

Metrorex, compania de stat care administrează rețeaua de metrou din București, a primit aviz de deconectare pentru neplata facturilor de la furnizorul său de energie electrică, Hidroelectrica.
Statele UE vor avea posibilitatea de a solicita aplicarea clauzei derogatorii naționale pentru apărare în vederea includerii, de asemenea, a unor măsuri de securitate energetică, cum ar fi îndepărtarea de combutibili fosili, investiții în rețele etc.
Grupul de furnizare și distribuție de energie și gaze, precum și producție și stocare de electricitate Premier Energy, controlat indirect de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, semnalează în România că circulă informații false cu privire la activitatea sa.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, anunță că, pentru furnizarea de gaze către populație, primele oferte vor fi lansate în decembrie anul acesta, cu livrări de la 1 aprilie 2027, conform planului stabilit în primăvară.
Compania românească de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, a contraatacat în litigiul în care constructorul spaniol Duro Felguera a reclamat-o la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera Internațională de Comerț (ICC) de la Paris.
Cei 10 producători de energie regenerabilă fotovoltaică care au obținut, pe 20 februarie 2024, cum a anunțat atunci Profit.ro, o decizie arbitrală de obligare a României la plata de despăgubiri de zeci de milioane de euro, plus costuri de arbitraj și dobânzi, la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, în dosarul ARB/18/19, reclamă că nu și-au primit nici acum banii din partea statului român.
Miliardarul american Peter Thiel, CEO și cofondatorul Palantir, a cumpărat o participație de 1% la compania argentiniană Vista, una dintre cele mai mari companii petroliere din lume și care operează în formațiunea de șisturi Vaca Muerta din Argentina, potrivit unui document depus la Comisia de Valori Mobiliare și Burse din SUA (SEC).
În pofida deciziei de a renunța până în 2035 definitiv la producția de energie nucleară, guvernul spaniol a amânat dezafectarea celor două reactoare ale centralei nucleare Almaraz până în iunie 2030, deși acestea trebuiau să fi fie închise în 2027, respectiv, 2028.
Bucureștenii deserviți de CET Grozăvești vor avea luni dimineață o apă mai caldă cu mai puține grade decât de obicei, a anunțat Electrocentrale București, ca urmare a opririi unității începând de duminică seara și până luni la prânz, din cauza unor lucrări pe care Apa Nova le va face la rețeaua de alimentare cu apă.
Eticheta energetică este unul dintre cele mai importante repere când cumperi un aparat electrocasnic, dar este adesea citită superficial.
Consumul redus de electricitate din weekend, care a coborât sub o medie orară de 3000 MW la mijlocul zilei de sâmbătă, dublat de o zi însorită a făcut ca producția de energie solară, a parcurilor comerciale și prosumatorilor, să poată acoperi aproape în proporție de 100% cererea internă.
Contractele futures ale petrolului au crescut vineri cu peste 1 dolar pe baril, din cauza unor noi atacuri asupra petrolierelor care traversează Strâmtoarea Ormuz și a scepticismului cu privire la ajungerea la un acord de pace între administrația Trump și conducerea Iranului.
Președintele american Donald Trump vrea să preia nu numai operațional, ci și teritorial Strâmtoarea Ormuz, intenționând să o includă în posesiunile pe care SUA le deține în afara continentului american.
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega și al rețelei omonime de benzinării, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier de stat al Kazahstanului, KazMunayGas, a înregistrat și în primul semestru al acestui an un profit net de 40,5 milioane dolari, anul trecut compania revenind pe profit după pierderile de jumătate de miliard de dolari din ultimii 5 ani.
Premierul interimar Ilie Bolojan a criticat performanța managerilor din mările companii energetice de stat și a arătat că toate contractele de mandat trebuie modificate, iar unul din indicatorii de bază să fie realizarea investițiilor. Bolojan a mai afirmat că trebuie eliminate numirile bazate pe clientelism politic sau loialitate politică.
Instalațiile de producție și stocare de energie ale prosumatorilor ar trebui dispecerizate de către furnizorii de electricitate și de către operatorii de distribuție a acesteia, a declarat premierul demis și interimar Ilie Bolojan, totodată ministru interimar al Energiei.
Guvernul a decis prin hotărâre să elimine mina Cătălinu și cariera Ungurelașu-Polovragi, din arealul gorjean Baia de Fier, ambele cu rezerve omologate de grafit, de pe lista perimetrelor miniere programate pentru închidere definitivă.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3447 | +0.0670 | +1.27 % |
| 1 USD | 4.7519 | +0.0754 | +1.61 % |
| 1 GBP | 6.2764 | +0.0957 | +1.55 % |
| 1 CHF | 5.7347 | +0.1451 | +2.60 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro