Ce "stranieri" ar putea supraveghea Hidroelectrica: o șefă a băncii prinților de Liechtenstein și un coordonator al megafuziunii LafargeHolcim

Ce "stranieri" ar putea supraveghea Hidroelectrica: o șefă a băncii prinților de Liechtenstein și un coordonator al megafuziunii LafargeHolcim

Ilinca von Derenthall

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 4 ian 2017

Ilinca von Derenthall, director executiv pentru Europa Centrală al LGT Bank Oesterreich, parte a grupului financiar LGT deținut de familia princiară din Liechtenstein, și Marcel Cobuz, în prezent CEO și membru al board-ului LafargeHolcim Maroc, care a coordonat fuziunea celor doi giganți mondiali ai construcțiilor, se află pe lista candidaților propuși de Ministerul Energiei pentru poziția de membru al Consiliului de Supraveghere al companiei de stat Hidroelectrica. AGA producătorului de energie hidro urmează să aleagă prin vot cumulativ membrii CS pe 16 ianuarie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ministerul Energiei, condus încă de tehnocratul Victor Grigorescu, a trimis lista cu propunerile sale de membri ai Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica directoratului companiei pe 28 decembrie 2016. Ministerul controlează 80% din acțiunile producătorului de energie hidro, restul capitalului fiind deținut de Fondul Proprietatea.

Pe lista candidaților propuși de minister se mai găsesc nume cunoscute precum Ionuț Purică, șeful Agenției Nucleare și pentru Deșeuri Radioactive, Mihai Daniel Aniței, directorul general al Azomureș, sau Romeo Susanu, expert în cadrul Direcției Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului din Ministerul Energiei, cei trei fiind și în prezent membri ai CS-ului Hidroelectrica. Un alt nume propus este cel al Elenei Popescu, șefa Direcției Energie și Mediu din minister.

Taxele și impozitele care nu vor putea fi plătite online vor fi desființate automat CITEȘTE ȘI Taxele și impozitele care nu vor putea fi plătite online vor fi desființate automat

Și ceilalți membri actuali ai Consiliului de Supraveghere al companiei de stat, ce nu se regăsesc pe lista de propuneri a ministerului, vor candida pentru eventuala reînnoire a mandatelor, din oficiu, potrivit legislației în vigoare. Aceștia sunt Ana Craiță Bucheru, Elena Voicu, Robert Cosmin Pană, precum și reprezentantul acționarului minoritar Fondul Proprietatea, Oana Truță.

Mandatele membrilor noului CS al Hidroelectrica vor fi de 4 ani de la data numirii.

La solicitarea acționarului majoritar, Ministerul Energiei, membrii CS-ului Hidroelectrica vor fi aleși în AGA din 16 ianuarie prin metoda votului cumulativ. Metoda presupune că fiecare acționar are dreptul să-și atribuie voturile cumulate aferente deținerii de acțiuni la companie uneia sau mai multor persoane propuse pentru a fi alese în Consiliul de Supraveghere. Astfel, un acționar își poate împărți voturile astfel încât să voteze cu mai mulți candidați propuși să devină membri ai CS.

Noul ministru de Finanțe va cere ANAF să publice o \'\'listă neagră\'\' cu firmele implicate în rețele evazioniste CITEȘTE ȘI Noul ministru de Finanțe va cere ANAF să publice o ''listă neagră'' cu firmele implicate în rețele evazioniste

Ilinca von Derenthall lucrează din 2009 pentru grupul de private banking și asset management LGT deținut de familia princiară din Liechtenstein, care este cel mai mare astfel de grup din lume controlat de o singură familie, cu active în administrre de peste 143 miliarde franci elvețieni. Ea a activat la început ca membru al Consiliului Director și director al diviziei internaționale a Bank Gutmann, parte a business-ului austriac al grupului. Din 2015 a trecut pe poziția de director executiv pentru Europa Centrală al altei divizii, LGT Bank Oesterreich.

În România, von Derenthall a fost senior adviser pentru instituția americană de stat USAID (Agenția de Dezvoltare Internțională) și s-a ocupat de aspecte legate de listarea la Bursă a Transgaz și Transelectrica, în parteneriat cu Deloitte Washington (2004-2006). Ulterior, a lucrat chiar pentru Deloitte România, ca assistant director corporate finance, și a gestionat proiecte de privatizare din sectorul de petrol și gaze (2006-2007). Din 2007 până în 2009 a fost director general și președinte al Consiliului de Administrație al EFG Eurobank Securities și EFG Eurobank Finance.

Ilinca von Derenthall este născută la București, unde a urmat cursurile Liceului German și ale Facultății de Fizică. În 1990 a emigrat în Germania, unde a studiat Științe Economice la Universitatea J.W. von Goethe din Frankfurt.

Cioloș, la câteva ore de încetarea mandatului: Nu plec din țară! CITEȘTE ȘI Cioloș, la câteva ore de încetarea mandatului: Nu plec din țară!

Marcel Cobuz este în prezent CEO și membru al board-ului diviziei marocane a LafargeHolcim. Anterior, în perioada 2014-2015, a coordonat procesul de integrare a imensei corporații rezultate din fuziunea celor doi giganți mondiali ai construcțiilor, Lafarge și Holcim.

A mai fost vicepreședinte responsabil cu inovația la Lafarge Group (2012-2014), CEO al Lafarge Irak (2008-2012) și Indonezia (2006-2008) și director financiar al diviziei Lafarge pentru România și Republica Moldova (2003-2006).

În România, a înființat în 1998 firma de consultanță Capital Markets Consulting Company. A mai fost managing partner al societății de avocatură Cobuz și Asociații și vicepreședinte al Ana Group. Între 1995 și 1998 a fost șef al diviziei de piețe de capital a Creditanstalt InvestmentBank. Și-a început cariera în BNR, unde a lucrat în echipa care s-a ocupat de pregătirea înființării Bursei de Valori București. 

Bloomberg: Trump nu va putea penaliza General Motors pentru că produce automobile în Mexic fără să încalce acordul NAFTA CITEȘTE ȘI Bloomberg: Trump nu va putea penaliza General Motors pentru că produce automobile în Mexic fără să încalce acordul NAFTA

Lista de candidați a Ministerului Energiei a fost definitivată în urma unei campanii de recrutare demarate pe 21 septembrie anul trecut, în cadrul căreia ministerul a fost asistat de către firma de head-hunting Transearch Internațional SRL. La finalul lunii octombrie 2016, ministrul Grigorescu declara că pentru cele 6 poziții de membru în CS-ul Hidroelectrica care revin ministerului s-au înscris 84 de doritori. Procesul de selecție s-a derulat în acord cu prevederile OUG nr. 109/2011, privind guvernanța corporativă în companiilor de stat.

Hidroelectrica este una din cele mai profitabile companii de stat și estimează un profit cumulat pe primele zece luni ale acestui an de aproape 1,3 miliarde lei, în creștere cu 34% față de perioada similară a anului trecut. În primele zece luni, Hidroelectrica a produs în total 14,4 TWh, față de 13,7 TWh realizați în aceeași perioadă a anului 2015.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvență din 20 iunie 2012 până în 21 iunie 2016, însă în două faze, în perioada iunie 2013 – februarie 2014 ieșind temporar din procedura judiciară.

Compania va putea fi listată la Bursă, cel mai probabil, "undeva la jumătatea anului 2017", declara, în septembrie 2016, președintele directoratului companiei, Ovidiu Agliceru. Anterior, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, spusese că ar fi șanse ca listarea să aibă loc până la finalul anului trecut. 

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
listare hidroelectrica
listare bursa hidroelectrica
bvb
privatizare
familia princiara din liechtenstein
private banking
lafargeholcim