Nuclearelectrica reia planul de preluare parțială a Companiei Naționale a Uraniului, dar se poate lovi de monopolul acesteia. Costuri în creștere cu materia primă

Nuclearelectrica reia planul de preluare parțială a Companiei Naționale a Uraniului, dar se poate lovi de monopolul acesteia. Costuri în creștere cu materia primă
scris 22 apr 2019

Nuclearelectrica (SNN), operatorul de stat al centralei nucleare Cernavodă, a reluat planul de preluare a unei părți din uzina Feldioara a Companiei Naționale a Uraniului (CNU), respectiv a liniei de procesare a octoxidului de uraniu, despre care Profit.ro a relatat încă din vara lui 2018, însă demersurile sale s-ar putea lovi de o lege intrată în vigoare anul trecut, care acordă CNU monopol legal "explicit" pe această activitate.

Asta în condițiile în care, potrivit documentelor SNN, compania anticipează pentru anul acesta "creșterea cheltuielilor cu materiile prime, în principal creșteri de preț pentru achiziția și procesarea uraniului", cu influență negativă de peste 17 milioane lei în bugetul Nuclearelectrica.

Astfel, acționarii SNN, controlată  de Ministerul Energiei cu peste 82% din acțiuni, vor lua în discuție luna viitoare propunerea managementului Nuclearelectrica, de contractare de servicii de consultanță, inclusiv de natură juridică, necesare realizării analizei de tip due diligence (tehnic, mediu, financiar, juridic) în vederea unei potențiale preluări de către SNN a liniei de procesare a concentratului de uraniu (CTU/ U3O8) de la sucursala Feldioara a CNU, companie deținută integral de Ministerul Energiei.

Etapele construirii Autostrăzii Unirii CITEȘTE ȘI Etapele construirii Autostrăzii Unirii

Nuclearelectrica a făcut o analiză preliminară și a concluzionat că preluarea liniei de procesare de la Feldioara ar putea fi mai avantajoasă decât instalarea uneia noi la fabrica proprie de combustibil nuclear de la Pitești.

Procesul de due dilligence pentru care SNN vrea să angajeze consultanți va trebui să determine starea tehnologică a liniei de procesare a CNU și a facilităților conexe, valoarea estimată a acestora, modalitatea de preluare, cu sprijinul Ministerului Energiei, precum și costul operării pe durată determinată.

"Trebuie subliniat că, în data de 19.07.2018, a fost publicată Legea nr. 193, care reglementează principiile privind asigurarea strategiei naționale a României referitoare la menținerea ciclului nuclear integrat de către CNU. Conform prevederilor art. 2 alin. (4) din această lege, „Compania Națională a Uraniului SA (CNU) are un drept exclusiv de a presta servicii de calificare, depozitare și procesare a octoxidului de uraniu pe teritoriul României”. Astfel, preluarea liniei de procesare de la CNU Sucursala Feldioara trebuie analizată și din punct de vedere al încadrării în prevederile legislative și, ulterior, al dreptului de utilizare a acesteia de către SNN, în condițiile în care legea anterior citată instituie un monopol legal explicit al procesării U3O8 în pulbere sinterizabilă de UO2 în favoarea CNU", se arată într-un document al Nuclearelectrica.

VIDEO “Vestele galbene”, actul 23: peste 100 de manifestanți reținuți la Paris CITEȘTE ȘI VIDEO “Vestele galbene”, actul 23: peste 100 de manifestanți reținuți la Paris

SNN mai amintește și că, istoric vorbind, nu a fost implicată în activitatea de extragere și procesare a minerurilor uranifere sau în procesarea concentratelor de uraniu în vederea obținerii pulberii sinterizabile de UO2, aceste activități reprezentând obiectul principal de activitate al CNU.

Costurile serviciilor de consultanță avute în vedere sunt estimate la 2,5 milioane lei plus TVA.

Către finalul lunii trecute, Ministerul Energiei a convocat în ședință reprezentanții SNN și ai CNU, ajungându-se la concluzia că o colaborare între cele 2 companii pe această temă trebuie agreată printr-un acord. Recent, conducerea CNU a fost mandatată să pună la dispoziția Nuclearelectrica mai multe documente neclasificate solicitate de aceasta în vederea realizării analizei due dilligence pentru sucursala Feldioara.

Real Madrid - spre cel mai mare contract de sponsorizare din fotbal CITEȘTE ȘI Real Madrid - spre cel mai mare contract de sponsorizare din fotbal

În martie, Nuclearelectrica a lansat o licitație în urma căreia intenționează să achiziționeze 220 de tone de concentrate tehnice de uraniu natural (U3O8) cu conținut de uraniu de minim 65%, care vor fi procesate la uzina Feldioara a CNU. Contractul scos la licitație este estimat la 14,3 milioane dolari și va avea durata de un an, iar garanția de participare este de 143.000 dolari.

Prin faptul că achiziționează la licitație concentrate tehnice de uraniu ce vor fi procesate la uzina Feldioara a CNU pentru obținerea pulberii sinterizabile de uraniu (dioxid de uraniu), operatorul centralei Cernavodă respectă legea adoptată anul trecut de Parlament, care prevede că pulberea respectivă va fi produsă pe teritoriul României de către CNU și că doar în condiții excepționale poate fi cumpărată și din import.

Anterior adoptării legii, în aprilie 2018, acționarii Nuclearelectrica au aprobat o strategie de diversificare a furnizorilor de materie primă, prin evitarea dependenței față de un singur furnizor și a riscurilor aferente asociate acestui aspect, prin achiziționarea de octoxid de uraniu (concentrate tehnice U3O8) în loc de UO2, prelucrarea acestuia din U3O8 în UO2 la CNU si utilizarea UO2 rezultat în fabricarea fasciculelor de combustibil nuclear ca și până acum, trecerea de la UO2 la U3O8 prin achiziționarea de U3O8 urmând să se realizeze gradual de către SNN pănă la nivelul anului 2020.

VIDEO Un japonez a devenit primul navigator nevăzător care a traversat fără oprire Oceanul Pacific CITEȘTE ȘI VIDEO Un japonez a devenit primul navigator nevăzător care a traversat fără oprire Oceanul Pacific

Practic, în acest fel, SNN își asigură și securitatea aprovizionării și respectă și legea, al cărei scop este salvarea CNU, aflată într-o situație financiară foarte grea.

În mai anul trecut, Comisia Europeană a inițiat o investigație aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin public acordate de autoritățile române CNU sunt conforme cu normele UE.

Comisia și-a exprimat atunci îndoiala că ajutorul propus de stat pentru restructurarea CNU, în cuantum de peste 440 milioane de lei (95 milioane euro), îndeplinește condițiile prevăzute de legislația europeană și a anunțat că vrea să se asigure că planul Guvernului va restabili viabilitatea pe termen lung a CNU. La 12 iunie 2017, România a notificat Comisiei un plan de restructurare a CNU, ce prevedea acordarea unui sprijin în valoare de 441 milioane lei,  sub formă de granturi, de subvenții, de anulare a unor datorii și de conversie a datoriilor în acțiuni.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
nuclearelectrica
compania nationala a uraniului
snn
cnu
sucursala uzina feldioara cnu
concentrat tehnic uraniu
minereu uraniu
octoxid uraniu
fascicule combustibil nuclear