Franța susține că a salvat Europa de la o gravă pană de curent săptămâna trecută, "scoțând din priză" 6 mari consumatori industriali

Franța susține că a salvat Europa de la o gravă pană de curent săptămâna trecută, "scoțând din priză" 6 mari consumatori industriali
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 16 ian 2019

Continentul european a fost în pericol să rămână pe întuneric la mijlocul săptămânii trecute din cauza producției insuficiente de energie electrică, incapabilă să facă față consumului mare din această perioadă, ceea ce a determinat autoritățile franceze să întrerupă parțial funcționarea unui număr de 6 mari consumatori industriali de electricitate din Hexagon, relatează La Tribune.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Pe 10 ianuarie (joia trecută – n.r.) în jurul orei 21 (22, ora României – n.r.), frecvența sistemului energetic francez și european a coborât mult sub nivelul normal de 50 de herți. Atunci când frecvența scade prea mult sub acest nivel, sistemul poate suferi rupturi importante, chiar un black-out", se arată într-un comunicat al autorității de reglementare în energie de la Paris, citat de publicația franceză.

În consecință, operatorul francez de transport și sistem, RTE, omologul Transelectrica, a făcut apel la un număr de 6 mari consumatori industriali întreruptibili din Franța să-și reducă instantaneu consumul cu un total de 1.500 MW, putere mai mare decât cea a centralei de Cernavodă, pentru revenirea frecvenței la un nivel normal, ceea ce a permis evitarea unei pene grave de curent.

România, printre statele din UE în care pensionarii sunt expuși riscului de sărăcie CITEȘTE ȘI România, printre statele din UE în care pensionarii sunt expuși riscului de sărăcie

Cele 6 companii și-au redus consumul de energie pe perioade cuprinse între 20 și 45 de minute. A fost pentru prima oară când operatorul sistemului energetic francez a fost nevoit să recurgă la o astfel de măsură, de la implementarea în 2014 a sistemului de contracte de furnizare cu clauze de întrerupere a alimentării în caz de forță majoră semnate cu marii consumatori industriali.  

Potrivit datelor Transelectrica, joia trecută în jurul orei 22, producția de energie a României era de 7.650 MW, insuficientă pentru a satisface consumul, cifrat la 8.419 MW, diferența fiind asigurată din import.

"Grație reacției rapide a acestor clienți industriali întreruptibili, a fost asigurată securitatea alimentării cu energie în Franța și în Europa", a mai transmis reglementatorul francez, care a cerut transportatorului RTE să colaboreze cu omologii europeni pentru a identifica cauzele situației apărute, încă necunoscute, și a propune măsuri corective. Sistemele de transport de energie din Europa funcționează interconectat, astfel că problemele mai grave de funcționare dintr-o țară pot avea efecte negative și în altele.

Dacia lansează o amplă acțiune de rechemare CITEȘTE ȘI Dacia lansează o amplă acțiune de rechemare

Deși capacitatea totală instalată în centralele de producție de energie electrică din România era de peste 24.700 MW anul trecut, iar cea netă de producere – de 18.800 MW, puterea disponibilă netă asigurată era de doar 10.850 MW, din cauza volumului mare de putere indisponibilă compus din unități de producție active "pe hârtie", dar aflate în conservare, din centrale oprite programat sau accidental pentru reparații (în special pe cărbune și gaze), din capacități ținute în rezervă pentru servicii de sistem, precum și din parcuri eoliene și fotovoltaice cu producție intermitentă, care funcționează la putere maximă doar un număr mic de ore.

Astfel, puterea disponibilă netă asigurată în sistemul energetic național era în 2018 cu 5% (574 MW) mai mică decât în urmă cu 10 ani, potrivit celor mai recente date ale Transelectrica, în timp ce consumul la vârf de sarcină luat ca referință a crescut cu peste 4%, de la 8.464 la 8.855 MW. Asta în condițiile în care, în prezent, în iarna aceasta, România importă în mod constant energie atunci când consumul depășește pragul de 9.000 MW, din cauza producției interne insuficiente.

"O mare parte a capacităților de generare sunt mai vechi de 30 de ani, cu un număr relativ redus de ore de operare rămase până la expirarea duratei tehnice de funcționare. Grupurile vechi sunt frecvent oprite pentru reparații și mentenanță, unele fiind în conservare. Există o diferență de aproape 3.400 MW între puterea brută instalată și puterea brută disponibilă, din care circa 3.000 MW sunt capacități pe bază de cărbune și de gaze naturale", se arată în proiectul Strategiei energetice a României, publicat anul trecut. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pana de curent
blackout
intrerupere alimentare energie
consumatori industriali
consumatori intreruptibili
transelectrica
consum energie
productie energie
import energie
pret energie