OMV Petrom a cerut acord de mediu pentru șantierul de la Tuzla al proiectului Neptun Deep, viitoarea cea mai mare exploatare offshore de gaze naturale din Marea Neagră românească

OMV Petrom a cerut acord de mediu pentru șantierul de la Tuzla al proiectului Neptun Deep, viitoarea cea mai mare exploatare offshore de gaze naturale din Marea Neagră românească
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 sep 2023

OMV Petrom, operatorul concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, la care este partener egal cu producătorul de profil controlat de stat Romgaz, a solicitat acord de mediu pentru șantierul de la Tuzla, pe care se vor derula lucrările necesare pregătirii exploatării concesiunii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania controlată de austriecii de la OMV a cerut acord de mediu pentru ″Execuție racord la rețeaua de preluare ape uzate menajere, la rețeaua cu apă potabilă RAJA și organizare șantier proiect Neptun Deep″, amplasat în extravilanul și intravilanul localității Tuzla din județul Constanța.

EXCLUSIV Guvernul scoate accizele din cifra de afaceri la calcul impozitului și crește TVA pentru concerte și spectacole la 9% CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul scoate accizele din cifra de afaceri la calcul impozitului și crește TVA pentru concerte și spectacole la 9%

Documentația aferentă solicitării a fost depusă la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța.

La începutul lunii trecute, OMV Petrom a anunțat că a semnat cu italienii de la Saipem contract pentru lucrări de proiectare, achiziții, construcție, instalare și punere în funcțiune pentru proiectul Neptun Deep, în valoare de aproximativ 1,6 miliarde euro.

Scenariștii greviști de la Hollywood au ajuns la un acord provizoriu cu studiourile CITEȘTE ȘI Scenariștii greviști de la Hollywood au ajuns la un acord provizoriu cu studiourile

În cadrul contractului, Saipem va furniza servicii de management, proiectare, achiziții, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare și punere în funcțiune pentru instalațiile maritime din cadrul proiectului. În plus, contractul implică testarea și punerea în funcțiune, pentru stația de măsurare a gazelor naturale și secțiunile de lângă țărm și de pe uscat ale conductei de producție de gaze, care vor fi construite de alți contractori.

Atribuirea contractului s-a făcut în urma unui proces public de achiziție. Costurile aferente acestuia se vor împărți în mod egal între cei doi parteneri, OMV Petrom și Romgaz.

India va amâna obligativitatea licenței de import pentru laptopuri și tablete, în urma opoziției SUA și a industriei CITEȘTE ȘI India va amâna obligativitatea licenței de import pentru laptopuri și tablete, în urma opoziției SUA și a industriei

În ultima parte a lunii iunie, APM Constanța a anunțat că, potrivit legislației în vigoare, pentru proiectul Neptun Deep în întregul său, ″este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, inclusiv în context transfrontalier, și este necesară efectuarea studiului de evaluare adecvată în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului″. Evaluările sunt în curs.

OMV Petrom și Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului. Neptun Deep ar urma să genereze o producție de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, ceea ce ar face din România cel mai mare producător de profil din UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze naturale marea neagră
neptun deep omv petrom romgaz