Volvo și Northvolt construiesc o nouă fabrică de baterii cu director de la Tesla

Volvo și Northvolt construiesc o nouă fabrică de baterii cu director de la Tesla
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 feb 2022

Gothenburg, orașul în care se află uzina principală a mărcii suedeze Volvo, va găzdui o uzină de baterii pe care constructorul de automobile o va dezvolta împreună cu Northvolt, cel mai cunoscut startup european în domeniul bateriilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Constructorul auto Volvo, deținut de chinezii de la Geely, și startup-ul Northvolt, care a reușit să atragă investitori importanți din industria auto, vor construi o uzinăd e baterii în Gothenborg, Suedia, în care vor lucra aproximativ 3000 de persoane, după cum anunță cele două companii.

Planul prevede ca uzina să devină funcțională în 2025, să cuprindă un centru de cercetare și dezvoltare, anunțat anterior, iar suma investită să ajungă la 30 de miliarde de coroane.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Acordul de constituire a unui joint-venture, care va deține noua uzină de baterii face parte din strategia de electrificare a Volvo Cars, care prevede ca începând din 2030, compania să nu mai producă și să vândă decât automobile complet electrice.

Lucrările de construcție ale uzinei de baterii din Gothenborg vor demara în 2023, iar bateriile produse vor fi destinate mașinilor Volvo și Polestar. Capacitatea de producție anuală va di de până la 50 GWh, care va fi suficientă pentru circa 500.000 de automobile anual.

Poziția noii uzine a fost aleasă pentru a fi în apropiere de uzina Volvo din Gothenburg, între cele două existând o conexiune rutieră directă, la fel și cu centrele de R&D ale Volvo și Northvolt.

 „Parteneriatul pentru celule de baterii cu Northvolt este cheia pentru ambițiile noastre strategice în electrificare” a declarat Hakan Samuelsson, actualul CEO al Volvo, care își încheie contractul în acest an. „Suntem angajați să devenim lider în segmentul premium electric și să vindem numai vehicule pur electrice până în 2030”.

Fondatorul Northvolt, Peter Carlsson, este și el de părere că parteneriatul reprezintă o „mutare decisivă”, pentru companie și pentru regiune. „Continuăm să transformăm una dintre cele mai dinamice regiuni auto din lume și să devenim liderul global de baterii sustenabile”.

Viitorul director al uzinei de baterii Volvo – Northvolt va fi Adrian Clarke, fost manager în cadrul Tesla, cu o experiență bogată în funcționarea unei „gigafabrici” de baterii.

Premieră istorică pe piața auto românească CITEȘTE ȘI Premieră istorică pe piața auto românească

Cele două companii, Volvo și Northvolt, vor inaugura în acest an centrul R&D din Gothenburg, acesta urmând să înceapă activitatea de dezvoltare a noilor celule de baterii ce vor fi fabricate în viitoarea uzină. Începând din 2023, Volvo și Northvolt au început deja recrutările pentru personalul centrului și uzinei, în special ingineri și liderii de echipe, pentru ca la finalul lui 2023 să înceapă angajări pe scară largă.

Northvolt a fost fondată în 2016, ca startup cu obiect de activitatea producția de celule de baterii. Până în acest moment a semnat contracte în valoare de peste 30 miliarde dolari, cu BMW, Fluence, Scania, Volkswagen, Volvo Cars și Polestar. De asemenea, unii dintre parteneri, cum sunt cei de la VW, au investit și în acțiuni ale companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
volvo
fabrica de baterii volvo
northvolt
celule de baterii europa