FOTO Hidroelectrica a început să trimită clienților notificări de modificări contractuale, cu majorări de tarife

FOTO Hidroelectrica a început să trimită clienților notificări de modificări contractuale, cu majorări de tarife
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 3 ian 2024

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cel mai mare furnizor pentru consumatori finali din piața concurențială, a început să trimită clienților ale căror contracte expiră notificări de modificări contractuale, cu majorări de tarife față de cele actuale. Ȋn situația ȋn care clientul își exprimă acordul, contractul de furnizare va fi prelungit cu 12 luni, perioadă ȋn care se vor aplica noile tarife aferente energiei active. Ȋn situația ȋn care este exprimat dezacordul, contractul de furnizare va expira.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De exemplu, Hidroelectrica avansează acum un preț al energiei electrice (include TG, tariful de transport - componenta de introducere a energiei electrice în rețea), pentru o perioadă contractuală de 12 luni, de 0,28404 lei/kWh, în loc de 0,25149 lei/kWh, conform datelor analizate de Profit.ro.

FOTO Hidroelectrica a început să trimită clienților notificări de modificări contractuale, cu majorări de tarife

De la momentul încetarii aplicării prevederilor legislației privind plafonarea, Pretul contractului va fi: prețul de furnizare stabilit prin utilizarea
pentru componenta de achiziție a energiei electrice a mediei aritmetice lunare a prețurilor zilnice realizate pe PZU OPCOM în luna de consum + 0,073 lei/kWh, la care se vor adauga tarifele reglementate și valoarea unitară a impozitelor, comisioanelor, taxelor și contribuțiilor stabilite prin dispozițiile legale, mai estee arătat.

ULTIMA ORĂ Ministrul Finanțelor anunță o greșeală la profesori - Îmi cer scuze, ne-am grăbit! CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ministrul Finanțelor anunță o greșeală la profesori - Îmi cer scuze, ne-am grăbit!

În primele 9 luni ale anului, portofoliul de clienți de furnizare al Hidroelectrica s-a dublat, numărul locurilor de consum alimentate ajungând la peste 565.000.

″Hidroelectrica își propune să dezvolte în continuare portofoliul de furnizare și să susțină creșterea numărului de clienți de furnizare, acesta fiind modul cel mai eficient de monetizare a certificatelor verzi provenite din portofoliul de producție din surse regenerabile pe care Hidroelectrica îl deține″, se arată într-un document al companiei, analizat de Profit.ro.

Consiliul Concurenței confirmă - Liderul Europei în credit management și recuperare de datorii a plecat din România. Portofoliu de peste 1 miliard de euro, preluat de o multinațională elvețiană condusă de un român CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței confirmă - Liderul Europei în credit management și recuperare de datorii a plecat din România. Portofoliu de peste 1 miliard de euro, preluat de o multinațională elvețiană condusă de un român

Certificatele verzi primite de Hidroelectrica sub formă de subvenții pentru producția sa de energie regenerabilă sunt transferate intern activității de furnizare, iar costurile acestora sunt suportate în cele din urmă de clienții finali ai companiei pe facturi, potrivit legislației în vigoare.

Potrivit sursei citate, pe de altă parte, valul de clienți noi s-a mai potolit, ritmul de contractare scăzând cu 20%, de la circa 10.000 contracte pe zi la aproximativ 8.000 de contracte pe zi.

FOTO Anunț cu o promisiune - Culoarele unice pentru transportul public din Nordul Capitalei au fost finalizate, doar 3 minute o călătorie cu autobuzul de la Piața Presei până la Arcul de Triumf CITEȘTE ȘI FOTO Anunț cu o promisiune - Culoarele unice pentru transportul public din Nordul Capitalei au fost finalizate, doar 3 minute o călătorie cu autobuzul de la Piața Presei până la Arcul de Triumf

Veniturile realizate de Hidroelectrica din activitatea de furnizare de energie electrică au crescut cu 123% în primele 9 luni din 2023, la 2,522 miliarde lei, de la 1,146 miliarde lei în aceeași perioadă a anului 2022, grație majorării portofoliului de clienți.

În plus, a început să scadă valoarea veniturilor nefacturate și deci neîncasate pe segmentul de furnizare, din cauza întârzierii emiterii facturilor. ″Aceste întârzieri sunt în proces de recuperare, soldul creanțelor nefacturate fiind diminuat cu 659 milioane lei (31%), la 1,446 miliarde lei la 30 septembrie 2023, de la 2,105 miliarde lei la 30 iunie 2023″, se spune în cel mai recent raport trimestrial al companiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica clienți casnici
hidroelectrica contractare furnizare
hidroelectrica facturi
hidroelectrica furnizare energie
hidroelectrica uipath