ANALIZĂ România este, de la începutul anului, cea mai scumpă piață de electricitate din UE. Importuri masive într-un moment nefericit, Europa urmând să fie lovită de "Bestia Estului"

ANALIZĂ România este, de la începutul anului, cea mai scumpă piață de electricitate din UE. Importuri masive într-un moment nefericit, Europa urmând să fie lovită de "Bestia Estului"
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 8 ian 2019

România importa, în dimineața zilei de marți, un nivel extrem de ridicat de energie electrică, de peste 1.500 MW, în condițiile unei producții medii de energie eoliană de aproximativ 1.250 MW. Sunt astfel spulberate două mituri: primul - că România este independentă energetic, având o capacitate instalată de peste 25.000 MW. Al doilea - că atunci când eolienele funcționează, consumul autohton este acoperit în întregime.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Recordul ultimilor ani a fost înregistrat pe 20 decembrie, când România importa și 1.903 MW, însă la un nivel negativ al producției de energie eoliană, morile de vânt consumând energie din sistem.

Momentul este cu atât mai nefericit, cu cât, potrivit ultimelor rapoarte meteo, citate de Bloomberg, Europa va fi lovită în a doua jumătate a lunii ianuarie de "Bestia Estului", un val de aer rece, rezultat al unui fenomen meteorologic înregistrat și în urmă cu un an, care majorează considerabil cererea de energie de pe Bătrânul Continent.

RAPORT Tranzacțiile din domeniul energiei și al utilităților au depășit, la nivel global, 240 miliarde de euro CITEȘTE ȘI RAPORT Tranzacțiile din domeniul energiei și al utilităților au depășit, la nivel global, 240 miliarde de euro

Încă de la începutul lunii ianuarie a apărut o încălzire stratosferică bruscă, care de obicei, după câteva săptămâni, conduce la o răcire a curenților de aer estici. Un fenomen similar a lovit Uniunea Europeană la începutul anului trecut, triplând atunci prețul gazelor naturale și majorând considerabil prețul electricității într-o singură săptămână.

Producția autohtonă, cu peste 1.500 MW sub consumul intern

ANALIZĂ România este, de la începutul anului, cea mai scumpă piață de electricitate din UE. Importuri masive într-un moment nefericit, Europa urmând să fie lovită de

Valul de frig care se va instala pe continent va majora cererea și, implicit, prețul energiei electrice în Europa. Iar dacă trendul de majorare a ecartului dintre consum și producție din ultima săptămână din România va continua, importurile se vor majora, iar prețul plătit pentru fiecare MW va fi unul extrem de ridicat.

De la începutul anului, cu mici excepții, piața spot din România a fost cea mai scumpă din Europa. Prețul mediu al electricității cu livrare în ziua de miercuri este de 376 lei/MWh (77,11 euro/MWh), cu 10 lei sub prețul maxim al anului, înregistrat în urmă cu 2 zile.

Concurența pe gazul offshore se intensifică. Turcia a finalizat achiziția celei de-a doua nave de foraj, care va opera în Marea Neagră CITEȘTE ȘI Concurența pe gazul offshore se intensifică. Turcia a finalizat achiziția celei de-a doua nave de foraj, care va opera în Marea Neagră

Duminică, 6 ianuarie, prețul energiei electrice pe piața spot, pentru ziua următoare (PZU), a atins maximul acestui început de an, 387 lei/MWH, majorându-se cu 45% într-o singură zi.

În ceea ce privește prețul maxim orar înregistrat marți, acesta a fost de 550 lei/MWh, pentru energia cu livrare miercuri, în intervalul orar 17-18, cu 50 de lei sub prețul orar maxim al anului. Prețul orar record al anului trecut la electricitate pe piața spot, de 583 lei/MWh, a fost bătut încă din cea de-a treia zi a acestui an, joi, pentru energia livrată vineri în intervalul orar 17-18, fiind negociat un preț de 600 de lei/MWh.

Prețul de pe piața autohtonă a fost cu 1,3 euro peste cel din Ungaria, cu 2.5 euro peste cel din Slovacia și cu peste 20 de euro peste cel din Cehia. Majorarea cu 26% a prețului din Slovacia, care, până ieri, era apropiat de cel din Cehia (importatoare de energie eoliană din Germania), arată că disponibilitățile de export la prețuri reduse se diminuează. Cumulat cu vremea rece ce va lovi Europa, nu este exclusă o majorare considerabilă a prețurilor de import.

OPCOM a fost în acest an, cu mici excepții, cea mai scumpă piață spot de electricitate din UE

ANALIZĂ România este, de la începutul anului, cea mai scumpă piață de electricitate din UE. Importuri masive într-un moment nefericit, Europa urmând să fie lovită de

Până acum, în perioadele reci, de obicei, energia eoliană era cea care salva nivelul producției. Perioadele în care vântul nu bătea erau mult mai mici, așa că, în mare parte din timp, România era exportator net de electricitate.

Luni, însă, România importa și 1.000 de MW, în pofida faptului că producția de energie eoliană era una ridicată, de 2.500 MW.

Situația de marți, când se importau 1.521 MW, este mai gravă decât cea de pe 20 decembrie, când se importau 1.700 MW. Însă pe 20 decembrie producția de energie eoliană era practic 0. Cu alte cuvinte, din celelalte surse, care nu variază în funcție de starea vremii atât de mult, erau produși 7.500 MW.

Epoca benzinei de sub 5 lei a luat sfârșit: combustibilii s-au scumpit cu 7 bani în prima zi a anului ca urmare a indexării accizei cu rata inflației. Statul încasează 57% din prețul la pompă CITEȘTE ȘI Epoca benzinei de sub 5 lei a luat sfârșit: combustibilii s-au scumpit cu 7 bani în prima zi a anului ca urmare a indexării accizei cu rata inflației. Statul încasează 57% din prețul la pompă

Marți, dacă din producția totală de 7.756 MW eliminăm cei 1.283 MW produși de eoliene, producția de energie electrică din surse mai stabile era de doar 6.473 MW, cu 1.000 MW sub producția de pe 20 decembrie.

Devine din ce în ce mai evident faptul că, în prezent, capacitatea de producție instalată din România, de 25.000 MW (20.000 MW efectivă), este doar pe hârtie, producția de energie electrică fiind, în realitate, în ultimii ani, de maximum 9.000-9.500 MW. Iar în ultima perioadă poate fi remarcată o diminuare considerabilă a acesteia, mai multe unități de producție fiind raportate în revizie permanentă sau în revizii programate repetate.

La începutul acestei săptămâni, 2 unități de producție, una de la CTE Turceni de 300 MW, alta de la Craiova de 120 MW, au înregistrat avarii, producția fiind întreuptă neplanificat, cel puțin până miercuri.

De marți până pe 13 ianuarie, timp de 5 zile, TPP Turceni va intra în revizie programată și va funcționa cu o capacitate de producție cu 200 MW sub cea instalată, de 1772 MW. Miercuri, și Unitatea 2 de la Cernavodă va produce doar 545 MW din totalul instalat de 650 MW pentru câteva ore.

Indisponibilități anunțate pe termen mai lung, luni dacă nu chiar până la finaul anului, au fost anunțate și la unele unități de la Porțile de Fier, Borzești, Brăila, Drobeta, Turceni, Iernut, Rovinari, București etc

Investițiile în capacități de producție par absolut necesare, însă cum 80% din producția de electricitate este “de stat”, șansele ca aceste investiții să fie realizate sunt practic nule. Pentru că actualul Guvern a devalizat companiile de stat din energie, solicitând niveluri de 90% din profit ca dividende și solicitând în schimb și dividende suplimentare sau redistribuirea lichidităților disponibile.

În plus, prin adoptarea OUG 114, prin care a impus un impozit de 2% pe cifra de afaceri inclusiv producătorilor, dar a și reintrodus politica de control a prețurilor la electricitate, Guvernul pare a fi compromis orice șansă de investiție în domeniu.

Poate că nu întâmplător, ziua cu cel mai mare import de electricitate, de 1.903 MW, a urmat imediat celei a anunțului conținutului noii OUG de către ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici.

În ceea ce privește investiția în producția de parcuri eoliene, aceasta a fost stopată prin diferitele modificări ale legislației referitoare la certificatele verzi, înainte să se extindă uniform la nivelul întregii țări. În prezent, eolienele sunt concentrate în Dobrogea, fiind total dependente de starea vremii din acea zonă.

După articolul Profit.ro, ANRE își pune la punct directorul care a vorbit despre impunerea unei taxe de mediu centralelor de apartament: Nu avem drept de inițiativă legislativă în politica fiscală CITEȘTE ȘI După articolul Profit.ro, ANRE își pune la punct directorul care a vorbit despre impunerea unei taxe de mediu centralelor de apartament: Nu avem drept de inițiativă legislativă în politica fiscală

Prețul de pe piața spot este important, având în vedere că aproximativ 40% din energia livrată de furnizori consumatorilor finali provine de pe această piață. Iar jumătate din factura achitată de aceștia reprezintă prețul de livrare al energiei, restul fiind tarife de transport, accize, certificate verzi și contribuția de cogenerare.

De altfel, în condițiile în care România ar putea deveni, cel puțin în perioadele de iarnă, importator net de electricitate, devine extrem de dificil rolul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care, potrivit controversatei Ordonanțe de urgență Vâlcov-Teodorovici, ar trebui să reintroducă un sistem de control al prețurilor începând cu 1 martie. Dacă prețurile interne ar putea fi controlate, cele de import se află în afara oricărei influențe ANRE. Astfel, agenția ar putea fi nevoită să introducă un coș de producție internă și importuri și să stabilească o modalitate prin care prețul va varia în funcție de ponderea importurilor și de prețul acestora!

UPDATE:

În urma publicării acestui articol Profit.ro a primit un drept la replică din partea CE Oltenia, care precizează, printre altele că

“Începand de la 1 decembrie 2018 pana in prezent, CE Oltenia a produs o cantitate de energie electrica de peste 1,5 TWh, atingand cote de piota de pana la cca 30% din Sistemul Electroenergetic National - SEN.

În aceasta perioada de iarna, opus informatiilor aparute in mass media, precizam ca la CE Oltenia nu au avut loc opriri de grupuri energetice pentru reparatii planificate, ci doar unele opriri accidentale, la care s-a intervenit in mod operativ, grupurile respective fiind trecute in rezerva in cel mai scurt timp posibil,

Avem rugamintea sa luati in considerare faptul ca pentru realizarea materialului respectiv, Complexul Energetic Oltenia nu a primit nicio solicitare de informatii cu privire la subiectul abordat.”

Profit.ro precizează că datele publicate în articol sunt cuprinse în raportările obligatorii făcute către ENTSO-E (European Network of Transmission System Operators - vezi foto cu raportările de joi și motivele invocate) și publicate de această instituție europeană. Dacă există vreo greșeală, ea nu aparține autorului, iar dreptul la replică trebuia dat de CE Oltenia nu către Profit.ro, ci către ENTSO-E și/sau Transelectrica.

ANALIZĂ România este, de la începutul anului, cea mai scumpă piață de electricitate din UE. Importuri masive într-un moment nefericit, Europa urmând să fie lovită de
ANALIZĂ România este, de la începutul anului, cea mai scumpă piață de electricitate din UE. Importuri masive într-un moment nefericit, Europa urmând să fie lovită de

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
electrică
producție
consum
importuri
vreme