GRAFICE Prețul gazelor - la cel mai redus nivel al ultimelor 40 de zile, deși producția acoperă doar jumătate din consum. Importuri din Ungaria și Bulgaria

GRAFICE Prețul gazelor - la cel mai redus nivel al ultimelor 40 de zile, deși producția acoperă doar jumătate din consum. Importuri din Ungaria și Bulgaria
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 13 dec 2023

Prețul spot al gazelor de pe platforma operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) a coborât marți sub 183 lei/MWh (36,7 euro/MWh), cel mai redus nivel al ultimelor 40 de zile, în pofida faptului că ne aflăm în plină iarnă - consumul intern situându-se la un nivel dublu celui al producției interne curente - și că în prezent companiile autohtone importă atât din Bulgaria, cât și din Ucraina, exporturile fiind în schimb nule, relevă datele analizate de Profit.to.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O posibilă explicație este renunțarea de către coaliția guvernamentală de la Sofia la controversata taxă de aproximativ 10 euro/MWh de gaz rusesc care tranzitează Bulgaria.

În urma anunțului făcut luni de oficialii bulgari, prețul gazului pentru ziua următoare a scăzut cu peste 8% pe BRM, de la 202,2 lei/MWh (40,7 euro/MWh) la 182,9 lei/MWh 36,7 euro/MWh). Cantitățile tranzacționate au fost de aproximativ 35 GWh/zi, echivalând cu aproape 15% din producția internă curentă.

ULTIMA ORĂ Iohannis retrimite în Parlament legea care dubla la 900 kW pragul scutirii de dezechilibre a prosumatorilor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Iohannis retrimite în Parlament legea care dubla la 900 kW pragul scutirii de dezechilibre a prosumatorilor

Și pe piețele vecine s-au înregistrat evoluții similare, pe piața maghiară, gazele cu livrare în ziua următoare ieftinindu-se luni cu 3,76%, iar marți cu 8,76%, de la 37,5 euro/MWh duminică la 33,02 euro/MWh marți.

Și pe piața austriacă CEGH, cea mai importantă la nivel regional, un MWh de gaze a coborât de la 38,5 euro/MWh la un minim de 34 euro/MWh înregistrat marți pentru gazul cu livrare în ziua de miercuri.

ANUNȚ Cu cât vrea Guvernul să majoreze salariul minim CITEȘTE ȘI ANUNȚ Cu cât vrea Guvernul să majoreze salariul minim

Ca urmare a faptului că România a redevenit importator net de gaze, după o perioadă de mai multe luni în care a fost exportator net, prețurile de pe piaâța autohtonă se situează peste cele de pe piețele din regiune.

Potrivit datelor Tranzgaz, marți, România a importat 6 GWh (3,6 din Bulgaria, 2,4 din Ungaria) și nu a exportat nicio moleculă de gaze.

În prezent, consumul intern se situează la peste 500 GWh pe zi, în timp ce producția curentă este de puțin peste 250 GWh/zi. Extragerile din depozite sunt de puțin peste 200 GWh/zi, restul gazului necesar acoperirii consumului fiind importat din Bulgaria și Ungaria.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
import
bulgaria
ungaria
pret
spot
brm
scădere
ieftinire