Volkswagen Arteon, cea mai mare și mai scumpă dintre limuzinele mărcii, debut cu vânzări slabe. În România nu a fost înmatriculat niciun exemplar

Volkswagen Arteon, cea mai mare și mai scumpă dintre limuzinele mărcii, debut cu vânzări slabe. În România nu a fost înmatriculat niciun exemplar
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 5 sep 2017

Cea mai mare și mai scumpă dintre limuzinele mărcii Volkswagen, Arteon, dezvoltată și lansată în urma unor investiții importante în acest an, nu a reușit să vândă foarte multe exemplare de la lansare și până acum, potrivit informațiilor colectate de JATO Dynamics de pe piețele europene.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volkwagen Arteon este cel mai nou model introdus în portofoliul mărcii din Wolfsburg, acesta înlocuind, din punct de vedere tehnic, vechiul Passat CC (și într-o oarecare măsură și limuzina Phaeton), cu o caroserie nouă, de tip fastback, preferată în ultimii ani de clienții europeni. Practic, Arteon se situează ca dimensiuni și motorizări peste Passat, cu o lungime de 4,86 metri, față de 4,76 metri, apropiindu-se de limita celor 5 metri, unde se regăsesc limuzinele de clasă E și unde se poziționa înainte de dispariție, Phaeton.

Este, din nou din punct de vedere tehnic, versiunea VW a sedanului Skoda Superb, cu care împarte caroseria alungită, produsă pe platforma MLB. Dacă privim la toate mărcile grupului VW, observăm că Arteon se poziționează exact între A5 și A7, ca dimensiuni, având aceleași trăsături ca acestea. Prețul este cu puțin mai mic decât cel al lui A5 Coupe, ceea ce poate fi una dintre cauzele vânzărilor apatice din aceste prime luni de la lansare.

VIDEO&FOTO Noul Dacia Duster a fost prezentat oficial în premieră. Cum arată a doua generație a SUV-ului românesc CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Noul Dacia Duster a fost prezentat oficial în premieră. Cum arată a doua generație a SUV-ului românesc

Potrivit datelor Jato, VW Arteon a fost vândut în numai 665 de exemplare, în prima lună completă în care s-au făcut livrări, după lansare. Pentru comparație, Opel Insignia, unul dintre concurenții lui Arteon, a fost vândut în 5.878 exemplare în iulie. Dincolo de motivele de poziționare a prețurilor, analiștii sunt de părere că atracția exercitată de SUV-uri poate fi unul dintre motivele pentru care clienții nu au fost atrași de limuzina Arteon.

Clienții VW aflați în căutare de mașini mari au preferat SUV-ul Tiguan, care a fost “împins” în segmentul D (15.918 unități vândute în iulie) și limuzina clasică a VW, Passat, care s-a vândut în luna iulie în 14.158 exemplare. Cel mai vândut model premium din clasa D, în care se află și Arteon, a fost Mercedes-C Class, cu 14.884 unități vândute, în timp ce Audi a vândut 12.237 exemplare de A4.

În România, până la sfârșitul lunii iulie, nu fusese înmatriculat niciun exemplar VW Arteon, potrivit datelor MAI. După cum arată datele APIA, au fost livrate 10 exemplare în iunie și 2 exemplare în iulie. Cel mai probabil, o bună parte a acestor mașini a fost destinată dealerilor VW.

Pe piața din România, cel mai ieftin Arteon poate fi comandat în echiparea Elegance, cu motor diesel, 2.0 TDI, de 150 CP, și cutie de viteze DSG, la un preț de 36.240 euro. Cu motorul 2.0 TDI de 240 CP, biturbo, și tracțiune integrală 4Motion, prețul este 43.014 euro, comparabil cu un Audi A5 Sportback, cu același motor, dar cu o putere redusă. Echiparea R-Line începe de la 36.951 euro, cu motorul diesel de 150 CP. Pentru cei care doresc să cumpere acest model cu motor pe benzină, au la dispoziție doar echiparea de top, R-Line, cu motor de 280 CP, care va costa 44.614 euro (2.0 TSI DSG de 280 CP). 

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
arteon
piata auto