Complexul Energetic Oltenia anunță că are asigurate stocurile de cărbune și are depozitate 1,59 milioane tone

Complexul Energetic Oltenia anunță că are asigurate stocurile de cărbune și are depozitate 1,59 milioane tone
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 nov 2017

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, anunță că și-a îndeplinit obligațiile privind asigurarea stocurilor de cărbune și că are depozitate 1,59 milioane tone, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Stocurile de cărbune la nivelul C.E. Oltenia sunt asigurate. Conform prevederilor hotărârii de guvern privind aprobarea unor măsuri pentru realizarea stocurilor de siguranță ale Sistemului Electroenergetic Național în ceea ce privește combustibilul lignit, la data de 15 noiembrie 2017, CE Oltenia trebuia să aibă asigurat un stoc de 1,5 milioane tone de cărbune. Faptic, la data de 15 noiembrie 2017, C.E. Oltenia avea 1.239.800 tone de cărbune în depozitele termocentralelor, 312.200 tone în depozitele Direcției Miniere și încă 39.600 tone pe traseu, în navete nedescarcate (în total,1.591.600 tone)”, arată un comunicat publicat pe site-ul companiei.

Reprezentanții societății spun că țintele stabilite au fost astfel depășite, scrie News.ro.

”În iarna 2017-2018, grupurile energetice ale C.E. Oltenia vor funcționa conform solicitărilor Dispecerului Energetic Național și necesarului de consum din Sistemul Electroenergetic Național”, se menționează în comunicat.

Fondul petrolier de 1 trilion de dolari al Norvegiei vrea să renunțe la investițiile în companiile de petrol și gaze CITEȘTE ȘI Fondul petrolier de 1 trilion de dolari al Norvegiei vrea să renunțe la investițiile în companiile de petrol și gaze

Oficialii producătorului de energie spun că acordă toată atenția atât grupurilor energetice, cât și instalațiilor din gospodăriile de cărbune ale centralelor, dar și din cadrul exploatărilor miniere.

”Se află în curs de finalizare un program de închideri și izolații termice, etanșări la tunelele de dezgheț, reabilitări la cabinele de supraveghere ale utilajelor miniere, lucrări pentru asigurarea căilor de accces în cariere”, mai informează comunicatul.

În ceea ce privește echipamentele de lucru pentru iarnă, se subliniază că au fost încheiate toate contractele pentru achiziția necesarului solicitat, majoritatea sortimentelor fiind deja aprovizionate integral.

”Pentru livrarea la parametrii optimi a agentului termic către populație, instalația de termoficare a fost revizuită efectuându-se înlocuiri de armături, curățire mecanică și chimică a boilerelor și schimbătoarelor de căldură, precum și refacerea izolațiilor termice”, se mai arată în comunicat.

Compania are aproximativ 13.300 angajați.

CE Oltenia estimează totodată pentru acest an un profit brut de 186,4 milioane lei, după trei ani consecutivi de pierderi.

Producătorul de energie estimează venituri totale de 4,3 miliarde lei în acest an, în creștere cu 15% față de bugetul aprobat, respectiv cu suma de 563,77 milioane lei, arată proiecția privind bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2017.

Anul trecut, compania a avut pierderi de 139,8 milioane lei. Ultimul an când a realizat profit a fost 2013, când societatea a raportat un rezultat net de 4,59 milioane lei.

În primele nouă luni din acest an, CE Oltenia a produs peste 11 TWh și aproximativ 17 milioane tone de cărbune.

Complexul Energetic Oltenia a fost înființat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni și Craiova cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia.

Ministerul Energiei deține 77,15% din acțiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acțiuni. Restul acțiunilor aparțin Electrocentrale Grup (0,84%) și Societății pentru Închiderea – Conservarea Minelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
complexul energetic oltenia
carbune