

Compania de servicii petroliere a grupului Rompetrol și-a majorat de 6 ori prorfitul în primul trimestru al acestui an,comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, acesta ajungând la 1,124 milioane lei de la 186 mii lei.
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega și al rețelei omonime de benzinării, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier de stat al Kazahstanului, KazMunayGas, a înregistrat și în primul trimestru al acestui an un profit net de 567 milioane dolari, după ce anul trecut a revenit pe profit după pierderile de jumătate de miliard de dolari din ultimii 5 ani.
Consiliul de Administrație al companiei de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică, a avizat semnarea de către companie a contractului de achiziție a activelor combinatului de îngrășăminte Azomureș, contra unei sume de până la circa 69 milioane euro.
Compania de stat Electrocentrale București (ELCEN), controlată de Ministerul Energiei, cel mai mare producător de energie termică și electrică al Capitalei, a răspuns public reproșurilor care i-au fost adresate de către premierul demis și interimar Ilie Bolojan, totodată ministru interimar al Energiei, potrivit cărora nu a încasat nimic până acum dintr-o sumă totală de circa 360 milioane euro, reprezentând bani UE din Fondul de Modernizare destinate sprijinirii a 3 proiecte majore de investiții, pentru care contractele de finanțare nerambursabilă au fost încheiate în noiembrie 2024.
Grupul de furnizare, distribuție, producție și stocare de energie electrică Electrica SA, la care cel mai mare acționar este statul român, prin Ministerul Energiei, cu aproape 49,8% din capital, a semnat contract de construire a unui parc fotovoltaic dotat cu instalație de stocare, cu amplasament în județul Bihor.
Adunarea generală a acționarilor companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din România, a aprobat bugetul pe 2026 al societății, cu votul decisiv al Ministerului Energiei, care deține 80% din capitalul Hidro și este condus interimar de premierul (demis și interimar) Ilie Bolojan.
Holdingul din care face parte și celebra Electromontaj raportează pentru primele 3 luni un declin de 7,44% a cifrei de afaceri nete, la 214,48 milioane lei, de la 231,73 milioane lei în exercițiul financiar precedent, dar și-a majorat, în același timp, cu 65,8% câștigul pretaxare EBITDA, la 32,65 milioane lei.
Fondul lituanian de investiții în energie regenerabilă INVL Renewable Energy Fund I vrea să atragă 10 milioane de euro printr-o emisiune de obligațiuni pentru refinanțarea unor împrumuturi pe termen scurt contractate pentru un parc solar de 60 MW în județul Dolj, finalizat recent.
Romcab, aflată în reorganizare judiciară de 9 ani, intră în faliment, a decis instanța admițând cererea formulată în acest sens de Banca Comercială Română, în calitate de creditor.
Premierul demis și interimar Ilie Bolojan, totodată ministru interimar al Energiei, a avut astăzi o întâlnire cu o delegație de executivi de top ai gigantului canadian AtkinsRealis, proprietarul tehnologiei CANDU cu care funcționează centrala nucleară de la Cernavodă, condusă chiar de președintele-CEO al conglomeratului din Canada.
Companie listată la începutul acestui an, Electro-Alfa Internațional a obținut în primele 3 luni un câștig pretaxare EBITDA de 10,6 milioane lei.
Operatorul sistemului de transport gaze, deținut majoritar de statul român, Transgaz, și-a redus cu 25% profitul net în primul trimestru al acestui an ca urmare a scăderii tarifului mediu de rezervare capacitate.
Ministerul Energiei, care deține peste 82% din capitalul companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, cu proiecte de investiții majore precum retehnologizarea reactorului 1 al centralei, construirea unităților 3 și 4 sau SMR-urile SUA de la Doicești, a lipsit și la a doua convocare a ședinței AGA de aprobare a dividendelor și bugetului pe 2026 ale companiei.
Guvernul a aprobat Memorandumul prin care își dă acordul de principiu cu privire la vânzarea acțiunilor deținute de Ministerul Energiei la Electrocentrale București (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică al Capitalei, către municipalitatea bucureșteană, în vederea înființării și organizării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.
Companiile de stat Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) și Electrocentrale Grup, ambele controlate integral de Ministerul Energiei, vor fuziona, prima urmând să o absoarbă pe cea de-a doua, potrivit unui act normativ aprobat acum de Guvernul demis, în care premierul Ilie Bolojan este și ministru interimar al Energiei.
Guvernul a decis să inițieze o nouă fuziune între companii de stat, aprobând de principiu ca Conversmin, care derulează activități de conservare, dezafectare și reconstrucție ecologică a minelor închise sau în curs de închidere, să absoarbă Radioactiv Mineral Măgurele, ce prestează servicii geologice și tehnice pentru activități de extracție minieră de uraniu.
Magazinele PPC Energie din municipiul București și județele Giurgiu și Ilfov vor fi închise luni 1 Iunie, zi de sărbătoare legală.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3306 | -0.0141 | -0.26 % |
| 1 USD | 4.7569 | +0.0050 | +0.11 % |
| 1 GBP | 6.2894 | +0.0130 | +0.21 % |
| 1 CHF | 5.7358 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro