Burduja, despre hidrogen și stocarea carbonului: Visul meu ar fi să facem din România un pionier în aceste noi tehnologii

Burduja, despre hidrogen și stocarea carbonului: Visul meu ar fi să facem din România un pionier în aceste noi tehnologii
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2024

România ar putea deveni un pionier în noile tehnologii privind hidrogenul și stocarea carbonului, așa cum la hidrogen a reușit să aibă prima schemă de ajutor de stat aprobată la nivel european, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Este o tematică importantă cea pe care o abordați astăzi. M-aș bucura să se vorbească mai mult pentru că ea ține de viitor, dar deja începe să țină și de prezent. Visul meu ar fi să facem din România un pionier, un înainte-mergător în aceste noi tehnologii, așa cum am reușit la hidrogen să avem prima schemă de ajutor de stat aprobată la nivel european", a afirmat joi ministrul, la evenimentul "Gazele viitorului. Hidrogenul și stocarea carbonului în energetica românească", organizat de Asociația Energia Inteligentă.

Hidroelectrica - reclamată de un prahovean la Protecția Consumatorului: Nu i-a fost înregistrat 1 an contractul. Compania a fost amendată CITEȘTE ȘI Hidroelectrica - reclamată de un prahovean la Protecția Consumatorului: Nu i-a fost înregistrat 1 an contractul. Compania a fost amendată

"Din PNRR am reușit să semnăm, chiar pe finalul anului trecut, patru contracte și să ne atingem ținta, jalonul PNRR aferent, 100 de milioane de euro buget total - și patru contracte care ating ținta cantitativă asumată de România în Planul Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, e important de spus că pentru toți cei interesați de producția de hidrogen, pregătim un apel foarte similar în Fondul pentru Modernizare. Acolo avem un program dedicat, vor fi sume și mai mari disponibile și, după ce noi am efectuat deja o consultare de piață, așteptăm lansarea acestui apel important, finalizarea Ghidului, obținerea tuturor avizelor: Consiliul Concurenței, DG Competition, finalizarea schemei și apoi lansarea apelului pe care o vedem fezabilă în doua parte a acestui an", a mai spus Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

Demnitarul a fost întrebat care este viziunea ministerului având în vedere tendința observată pe plan european vizavi de condițiile rigide de finanțare a gazului natural, chiar dacă el este admis drept combustibil de tranziție, iar pe de altă parte cerința Net Zero impune o nevoie de decarbonizare și în sectorul gazelor naturale și prin aportul gazelor verzi.

"În ceea ce privește Carbon Capture Storage, cu siguranță este o nevoie și în sectorul energetic și în sectorul industrial. Este un subiect de interes la nivel european (...) Am avut discuții la Atena, săptămâna trecută, la o reuniune interministerială dedicată Europei de Est și de Sud, în care s-a pus această problemă și sigur că România a venit și a spus că ne-am dori foarte mult să putem finanța infrastructura de gaze - și ne-am lovit de un refuz aproape total de finanțare din Fondul pentru Modernizare", a spus ministrul.

Calcul - Cărbunele va fi detronat, nu va mai fi principalul producător de electricitate CITEȘTE ȘI Calcul - Cărbunele va fi detronat, nu va mai fi principalul producător de electricitate

El a amintit că Transgaz a venit cu mai multe proiecte care "nu țin doar de interesul României", ci este un interes regional de conectare și de ducere a gazului din România, inclusiv din Marea Neagră, din Neptun Deep, din 2027, către piața europeană.

"Din păcate, refuzul a fost destul de categoric, inclusiv la nivelul comisarului european Kadri Simson, cea care de altfel, la nivelul Comisiei, era cea mai favorabilă sectorului energetic, inclusiv gazului natural, dar există și alte poziții - DG Clima, există poziția Băncii Europene de Investiții - și toate acestea au transmis că este foarte greu în acest moment să finanțăm chiar ca proiecte neprioritare din Fondul pentru Modernizare proiecte de infrastructură pe gaze naturale. Sfatul lor a fost să încercăm să lucrăm împreună cu Transgaz și toți cei interesați, să avem o înverzire a acestor proiecte, inclusiv o posibilitate de a combina gazul natural cu hidrogenul într-un blending - și de a putea, astfel, să facem aceste proiecte eligibile pe termen scurt, iar pe termen mediu și lung să avem posibilitatea acestui blending. Pe "Carbon capture and storage" am discutat cu companiile din portofoliul Ministerul Energiei să creăm o infrastructură de transport. De exemplu, Conpet ar putea fi un prim candidat care să contribuie la acest obiectiv", a mai spus ministrul Energiei.

Printre temele abordate în cadrul evenimentului organizat joi se află: colectarea, transportul și stocarea dioxidului de carbon - provocări și posibile soluții; necesitatea colectării de informații în ceea ce privește emisiile și stocarea dioxidului de carbon, soluții la nivel european privind hidrogenul și rolul important pe care îl poate avea în procesul de decarbonizare. De asemenea, în cadrul conferinței se discută despre lansarea "Registrului E-carbon", o modalitate de calcul a cantității de carbon stocate de orice persoană și atingerea țintei de NetZeroCO2, precum și lansarea "Conceptului național de colectare, transport, utilizare și înmagazinare CO2/H2 - pașii care trebuie realizați în România pentru decarbonizare fără dezindustrializare și creșterea sărăciei energetice.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul energiei
sebastian burduja