Oil Terminal Constanța vrea să ia un credit de aproape 6 milioane euro pentru investiții

Oil Terminal Constanța, operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră, vrea să contracteze un credit de investiții pe termen lung în valoare de 26,77 milioane lei (5,9 milioane euro) pentru finanțarea unor investiții.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Oil Terminal Constanța vrea să ia un credit de aproape 6 milioane euro pentru investiții

Oil Terminal Constanța, operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră, vrea să contracteze un credit de investiții pe termen lung în valoare de 26,77 milioane lei (5,9 milioane euro) pentru finanțarea unor investiții.

Subiectul se află pe ordinea de zi a ședinței Adunării Generale a Acționarilor, ce va avea loc în 19 iunie, scrie News.ro.

”Aprobarea contractarii unui credit de investiții pe termen lung în valoare de 26.770.050 lei pentru finanțarea obiectivelor de investiții Pozare supraterană fascicul conducte țiței Secția Platformă Port – S.P. Sud și Modernizare rezervor R34/S”, arată convocatorul transmis Bursei de Valori București (BVB).

Compania Oil Terminal Constanța (simbol bursier OIL) este controlată de Ministerul Energiei, care deține 59,62% din acțiuni, și are aproape 1.000 de angajați.

EXCLUSIV Mariana Gheorghe (OMV Petrom), despre gazele din Marea Neagră: Decizia finală de investiție, până nu e luată, este nesigură. Perspectivele pieței vor fi anunțate la Profit Energy.forum CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Mariana Gheorghe (OMV Petrom), despre gazele din Marea Neagră: Decizia finală de investiție, până nu e luată, este nesigură. Perspectivele pieței vor fi anunțate la Profit Energy.forum

Oil Terminal a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 160,5 milioane lei, în urcare cu 16% față de anul anterior și un profit net de 17 milioane lei.

Societatea Oil Terminal, care operează cel mai mare terminal petrolier al României la Marea Neagră, este listată la Bursa de Valori București și are o valoare de piață de 105,4 milioane lei (23,2 milioane euro). 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0632 -0.0062-0.12 %
1 USD4.3104 -0.0154-0.36 %
1 GBP5.8585 +0.0020+0.03 %
1 CHF5.4178 -0.0043-0.08 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite