CE Oltenia și OMV Petrom, contracte semnate pentru subvenții UE de peste 280 milioane euro, destinate construirii de parcuri fotovoltaice cu putere totală de 450 MW

CE Oltenia și OMV Petrom, contracte semnate pentru subvenții UE de peste 280 milioane euro, destinate construirii de parcuri fotovoltaice cu putere totală de 450 MW
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 17 iul 2023

Cele 4 companii mixte de proiect controlate în proporții egale de către Complexul Energetic Oltenia și OMV Petrom, înființate pentru construirea în parteneriat a tot atâtea parcuri fotovoltaice pe amplasamente ale Complexului, cu putere instalată însumată de 450 MW, au semnat cu Ministerul Energiei contracte de finanțare în baza cărora vor beneficia de subvenții totale de peste 280 milioane euro din Fondul de Modernizare al UE pentru proiectele menționate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Contractele de finanțare au fost semnate de către Ministerul Energiei, ca autoritate contractantă, și de către reprezentanții celor patru entități juridice care sunt beneficiarii acestei finanțări și, totodată, sunt responsabile pentru implementarea proiectelor. În cadrul acestor entități, OMV Petrom și CE Oltenia sunt parteneri egali, fiecare deținând o participație de 50%, a transmis OMV Petrom.

Rusia reziliază acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră, anunță Kremlinul CITEȘTE ȘI Rusia reziliază acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră, anunță Kremlinul

″Prin semnarea contractelor de finanțare am mai făcut un pas important, care va permite echipei de proiect să se concentreze asupra fazei de construcție a celor patru parcuri fotovoltaice. Obiectivul OMV Petrom este ca, până în 2030, să devină un important producător de energie regenerabilă și furnizor de electricitate verde pentru clienții noștri, instalând capacități de producție, inclusiv prin parteneriate″, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie

În decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnată ca investitor selectat pentru aceste proiecte, la finalul unei proceduri de selecție organizate de CE Oltenia.

VIDEO Grevă japoneză la Oficiul Național al Registrului Comerțului CITEȘTE ȘI VIDEO Grevă japoneză la Oficiul Național al Registrului Comerțului

Investițiile totale necesare pentru dezvoltarea celor patru parcuri fotovoltaice se ridică la peste 400 milioane de euro, 70% fiind finanțate prin Fondul de Modernizare.

În perioada următoare va fi lansată documentația necesară licitației pentru contractarea serviciilor de inginerie, construcție și punere în funcțiune a parcurilor fotovoltaice. Demararea lucrărilor va începe după ce va fi desemnat câștigătorul acestei licitații.

FOTO A murit actrița și cântăreața Jane Birkin CITEȘTE ȘI FOTO A murit actrița și cântăreața Jane Birkin

Conform estimărilor din prezent, parcurile fotovoltaice ar trebui să furnizeze energie electrică sistemului național începând cu anul 2025.

Fondul de Modernizare reprezintă un instrument cheie al UE pentru dezvoltarea investițiilor în proiecte energetice care prevăd îmbunătățiri în eficiența energetică, modernizarea sistemelor energetice și tranziția în regiunile dependente de cărbune în statele membre cu PIB pe cap de locuitor mai mic de 60% din media Uniunii. Fondul este finanțat prin tranzactionarea pe piață a 2% din totalul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate statelor membre prin schema EU ETS pentru perioada 2021-2030. De bugetul Fondului pentru Modernizare beneficiază 12 state din Uniunea Europeană: România, Bulgaria, Croația, Estonia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Grecia si Portugalia.

viewscnt
Afla mai multe despre
plan decarbonare restructurare complexul energetic oltenia
complexul energetic oltenia omv petrom parcuri fotovoltaice