Electrica Furnizare cumpără energie de 20 milioane euro de la Nuclearelectrica

Electrica Furnizare cumpără energie de 20 milioane euro de la Nuclearelectrica
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 dec 2016

Nuclearelectrica, administratorul celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, a încheiat un contract în valoare de 90,7 milioane lei (20 milioane euro) cu Electrica Furnizare SA, pentru vânzarea de energie angro între 1 ianuarie și 31 martie 2017, arată un comunicat al Nuclearelectrica.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Contractul a fost atribuit prin licitație pe piața centralizată pentru serviciul universal (PCSU), de pe OPCOM, operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România, scrie News.ro.

”Plata se va efectua nu mai târziu de a 10-a zi de la începutul lunii care urmează lunii de livrare”, arată comunicatul.

În caz de întârziere a plății, dobânda penalizatoare se calculează ”prin aplicarea, la suma neachitată la termen, a unui procent egal cu cel aplicat la calculul dobânzii datorate pentru neplată la termen a obligațiilor către bugetul de stat”, arată comunicatul.

Cele două unități de la Cernavodă asigură aproape 20% din producția totală de electricitate a țării.

Posibil nou lider pe piața gazelor industriale: Linde și Praxair, prezente și în România, au semnat un acord neangajant de fuziune într-un holding de 65 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Posibil nou lider pe piața gazelor industriale: Linde și Praxair, prezente și în România, au semnat un acord neangajant de fuziune într-un holding de 65 miliarde dolari

Nuclearelectrica (SNN) a raportat pe primele nouă luni ale anului un profit net de 64,5 milioane lei, în scădere cu 51% față de perioada similară a anului trecut (131,1 milioane lei).

Compania a realizat în primele nouă luni o producție de 7.589 GWh, mai mică cu 3%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Acționarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, care deține o participație de 82,49% din totalul acțiunilor.

Electrica Furnizare SA este filială a grupului Electrica, fiind cel mai important furnizor național de energie electrică, cu o cotă de piață de 22%.

Societatea Electrica Furnizare SA funcționează în forma actuală de organizare din anul 2011, când cele trei filiale de furnizare aparținând Grupului Electrica (Transilvania Nord, Transilvania Sud și Muntenia Nord) au fuzionat.

Electrica, companie care deține trei din cele opt distribuții regionale de electricitate din România, a fost privatizată pe bursă în 2014. Statul mai deține, prin Ministerul Energiei, 48,8% din acțiunile companiei, fiind cel mai mare acționar.

viewscnt
Afla mai multe despre
electrica furnizare
nuclearelectrica