Gazprom se pregătește să furnizeze gaze în România prin subsidiara sa din Ungaria, după explozia importurilor de gaze rusești venite pe filieră maghiară

Gazprom se pregătește să furnizeze gaze în România prin subsidiara sa din Ungaria, după explozia importurilor de gaze rusești venite pe filieră maghiară
scris 9 apr 2020

Gigantul rus de stat Gazprom se pregătește să înceapă activitatea de furnizare de gaze naturale pe teritoriul României printr-o subsidiară maghiară, după ce anul trecut mai mult de jumătate din totalul importurilor românești de gaze, integral de producție rusească și mai mari cu 78% față de 2018, au provenit din Ungaria.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cei de la Gazprom au primit foarte recent OK-ul final din partea autorităților de la București pentru a putea desfășura activitate de furnizare de gaze în România prin intermediul firmei WIEE Hungary Korlátolt Felelössegü Társaság.

Aceasta este deținută de către Gazprom Schweiz AG, divizia elvețiană a grupului rus, responsabilă cu vânzările de gaze naturale ale rușilor în Europa.

Aproape 1 milion de contracte de muncă au fost suspendate de la declararea stării de urgență CITEȘTE ȘI Aproape 1 milion de contracte de muncă au fost suspendate de la declararea stării de urgență

Anul trecut, controversata Ordonanță 114/2018, pericolul unei întreruperi a livrărilor de gaze rusești prin Ucraina, declinul natural al producției, dar și impunerea de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a unei obligativități de înmagazinare mai ridicate au majorat cu peste 78% cantitățile de gaze importate de companiile din România, comparativ cu anul precedent, la aproape 29 TWh. Peste jumătate din această cantitate (16,82 TWh) a provenit din Ungaria.

Importurile din Ungaria, care de obicei erau marginale până anul trecut, au fost principalul element care au ținut prețurile sub control, spre finalul anului, paradoxal, acestea înregistrând chiar o tendință de scădere. Motivul: prețul de import se situa sub cel de pe piața internă, inflamată de prevederile OUG 114, care au scos de pe piață cantități importante de gaze, alocate de ANRE la preț reglementat (68 lei/MWh) către furnizori în scopul alimentării consumatorilor casnici și CET-urilor.

Gazul importat din Ungaria a fost, precum cel venit via Ucraina sau Bulgaria, gaz rusesc, acesta având însă avantajul prețului de hub. Spre deosebire de gazul rusesc importat din Ucraina, indexat cu prețul petrolului, gazul din Ungaria evoluează în funcție de prețul de pe piețele europene și de nivelul tarifelor de transport, influențate la rândul lor de cererea internă.

Producătorul de alumină Alum Tulcea, din Grupul Alro, vrea să producă dezinfectant pentru mâini CITEȘTE ȘI Producătorul de alumină Alum Tulcea, din Grupul Alro, vrea să producă dezinfectant pentru mâini

Companiile importatoare din România au achitat pe cei 28,93 TWh cumpărați de la unguri aproximativ 2,85 miliarde de lei, de unde rezultă un preț mediu de import de circa 100 lei/MWh (98,5 lei/MWh, mai exact).

În 2019, după cum a relatat Profit.ro, Gazprom Schweiz AG a schimbat conducerea companiei de intermediere de exporturi de gaze pe care o deține integral în România, WIEE România SRL, unificând totodată managementul traderilor de gaze naturale pe care îi controlează în România, Ungaria și Bulgaria.

Astfel, Șerban Stănescu, care conducea WIEE România SRL din martie 2008, ca administrator și director general, a fost înlocuit cu turcul Alper Kesikli, care este din august 2016 șeful tradingului pe Europa al Gazprom Schweiz AG. Între 2006 și 2017, Șerban Stănescu, român domiciliat în Elveția, a ocupat funcția de vicepreședinte al diviziei elvețiene a Gazprom. 

viewscnt
Afla mai multe despre
gazprom
importuri gaze rusesti
importuri gaze ungaria
pret gaze