în Europa pentru SUV-urile românești

Pentru acest an, Volkswagen și-a planificat să fabrice 15.000 de unități, iar din 2023 producția ar trebui să crească la 60.000 de unități. Producția anuală, după finalizarea perioadei de tranziție, ar urma să ajungă la 130.000 de autovehicule, adică la circa 900 de vehicule pe zi. Numărul mare de comenzi și întârzierile apărute între timp ar putea genera însă perioade lungi de așteptare pentru cei care comandă acest automobil.

Informațiile privind comenzile înregistrate de acest model până în prezent arată că cea mai mare parte a comenzilor a venit din Norvegia, cu 3.400 de unități, în timp ce Germania este doar pe locul al doilea, cu 2.500 de unități comandate. Olanda și Belgia au și ele câte 1000 de comenzi.

ID.Buzz a fost lansat în două versiuni, cea de pasageri, Pro, și Cargo, pentru marfă. Mașina are o baterie de 77 kWh, 204 CP și o autonomie de 416 km. Prețul pentru cele două modele, în funcție de echipare, începe de la 53.000 de euro.

VW Vehicule Comerciale, care produce acest model, a înregistrat o scădere semnificativă a livrărilor de automobile în prima jumătate a acestui an, cu 153.600 de unități, cu 25% mai puține decțt anul trecut în perioada similară, raportând și o scădere a veniturilor, cu 4,8%. În același timp, profitul operațional al diviziei a fost mai mult decât dublu (creștere de 115%) la 187 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw id.buzz
lcv electric
id.buzz cargo