Compania de tip holding CreditAmanet devine societate pe acțiuni

Compania de tip holding CreditAmanet devine societate pe acțiuni
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 nov 2022

Compania românească de tip holding CreditAmanet, cu o experiență de aproape 15 ani pe piață, își schimbă forma juridică și devine societate pe acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În acest proces vor fi implicate toate liniile de business ale grupului – amanet, schimb valutar și comerț cu bunuri mobile – desfășurate în cadrul companiilor DIGITAL SALE SRL și EUROCREDIT EXCHANGE SRL.

INFOGRAFIC Care sunt cele mai bogate comune din România CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Care sunt cele mai bogate comune din România

Cu experiență antreprenorială de 25 de ani, Claudiu Diaconu, fondatorul CreditAmanet, este președintele Consiliului de Administrație al societății, în care se regăsesc, în calitate de membri, actualul CEO, Cosmin Popovici, și Valentin Petcu, în prezent COO-ul companiei. În consiliul de administrație au fost cooptați și Mihai Chișu, cu o experiență de 20 de ani în domeniul piețelor de capital locale și internaționale, și Vlad Porumb, doctor în economie și profesor la Școala de Business a Universității Manchester, specializat în piețele de creditare, audit și sustenabilitate.

Obiectivul principal al schimbării formei juridice este guvernanța eficientă și obiectivă, ceea ce facilitează atragerea de finanțări pentru îndeplinirea obiectivelor incluse în planul de business. Accelerarea procesului de digitalizare a activității, dublarea cifrei de afaceri în următorii doi ani și extinderea pe piața internațională sunt câteva dintre obiectivele CreditAmanet în viitorul apropiat.

Tokero abordează un nou model de conducere CITEȘTE ȘI Tokero abordează un nou model de conducere



În acest moment, pachetul de acțiuni al companiei numără 150 milioane de unități. Pachetul majoritar de 87,2 % este deținut de familia Diaconu, prin DIAMOND CAPITAL HOLDING. Vicepreședintele companiei și directorul de operațiuni, Valentin Petcu, are 8,5% unități, iar Cosmin Popovici, CEO CreditAmanet, deține 4,3% . „În planul de dezvoltare al companiei există și opțiuni de pachete minoritare de acțiuni pentru angajați”, spune Cosmin Popovici, CEO-ul companiei.

Compania a raportat o creștere de 37% a cifrei de afaceri și de 33% a profitului în primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

CreditAmanet are 25 de agenții la nivel național.

viewscnt
Afla mai multe despre
creditamanet
societate pe acțiuni