Concluzii ale Consiliului European privind energia - achiziții voluntare în comun de gaze, măsuri de solidaritate energetică în cazul perturbării aprovizionării la nivel național, regional sau al UE, intensificarea eforturilor de economisire a energiei

Concluzii ale Consiliului European privind energia - achiziții voluntare în comun de gaze, măsuri de solidaritate energetică în cazul perturbării aprovizionării la nivel național, regional sau al UE, intensificarea eforturilor de economisire a energiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 oct 2022

Consiliul European a convenit că, în contextul crizei actuale, trebuie accelerate și intensificate eforturile de a reduce cererea, precum și în ceea ce privește securitatea aprovizionării, de a evita raționalizarea și de a scădea prețurile energiei pentru gospodării și întreprinderi în întreaga Uniune și că trebuie menținută integritatea pieței unice.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Confruntată cu folosirea energiei drept armă de către Rusia, Uniunea Europeană va rămâne unită pentru a-și proteja cetățenii și întreprinderile și pentru a lua de urgență măsurile necesare. Consiliul European a convenit că, în contextul crizei actuale, trebuie accelerate și intensificate eforturile de a reduce cererea, de a asigura securitatea aprovizionării, de a evita raționalizarea și de a scădea prețurile energiei pentru gospodării și întreprinderi în întreaga Uniune și că trebuie menținută integritatea pieței unice”, se arată într-un document care conține concluziile Consiliului European privind energia și economia, din 20 octombrie, scrie News.ro.

Nicușor Dan, întrebat de ce sunt atât de multe semafoare pe galben intermitent CITEȘTE ȘI Nicușor Dan, întrebat de ce sunt atât de multe semafoare pe galben intermitent

Consiliul European invită Consiliul și Comisia să prezinte de urgență decizii concrete cu privire la următoarele măsuri suplimentare, precum și la propunerile Comisiei, după ce au evaluat impactul acestora în special asupra contractelor existente, inclusiv neafectarea contractelor pe termen lung, și ținând seama de diferitele mixuri energetice și de circumstanțele naționale:

-  achiziții voluntare în comun de gaze, cu excepția agregării obligatorii a cererii pentru un volum echivalent cu 15 % din nevoile de constituire de stocuri, în conformitate cu nevoie naționale, și accelerarea negocierilor cu parteneri de încredere cu scopul de a încheia parteneriate reciproc avantajoase prin valorificarea greutății colective pe piață a Uniunii și prin utilizarea pe deplin a Platformei energetice a UE, care este deschisă și pentru Balcanii de Vest și cei trei parteneri estici asociați;

- o nouă valoare de referință complementară, până la începutul anului 2023, care să reflecte cu o acuratețe mai mare condițiile de pe piața gazelor;

- un interval de prețuri dinamic temporar pentru tranzacțiile de gaze naturale pentru a limita imediat episoadele de prețuri excesive ale gazelor, luând în considerare garanțiile prevăzute în articolul 23 alineatul (2) din proiectul de regulament al Consiliului propus la 18 octombrie 2022;

- un cadru temporar al UE pentru a plafona prețul gazelor în producția de energie electrică, inclusiv o analiză a costurilor și a beneficiilor, fără a modifica ordinea de merit, preîntâmpinând totodată creșterea consumului de gaze, abordând efectele în materie de finanțare și distribuție și impactul său asupra fluxurilor în afara granițelor UE;

- îmbunătățiri ale funcționării piețelor energiei pentru a spori transparența pieței, a atenua criza de lichiditate și a elimina factorii care amplifică volatilitatea prețurilor gazelor, asigurând totodată menținerea stabilității financiare;

- simplificarea mai rapidă a procedurilor de autorizare pentru a accelera introducerea surselor regenerabile de energie și a rețelelor, inclusiv prin măsuri de urgență pe baza articolului 122 din TFUE;

- măsuri de solidaritate energetică în cazul perturbării aprovizionării cu gaze la nivel național, regional sau la nivelul Uniunii, în lipsa unor acorduri bilaterale de solidaritate;

- intensificarea eforturilor de economisire a energiei;

- mobilizarea instrumentelor relevante la nivel național și la nivelul UE. În același timp, prioritatea imediată este de a proteja gospodăriile și întreprinderile, mai ales pe cei mai vulnerabili din societățile noastre. Păstrarea competitivității Uniunii în lume este de asemenea esențială. Ar trebui mobilizate toate instrumentele relevante la nivel național și la nivelul UE pentru a spori reziliența economiilor noastre, păstrând totodată competitivitatea Europei la nivel mondial și menținând condiții de concurență echitabile și integritatea pieței unice. Consiliul European se angajează să coordoneze îndeaproape răspunsurile în materie de politici. Subliniază importanța unei coordonări strânse și a unor soluții comune la nivel european, după caz, și se angajează să îndeplinească obiectivele noastre de politică în mod unit. Consiliul va continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile economice și se angajează să consolideze și mai mult coordonarea noastră pentru a oferi un răspuns hotărât și agil în materie de politici.

FOTO Ce s-a mai discutat în Parlamentul de la Haga în ziua moțiunii ″NU Schengen pentru România″: Primăriile olandeze pot continua să cumpere gaze de la Gazprom CITEȘTE ȘI FOTO Ce s-a mai discutat în Parlamentul de la Haga în ziua moțiunii ″NU Schengen pentru România″: Primăriile olandeze pot continua să cumpere gaze de la Gazprom

De asemenea. Consiliul European reiterează că este necesar să se intensifice investițiile în eficiența energetică, în infrastructura energetică adaptată la exigențele viitorului, inclusiv interconexiuni și înmagazinare, precum și în tehnologii inovatoare.

Consiliul European invită Comisia să accelereze lucrările la reforma structurală a pieței energiei electrice, inclusiv la o evaluare a impactului, și solicită să se realizeze noi progrese în direcția unei uniuni energetice depline, în slujba obiectivului dublu de suveranitate energetică și de neutralitate climatică pe plan european.

”Consiliul European urmărește în continuare cu atenție această chestiune”, se arată în finalul documentului.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul european
gaze