E.ON. raportează cele mai mare pierderi anuale din istorie, de 7 miliarde de euro

E.ON. raportează cele mai mare pierderi anuale din istorie, de 7 miliarde de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mar 2016

E.ON, cea mai mare companie de utilități din Germania, a raportat cele mai mare pierderi anuale din istoria sa, după deprecierea cu miliarde de euro a valorii centralelor pe bază de cărbune și gaze naturale, transmit Bloomberg și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anul trecut, pierderile nete s-au situat la șapte miliarde de euro (7,7 miliarde de dolari), față de pierderi de 3,16 miliarde de euro în 2014. Analiștii estimau pierderi anuale de 6,4 miliarde de euro.

"Rezultatele noastre financiare reflectă transformarea structurală cu care se confruntă industria energetică, evoluție care va continua și anul acesta", a afirmat directorul general, Johannes Teyssen.

E.ON a raportat un profit înainte de taxe, dobânzi, depreciere și amortizare (EBITDA) de aproape 7,56 miliarde de euro, în scădere cu 10% de la 8,38 miliarde euro în 2014, se arată în raportul financiar al grupului.

Rezultatul EBITDA pentru operațiunile diviziilor E.ON din România, Franța, Olanda, Belgia, Luxemburg, Slovacia, Italia și ale E.ON Connecting Energies (care oferă soluții integrate de energie pentru companii și instituții în 15 țări) a avansat cu 18 milioane de euro în 2015, de la 279 milioane de euro la 297 milioane de euro, în principal datorită creșterilor înregistrate în România, Olanda, Franța și la divizia Connecting Energies.

"Rezultatele din România au fost sprijinite de vânzările în creștere, generate de condițiile climatice, precum și de efectul pozitiv al majorării tarifelor de distribuție în 2014", potrivit raportului.

Anul trecut, profitul net de bază al E.ON, care nu include deprecierile, s-a menținut neschimbat la 1,65 miliarde de euro, la vânzări de 116,2 miliarde de euro. Compania a propus acordarea unor dividende de 0,50 de euro pe acțiune pentru 2015, similar cu nivelul din 2014.

E.ON a avertizat că viitoarele profituri și dividende vor scădea și mai mult, reflectând înrăutățirea condițiilor de pe piața energiei. Rezultatul EBITDA ar urma să scadă anul acesta la 6 - 6,5 miliarde de euro. Această estimare va fi ajustată în urma listării Uniper, care ar urma să aibă loc în a doua jumătate a lui 2016.

EXCLUSIV Noua taxare la petrol și gaze: impozit pe profit de 35%, facilități din 1999 abrogate, sistem pe 20 de ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noua taxare la petrol și gaze: impozit pe profit de 35%, facilități din 1999 abrogate, sistem pe 20 de ani

E.ON a înregistrat anul trecut costuri speciale de 8,3 miliarde de euro (8,9 miliarde de dolari), în urma deprecierilor de active, din cauza prețului scăzut al electricității, al materiilor prime precum și din cauza incertitudinilor privind reglementările din industria energiei.

E.ON a confirmat recent că planurile privind listarea unei companii apărute prin divizarea sa sunt în grafic. Noua companie va fi denumită Uniper, va prelua centralele pe bază de combustibili fosili și reactoarele nucleare și va fi condusă de fostul director financiar Klaus Schaefer. Activele sale vor fi responsabile pentru aproximativ jumătate din actualul profit al E.ON.

Anul trecut, E.ON a anunțat că se va concentra pe energiile regenerabile, rețelele de distribuție și serviciile personalizate de îmbunătățire a eficienței energetice, pentru a putea răspunde la modificările de pe piețele energetice, progreselor tehnologice și cererilor venite din partea consumatorilor.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunțat că țara sa va renunța în totalitate la energia nucleară până în 2022, în urma dezastrului atomic de la Fukushima (Japonia). Germania a introdus, în 2011, taxa pe combustibilul nuclear, care ar urma să rămână în vigoare cel puțin până în 2016. Această taxă a afectat semnificativ câștigurile companiilor germane de utilități.

Compania E.ON Distribuție România, primul distribuitor integrat de gaze naturale și electricitate din România, și-a început activitatea la data de 1 ianuarie, operează o rețea de distribuție de gaze naturale de peste 20.000 de kilometri și o rețea de distribuție de electricitate mai mare de 80.000 de kilometri, deservind în total circa trei milioane de clienți.

Sursa:Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
eon
pierderi
germania