Hidroelectrica se pregătește mai serios să vină pe Bursă, în pofida așteptărilor. Compania și-a bugetat pentru acest an cheltuieli de listare mai mari

Hidroelectrica se pregătește mai serios să vină pe Bursă, în pofida așteptărilor. Compania și-a bugetat pentru acest an cheltuieli de listare mai mari
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 11 apr 2018

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, controlat de statul român cu 80% din acțiuni, estimează pentru anul în curs cheltuieli de listare la Bursă în creștere cu 31,4 milioane lei comparativ cu 2017 și își planifică rezolvarea problemei abandonării și scoaterii din bilanț a unor proiecte istorice de investiții cu alte funcțiuni decât cea energetică, măsură obligatorie în vedere listării, potrivit documentelor de fundamentare a proiectului de buget al Hidroelectrica pe 2018.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Asta în condițiile în care, în februarie, noul ministru al Energiei, Anton Anton, declara că, în opinia sa, discuția despre listarea Hidroelectrica este deocamdată prematură. "După părerea mea, este cam devreme să vorbim de Hidroelectrica la bursă, ea a trecut printr-o boală destul de grea și a ieșit din boala asta grea, a scăpat, ca orice persoană bolnavă a ieșit ușor slăbită. Eu cred că pentru a ajunge la bursă, Hidroelectrica trebuie să devină mai atractivă, să pună carne pe ea, să se mai îngrașe", spunea Anton Anton.

La rândul lor, reprezentanții acționarului minoritar, Fondul Proprietatea, spuneau tot în februarie că "practic nu mai este nicio șansă ca Hidroelectrica să vină pe Bursă în acest an". În schimb, în octombrie anul trecut, fostul ministru, Toma Petcu, afirma că listarea Hidroelectrica ar putea avea loc în acest an.

Hidroelectrica se pregătește mai serios să vină pe Bursă, în pofida așteptărilor. Compania și-a bugetat pentru acest an cheltuieli de listare mai mari

Isărescu, despre presiunile politice asupra BNR: Suntem într-o clădire mare, cu ziduri groase... CITEȘTE ȘI Isărescu, despre presiunile politice asupra BNR: Suntem într-o clădire mare, cu ziduri groase...

În proiectul de buget pe 2018 al Hidroelectrica, elaborat cu o estimare de creștere a cheltuielilor totale cu aproape 32% față de 2017 (cu 543,6 milioane lei), cheltuielile de listare la Bursă au o influență de 31,4 milioane lei la această creștere.

Potrivit sursei citate, în 2018, cheltuielile cu alte servicii executate de terți sunt estimate la 44,87 milioane lei, în creștere cu 14,4 milioane lei comparativ cu 2017. "Creșterea este datorată în principal cheltuielilor privind comisioanele și onorariile rezultate din consultanță juridică în cadrul diferitelor litigii în care societatea este parte, precum și cheltuielilor aferente listării la bursă a companiei", se arată în nota de fundamentare.

Cheltuielile cu reclama și publicitatea sunt programate să crească masiv, de la doar 161.000 lei în 2017 la 1,14 milioane lei în 2018, "datorită stabilirii unui buget de reclamă și publicitate aferent listării la Bursă". La rândul lor, cheltuielile de deplasare, detașare și transfer sunt estimate anul acesta la 3,41 milioane lei, "în creștere cu 1,137 milioane lei, ca urmare a creșterii cheltuielilor cu instruirea și cu deplasarea generate de listarea companiei".

Totodată, Hidroelectrica estimează că va cheltui 34,2 milioane lei în 2018 pe servicii de consultanță. Este vorba "în principal de consultanță aferentă IPO ca urmare a contractului de intermediere încheiat cu consorțiul Morgan Stanley – Raiffeisen Bank. Menționăm că, până la această dată, nicio sumă nu a fost decontată către consorțiu", se precizează în nota de fundamentare a proiectului de buget.  

Explicațiile BNR pentru menținerea dobânzii cheie la 2,5% CITEȘTE ȘI Explicațiile BNR pentru menținerea dobânzii cheie la 2,5%

Producătorul de energie și-a mai bugetat "studii de optimizare/abandon în sumă de 6,296 milioane lei aferente obiectivelor istorice cu funcțiuni complexe, cu scopul optimizării din punct de vedere economic a acestor obiective și eliminării opiniei cu rezerve a auditorului asupra situațiilor financiare, măsuri obligatoriu de realizat pentru a putea efectua listarea companiei".

Conducerea Hidroelectrica avertiza încă din urmă cu peste un an că Hidroelectrica nu se poate lista până nu se decide cu privire la abandonarea și scoaterea din bilanț a unor proiecte istorice de investiții cu alte funcțiuni decât cea energetică, 14 la număr, începute cu mulți ani în urmă, unele în perioada comunistă, și neterminate.

Deocamdată, în proiectul de buget pe 2018, Hidroelectrica a prevăzut provizioane de peste 316 milioane lei pentru aceste investiții istorice, sumă cu peste 253 milioane lei mai mare comparativ cu 2017. În cazul a 8 dintre cele 14 investiții istorice ale Hidroelectrica, a rezultat necesitatea abandonării sau optimizării.

"În diverse discuții, atât cu auditorul companiei, cât și cu consultanții IPO, s-a iterat în mai multe rânduri necesitatea de a impacta situațiile financiare cu aceste costuri de abandon, astfel încât activul companiei să nu mai fie influențat sub nici o formă de aceste investiții, influența negativă a lor în prospectul de listare fiind astfel anulată în totalitate", se menționează în nota de fundamentare. 

Hidroelectrica se pregătește mai serios să vină pe Bursă, în pofida așteptărilor. Compania și-a bugetat pentru acest an cheltuieli de listare mai mari

Incendiu la un centru comercial din Moscova - o persoană a murit CITEȘTE ȘI Incendiu la un centru comercial din Moscova - o persoană a murit

În septembrie anul trecut, Fondul Proprietatea a transmis că își "analizează strategic" opțiunile cu privire la participația de 20% din capitalul Hidroelectrica, într-un anunț remis Bursei de Valori București cu privire la o "procedură competitivă ce poate duce la posibile vânzări de dețineri FP", precizând că a angajat grupurile financiare multinaționale Citigroup și UBS drept consultanți "în legătură cu tranzacția preconizată". Anunțul a fost făcut pe fondul acutizării conflictelor cu acționarul majoritar, Ministerul Energiei.

Fondul și-a reevaluat la finalul anului trecut în creștere cu peste 5% (182 milioane lei) valoarea participației de 20% din acțiunile Hidroelectrica, comparativ cu 31 decembrie 2016, de la 3,384 la 3,566 miliarde lei. Astfel, întreaga companie ar fi evaluată acum la circa 17,8 miliarde lei, cu aproape un miliard de lei mai mult față de finalul lui 2016 (16,92 miliarde lei).

Hidroelectrica a terminat anul 2017 cu un profit brut de 1,6 miliarde lei.În 2016, compania a înregistrat un profit net de 1,36 miliarde lei, raportat la venituri totale de 3,39 miliarde lei. Proiectul de buget pe 2018 al Hidroelectrica estimează pentru anul acesta un profit net de 1,13 miliarde lei, venituri totale de 3,31 miliarde lei și investiții de peste 862 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
listare hidroelectrica
ipo hidroelectrica
fondul proprietatea
ministerul energiei
investitii hidroelectrica
profit hidroelectrica