Gazprom amenință Europa - Prețul la gaz va crește puternic din cauza sancțiunilor. Cu cât vrea să îl ridice

Gazprom amenință Europa - Prețul la gaz va crește puternic din cauza sancțiunilor. Cu cât vrea să îl ridice
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 aug 2022

Compania de stat rusă de gaze Gazprom a avertizat că prețurile gazelor europene ar putea crește în această iarnă cu 60%, până la peste 4.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, deoarece exporturile și producția proprie ale companiei continuă să scadă, pe fondul sancțiunilor occidentale, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Livrările de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, sunt reduse în acest an, după ce o rută a fost închisă când Moscova a trimis trupe în Ucraina în februarie și după ce sancțiunile au declanșat o dispută cu privire la echipamentele conductei Nord Stream 1, arată news.ro.

Orbán a vrut să cumpere un miliard de metri cubi de gaze naturale de la ruși, dar deocamdată a obținut doar 52 de milioane CITEȘTE ȘI Orbán a vrut să cumpere un miliard de metri cubi de gaze naturale de la ruși, dar deocamdată a obținut doar 52 de milioane

Prețurile gazelor au crescut în consecință.

"Prețurile spot ale gazelor în Europa au ajuns la 2.500 de dolari (pentru 1.000 de metri cubi). Potrivit estimărilor conservatoare, dacă o astfel de tendință va persista, prețurile vor depăși 4.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi în această iarnă", a transmis Gazprom.

Prețurile angro ale gazelor din Olanda au atins în primăvară un maxim istoric de aproape 335 de euro pe megawat oră (MWh). De atunci, acestea au scăzut marți la aproximativ 226 euro pe MWh, dar rămân cu mult mai mari decât acum un an, când erau de aproximativ 46 de euro pe MWh.

Kievul a închis una dintre rutele Gazprom pentru exporturi către Europa, în timp ce Gazprom a redus livrările la doar 20% din capacitatea conductei Nord Stream 1 către Germania, pe fondul disputei privind echipamentele.

Germania, veste proastă - Factura la gaze va crește cu câteva sute de euro pe an. Companiile au decis să-și acopere pierderile prin scumpiri, de la clienți CITEȘTE ȘI Germania, veste proastă - Factura la gaze va crește cu câteva sute de euro pe an. Companiile au decis să-și acopere pierderile prin scumpiri, de la clienți

În ansamblu, exporturile de gaze ale Gazprom au scăzut cu 36,2%, până la 78,5 miliarde de metri cubi între 1 ianuarie și 15 august, iar producția a scăzut cu 13,2%, până la 274,8 miliarde de metri cubi, comparativ cu un an în urmă, se arată într-un comunicat.

Producția Gazprom a scăzut cu 32,2% în august, față de o scădere de 35,8% în iulie, în termeni anuali, a declarat Evgeni Suvorov, economist la CentroCreditBank, pe canalul său Telegram MMI, adăugând că exporturile au scăzut cu 59%, față de un declin de 58,4% luna trecută.

viewscnt
Afla mai multe despre
gazprom
gaz