Hidroelectrica schimbă administratorul special al Hidroserv. Profit.ro a indicat problemele din compania insolventă

Hidroelectrica schimbă administratorul special al Hidroserv. Profit.ro a indicat problemele din compania insolventă
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 sep 2017

Producătorul de energie Hidroelectrica, una dintre cele mai profitabile companii de stat, în calitate de unic acționar al Hidroserv, societate aflată în insolvență, a decis înlocuirea administratorului special al acestei societăți, Valeriu Babău, cu Olteanu Manuela Petronela.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Olteanu Petronela, licențiată în drept din anul 1999, are experiență în administrarea unor societăți aflate în insolvență – cum ar fi Electrocentrale București, precum și în domeniul ”administrare privatizare societăți”, transmite compania.

Profit.ro a anunțat recent că Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate UNIVERS cere intervenția prim-ministrului și a ministrului Energiei pentru redresarea și salvarea Hidroserv, filiala de mentenanță a Hidroelectrica, aflată în insolvență din toamna anului trecut, arătând că aceasta a înregistrat, de la intrarea în insolvență, pierderi de aproximativ 10 milioane lei și este în pragul falimentului.

FOTO Românul Călin Rovinescu, emigrat la 5 ani și ajuns cel mai bun CEO al Canadei, aduce Air Canada la București CITEȘTE ȘI FOTO Românul Călin Rovinescu, emigrat la 5 ani și ajuns cel mai bun CEO al Canadei, aduce Air Canada la București

Aceste noi datorii se cumulează la celelalte aproximativ 100 milioane lei datorii existente la momentul intrării în insolvență, arată federația.

Profit.ro a prezentat un document care relevă că Hidroserv ar putea intra sub "tutela" creditorilor și a administratorului judiciar, după ce acesta din urmă a solicitat recent instanței de judecată ridicarea dreptului de administrare al companiei, acuzând acumularea continuă de pierderi și datorii, precum și lipsa unui "plan rațional de activitate".

Hidroserv este deținută integral de Hidroelectrica, iar administratorul special al societății, numit de acționarul unic, este, de la finalul lunii mai, Valeriu Băbău, managerul Departamentului Dispecerat al companiei-mamă. Hidroelectrica este controlată în proporție de peste 80% de către stat, prin Ministerul Energiei, și este totodată principalul client al Hidroserv, asigurând-i peste 90% din încasări.

Britanicii de la Alison Hayes, care au închis fabrica din Urziceni, au avut afaceri record, dar au trecut în premieră pe pierderi. Într-un document prezentat de Profit.ro, ei acuzau că angajații nu vin la muncă CITEȘTE ȘI Britanicii de la Alison Hayes, care au închis fabrica din Urziceni, au avut afaceri record, dar au trecut în premieră pe pierderi. Într-un document prezentat de Profit.ro, ei acuzau că angajații nu vin la muncă

Potrivit legii, după ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar, care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special este redus la reprezentarea intereselor acționarilor.

În primul semestru din acest an, Hidroserv a consemnat pierderi nete totale de circa 3,5 milioane lei și a acumulat doar în trimestrul al doilea al anului datorii la stat de 11,9 milioane lei, din care 7,9 milioane lei scadente și neachitate. Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 6% în primele 6 luni din 2017, la 56,08 milioane lei.

Principalele cauze indicate ale pierderilor înregistrate de companie sunt nefinalizarea negocierii valorii tarifului orar de manoperă plătit de Hidroelectrica, nefinalizarea negocierii structurii devizului de decontare, nefinalizarea negocierii valorii tarifului de transport, pierderile generate de lucrările încadrate în categoria mentenanță corectivă, ce sunt decontate pe bază de fișe de post calcul, nepredictibilitatea pe termen mediu și lung a lucrărilor de mentenanță, greutatea cu care sunt finalizate procedurile de semnare a contractelor subsecvente cu Hidroelectrica, numărul mare de personal indirecti productiv, necentralizarea activităților suport, neidentificarea activelor neesențiale activității, în vederea vânzării, nedeblocarea garanțiilor de bună execuție și lipsa programelor de formare profesională și de întinerire a efectivului de personal.

Hidroelectrica schimbă administratorul special al Hidroserv. Profit.ro a indicat problemele din compania insolventă

FOTO RA-APPS cedează Primăriei Capitalei partea sa din ”Blocul Rosenthal”, construit de BNR, sub condiția reabilitării în 3 ani CITEȘTE ȘI FOTO RA-APPS cedează Primăriei Capitalei partea sa din ”Blocul Rosenthal”, construit de BNR, sub condiția reabilitării în 3 ani

"Media de vârstă a persoanelor ce dețin know-how-ul activității, în special salariații direct productivi (inclusiv maiștri și ingineri), este de 49 ani pentru muncitori și respectiv 55 ani pentru maiștri. Nici la momentul deschiderii procedurii și nici după nu s-au identificat programe active de formare profesională și de fidelizare a peronalului angajat, existând în prezent un proces de reducere a personalului direct productiv pe fondul nemulțumirilor salariale", subliniază administratorul judiciar.

Tarifele de manoperă practicate de Hidroserv în relația cu Hidroelectrica nu au mai fost modificate din 2014.

În luna mai, corpul de control al Hidroelectrica a fost în control la Hidroserv și a constatat, potrivit News.ro, că, din totalul de circa 1.340 de salariați, doar circa 534 muncesc efectiv și generează direct venituri, ceea ce nu a permis Hidroserv să efectueze toate lucrările contractate cu compania-mamă. ”Nu este în regulă ca pe un post de muncitor să figureze un salariat care efectuează activități administrative în birou”, declara, pentru News.ro, directorul general de atunci al Hidroelectrica, Ovidiu Agliceru.

Hidroelectrica schimbă administratorul special al Hidroserv. Profit.ro a indicat problemele din compania insolventă

Hidroserv a intrat în insolvență în octombrie 2016, la cererea proprie. Anul trecut, pierderile filialei de mentenanță a Hidroelectrica au crescut de peste 4 ori comparativ cu 2015, crescând de la 10,1 la 46,5 milioane lei. Cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 31% în 2016, de la 170,6 la 117,8 milioane lei.

Creditorii Hidroserv s-au înscris la masa credală a companiei cu creanțe totale de peste 204 milioane lei, din care au fost acceptate deocamdată creanțe de circa 123,5 milioane lei, potrivit tabelului preliminar al acestora. Principalii creditori sunt UCM Reșița, care este și furnizorul de echipamente al Hidroserv, ANAF și Banca Transilvania. În 2014, Guvernul lua în calcul fuziunea dintre Hidroserv și UCM Reșița, aflată în insolvență din 2011.

Hidroserv SA a fost înființată în 5 august 2013, ca urmare a fuziunii prin contopire a celor opt sucursale de mentenanță și reparații ale Hidroelectrica: Bistrița, Cluj, Curtea de Argeș, Hațeg, Porțile de Fier, Râmnicu Vâlcea, Sebeș, Slatina. La înființare, noua companie a preluat atât activul, cât și pasivul celor opt sucursale, inclusiv datorii de aproximativ 64 milioane lei. Decizia a fost luată de Euro Insol, administratorul judiciar al companiei-mamă Hidroelectrica, aflată atunci la rândul său în insolvență. În 2015, Hidroelectrica a majorat capitalul Hidroserv cu 10 milioane lei.

În 2016, "(...) pe fondul dezechilibrului financiar, nerespectării scadențelor, litigiilor cu furnizorii și cererilor de deschidere a procedurii de insolvență, coroborată cu lipsa disponibilităților, creditorii bancari au declarat scadența anticipată a creditelor pe termen scurt. În 2016 s-au efectuat rambursări de credite în cuantum de 12 mil. lei, ce au avut efectul decapitalizării societății, imposibilității finanțării capitalului de lucru și au accelerat intrarea în incapacitate de plată", se arăta în raportul cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența Hidroserv, întocmit atunci de administratorul judiciar CITR.

Potrivit documentului citat, în mai anul trecut, Hidroserv a purtat negocieri cu ING Bank pentru acordarea unei finanțări de 44 milioane lei, pentru capital de lucru, refinanțarea creditelor bancare, obținerea de scrisori de garanție pentru participarea la licitații de lucrări și plata furnizorilor la care compania avea restanțe mai vechi de 60 de zile. Banca a pus mai multe condiții pentru acordarea finanțării, printre care aceea ca Hidroelectrica să majoreze capitalul social al filialei sale de mentenanță cu minim 5 milioane lei în maxim 3 luni de la semnarea contractului de credit.

"Prin contractarea acestei finanțări societatea acoperea mare parte din deficitul pe termen scurt, compus din datorii scadente la furnizori, buget și creditorii bancari, înlocuia expunerea istorică către acești creditori cu una nouă, către un singur creditor bancar și pe un termen 2 ani de la data semnării contractului de credit. Astfel, presiunea exercitată asupra fluxului de numerar pe termen scurt devenea una pe termen mediu, lâsând timp societății să se restructureze și redreseze din punct de vedere financiar. Acestă finanțare era condiționată de anumite angajamente financiare din partea acționarului unic Hidroelectrica SA. În ciuda discuțiilor avansate dintre cele trei părți (Hidroserv-Hidroelectrica-ING), negocierile de finațare au eșuat, astfel societatea nu a putut amâna incapacitatea de plată cu care se confrunta", se mai afirmă în raportul de anul trecut al administratorului judiciar al Hidroserv. 

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroserv
hidroelectrica
filiala hidroserv
servicii energetice
mentenanta hidroelectrica
insolventa
ucm resita
ridicarea dreptului de administrare al debitoarei
ministerul energiei