COP28, sprint final pentru un acord asupra eliminării combustibililor fosili

COP28, sprint final pentru un acord asupra eliminării combustibililor fosili
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 dec 2023

Un efort fără precedent pentru eliminarea combustibililor fosili este motorul celei de-a 28-a conferințe a Națiunilor Unite privind clima de la Dubai, în ciuda ostilității Arabiei Saudite, din ce în ce mai izolată, și a neclarității care încă mai învăluie termenii unui posibil compromis cu 24 de ore înainte de final, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Un nou proiect de acord era așteptat luni dimineață, în penultima zi a conferinței.

Trafic închis pe Drumul Expres Craiova-Pitești, pentru a se putea executa lucrările de racordare a tronsonului 2 cu tronsonul 3 CITEȘTE ȘI Trafic închis pe Drumul Expres Craiova-Pitești, pentru a se putea executa lucrările de racordare a tronsonului 2 cu tronsonul 3

Acest nou document va lansa un sprint intens de negocieri, care ar putea fi urmat de una sau mai multe nopți nedormite pentru mii de delegați și observatori. În 28 de ani, COP s-a terminat rareori la timp, scrie News.ro.

Dar președintele COP28, Sultan Al Jaber, directorul companiei naționale de petrol, a promis un acord "istoric" încă din 12 decembrie, data aniversării Acordului de la Paris, al cărui obiectiv de limitare a încălzirii globale la 1,5°C, care este grav amenințat, este "steaua sa polară".

Acordul din 2015 stabilește obiectivul de limitare a încălzirii medii globale la mult sub 2°C față de nivelurile preindustriale și, dacă este posibil, la 1,5°C.

"Toată lumea trebuie să dea dovadă de flexibilitate", a declarat el duminică. "Trebuie să ne mișcăm mult, mult, mult, mult mai repede".

Noul text așteptat luni, probabil punctat de opțiuni sau formulări între paranteze, îi va testa capacitatea de a ajunge la un compromis în ultimele ore, întrucât de data aceasta este elaborat sub conducerea sa.

Până în prezent, delegații și miniștrii țărilor au făcut puține progrese, în ciuda unor negocieri frenetice și a multiplelor întâlniri bilaterale, mai discrete, în Centrul de Expoziții din Dubai.

CONFIRMARE Cea mai importantă companie de energie cu capital privat din Polonia, controlată de miliardarul Sebastian Kulczyk, intră în România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Cea mai importantă companie de energie cu capital privat din Polonia, controlată de miliardarul Sebastian Kulczyk, intră în România

JOCUL SAUDIT

Din ce în ce mai izolată, Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, Irakul și unii dintre aliații săi își mențin pozițiile ostile oricărei renunțări sau reduceri a combustibililor fosili, mizând pe tehnologiile incipiente de captare a carbonului și afișând amenințarea unei tulburări economice globale.

Cu toate acestea, de la ONG-uri până la negociatori, există un sentiment comun că un acord nu a fost niciodată atât de aproape de a semnala începutul sfârșitului petrolului, gazelor și cărbunelui, a căror ardere, începând cu secolul al XIX-lea, a alimentat creșterea economică globală cu prețul unei încălziri de 1,2°C.

viewscnt
Afla mai multe despre
cop28
combustibili fosili