Hidroelectrica a primit cele mai mari amenzi de la ANRE. Enel, cele mai multe reclamații

Hidroelectrica a primit cele mai mari amenzi de la ANRE. Enel, cele mai multe reclamații
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 aug 2021

Hidroelectrica a primit cele mai mari amenzi de la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) în perioada 1 iulie 2020 - 30 iunie 2021, în timp ce Enel este compania pe numele căreia au fost depuse cele mai multe reclamații, arată datele furnizate de ANRE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, în perioada menționată, autoritatea a gestionat un număr de 11.256 de reclamații, dintre care 8.053 în sectorul energiei electrice și 3.203 în sectorul gazelor naturale, în contextul liberalizării piețelor, scrie Agerpres.

Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov CITEȘTE ȘI Transilvania Residence: un proiect imobiliar exclusivist în Brașov

În privința energiei electrice, pe numele Hidroelectrica s-au primit 806 reclamații, în urma căreia compania a primit 109 sancțiuni în valoare totală de 1,59 milioane de lei.

Enel Energie Muntenia a avut 2.481 de plângeri pe numele său și a primit 132 de amenzi în valoare de 1,325 milioane de lei. Enel Energie a generat 1.210 reclamații și a primit 105 sancțiuni de 1,22 milioane de lei.

În topul furnizorilor de electricitate cu probleme urmează Electrica Furnizare - 994 reclamații, 48 de sancțiuni de 720.000 lei, E.ON Energie - 460 reclamații, 28 de sancțiuni de 620.000 lei și CEZ Vânzare, cu 239 plângeri și 19 amenzi de 270.000 lei.

eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace CITEȘTE ȘI eMAG Seller Credit – finanțare cu dobândă zero pentru cei care vând prin eMAG Marketplace

Principalele aspecte reclamate au fost modul de facturare a energiei, contractarea, procedura de schimbare a furnizorului, aspecte legate de conectare și deconectare, precum și relația cu clienții.

În ceea ce privește piața gazelor, E.ON Energie este compania cea mai amendată. ANRE a primit pe numele ei 231 de reclamații și a dat 42 de amenzi în valoare de 560.000 de lei.

Enel Energie Muntenia este a doua, cu 155 de reclamații și 19 amenzi de 225.000 de lei. Urmează Engie România, cu 228 plângeri și 11 amenzi de 130.000 de lei.

RDF Arad a realizat investiții de 5.7 milioane euro în soluții de depozitare, tehnologie și utilaje și vizează să achiziționeze companii cu domenii de activitate conexe CITEȘTE ȘI RDF Arad a realizat investiții de 5.7 milioane euro în soluții de depozitare, tehnologie și utilaje și vizează să achiziționeze companii cu domenii de activitate conexe

Clasamentul continuă cu Nord Gaz - 46 de reclamații, două amenzi de 110.000 lei, Nova Power & Gas - 21 reclamații, 7 amenzi de 40.000 lei, Enel Energie - 123 reclamații, șase amenzi de 20.000 lei, Premier Energy - 170 plângeri, 13 amenzi de 20.000 lei, Energia Gas & Power - 51 de reclamații, trei amenzi de 10.000 de lei și Electrica Furnizare - 50 de reclamații, două amenzi de 10.000 lei.

Consumatorii au reclamat pe piața gazelor nereguli cu privire la facturare, schimbarea furnizorului, prețul gazelor, dar și calitatea acestora.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

ANRE precizează că nu încasează venituri din amenzi, aceste sume constituind venituri la bugetul de stat.

Piața de electricitate din România a fost complet liberalizată la 1 ianuarie 2021, iar cea de gaze la 1 iulie 2020. 

viewscnt
Afla mai multe despre
anre
hidroelectrica
amenzi
enel