Mișcare pregătită - Obligația montării în apartamente a repartitoarelor, amânată încă o dată

Mișcare pregătită - Obligația montării în apartamente a repartitoarelor, amânată încă o dată
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 nov 2023

Obligația montării repartitoarelor de căldură în apartamentele de bloc ar urma să fie prelungită cu un încă un an, până la 31 decembrie 2024, conform unui proiect legislativ inițiat de liberali. Ar fi pentru a treia oară când acest termen va fi prelungit cu un an. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: Printr-o lege intrată în vigoare în 2021, s-a stabilit că în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2021 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.

Obligația a fost amânată, însă, în același an, până la 31 decembrie 2022.

În decembrie 2022, obligația montării repartitoarelor de căldură, în apartamentele din blocurile racordate la sistemul de încălzire centralizat, a fost amânată cu încă un an de Parlament, până la 31 decembrie 2023, proiectul fiind promulgat de președintele Iohannis la începutul anului.

FOTO Viitorul Muzeu de Istorie a Evreilor și al Holocaustului, realizat în clădirea fostei fabrici de anvelope Banloc-Goodrich CITEȘTE ȘI FOTO Viitorul Muzeu de Istorie a Evreilor și al Holocaustului, realizat în clădirea fostei fabrici de anvelope Banloc-Goodrich

Acum, liberalii propun din nou amânarea cu încă un an, până la 31 decembrie 2024, a obligației montării repartitoarelor de căldură.

Inițiatorii liberali vor, totodată, compensarea costului achiziției și montării acestor dispozitive pentru categoriile vulnerabile, în limita a 750 lei/locuință.

Beneficiarii ar urma să fie persoanele care au primit deja cardurile de energie, cu care pot plăti facturi la electricitate, gaz sau încălzire. Acest ajutor va putea fi folosit și pentru plata sumei care depășește subvenția de 750 lei din costul repartitoarelor.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Parlament și promulgat de șeful statului.
viewscnt
Afla mai multe despre
repartitoare
caldura
obligatie
termen
amanare
condominii
sistem
centralizat