Pe 28 iunie, adică la 3 zile după termenul legal de plată a contribuției de solidaritate de 60% din profitul ″excesiv″ al anului trecut impusă companiilor care și-au obținut cel puțin 75% din cifra de afaceri pe 2022 din extracție de hidrocarburi și fabricare de produse petroliere rafinate, despre care OMV Petrom, cel mai mare producător de profil din România, susține că nu i se aplică, statul român ar putea afla la rândul său dacă datorează sau nu companiei controlate de austriecii de la OMV despăgubiri pentru presupuse prejudicii cauzate de modificarea legislației secundare a redevențelor petroliere în urmă cu 5 ani.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În februarie 2018, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a schimbat formula de calcul al redevențelor datorate statului de către producătorii români de gaze naturale, prin modificarea prețului de referință al gazelor la care sunt aplicate cotele procentuale de redevență prevăzute de Legea petrolului.
Astfel, pe baza unui studiu elaborat de Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, ANRM a decis ca prețul lunar de referință să fie prețul mediu al tranzacțiilor spot efectuate în luna anterioară la Central European Gas Hub din Viena (CEGH). Până atunci, prețul de referință era fix, de 45,71 lei/MWh, fiind stabilit în 2008. La momentul schimbării legislației, în februarie 2018, cotația de pe bursa vieneză reprezenta echivalentul a circa 84 lei/MWh.
În România, prețul reglementat de achiziție al gazelor naturale din producția internă ajunsese la 60 lei/MWh pentru consumatorii casnici în 2015, fiind ulterior eliminat cu totul de la 1 aprilie 2017, ca urmare a liberalizării, și la 89,40 lei/MWh pentru cei industriali în 2014, acest segment de piață fiind complet liberalizat încă din 1 ianuarie 2015.
Demersul ANRM a fost inițiat și ca urmare a unei dispuneri de măsuri dictate de Curtea de Conturi în 2012 și confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție în 2015. Curtea de Conturi a arătat ulterior, într-un raport publicat în 2016, că Agenția ar fi stabilit și menținut în mod defectuos mulți ani prețul de referință pentru redevențele la gaze, mai precis în dezacord cu Legea petrolului. Legea respectivă prevede că acest preț de referință se stabilește pe bază de studii de fundamentare de specialitate.
Schimbarea prețului de referință la gaze pentru calculul redevențelor a atras atunci proteste dure din partea petroliștilor. Aceștia au susținut că respectivele cotații spot de la hub-ul vienez, pe lângă că sunt extrem de volatile, sunt complet irelevante în raport cu prețurile de vânzare reale practicate de producătorii români de gaze. Asta în condițiile în care, cel puțin la acel moment, România nu exporta deloc gaze, din lipsă de interconexiuni suficiente, deci gazele de producție internă românească nu ajungeau să fie tranzacționate la CEGH Viena.
După un an, în mai 2019, OMV Petrom a dat în judecată Agenția solicitând anularea Ordinului ANRM nr. 32/2018, care impusese calcularea redevențelor în funcție de cotațiile la gaze de la Viena, și plata de despăgubiri de aproape 167 milioane lei, suma reprezentând cât a considerat compania că a plătit în plus pe redevențe în perioada februarie 2018 – martie 2019 prin schimbarea legislației, în comparație cu situația în care aceasta nu ar fi fost modificată. La această sumă ar urma să se adauge dobânzi, plus indexare cu inflația, potrivit datelor din dosar, analizate de Profit.ro.
OMV Petrom a pierdut procesul în primă instanță, în decembrie 2021, însă a înaintat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). În același timp, tot atunci, compania a inițiat o nouă acțiune împotriva ANRM, în care a cerut Agenției alte despăgubiri, de aproape 714 milioane lei, pentru restul perioadei în care s-a aplicat noua legislație a prețului de referință pentru calculul redevențelor. Dat fiind că primul proces era (și este) încă pe rol, aflându-se în stadiu de recurs la instanța supremă, cel de-al doilea a fost suspendat până la soluționarea definitivă a primului.
ÎCCJ a stabilit termen de judecată pentru recursul din primul proces (în care OMV Petrom a cerut anularea Ordinului ANRM din 2018), de care depinde și soluționarea celui de-al doilea, pe data de 28 iunie 2023.
Potrivit OUG nr. 186/2022 privind contribuția de solidaritate, aceasta se declară și se plătește anual până la data de 25 iunie. OMV Petrom a susținut în mod repetat că nu o datorează, în baza prevederilor ordonanței și a rezultatelor sale financiare pe 2022, întrucât a realizat mai puțin de 75% din cifra de afaceri pe anul trecut din extracție de țiței și gaze și din fabricare de produse petroliere rafinate. Situația a provocat controverse publice, inclusiv în interiorul coaliției de guvernare, și a dus și la implicarea Comisiei Europene.
La procesul pierdut în primă instanță, OMV Petrom a susținut că, prin Ordinul de schimbare a prețului de referință pentru redevențe, ANRM a comis ″abuz de putere″ și a încălcat principiul certitudinii sarcinii fiscale. Compania a arătat că nu dorește revenirea la prețul de referință fix, extrem de redus, de dinainte de 2018, ci raportarea prețului de referință la cotațiile reale de pe piața românească, nu la cele de pe bursa austriacă.
″(…) prin acest Ordin, autoritatea (ANRM – n.r.) a decis să calculeze prețul de referință prin raportare la prețurile de tranzacționare de pe un hub extern, din Viena. Soluția este absolut surprinzătoare și în contradicție flagrantă nu numai cu prevederile legale naționale, dar și cu imperativul integrării României pe piața energetică din UE. În concret, raportarea în calculul redevenței la o "realitate paralelă", dată de prețurile și indicii de pe hub-ul de la Viena, și nu la valoarea reală a producției naționale, rezultată din aplicarea prețurilor formate pe baze concurențiale, prin mecanismul liber al cererii și ofertei, este în totală contradicție și cu reglementările europene. (…) Or, dacă s-a avut în vedere (și) imperativul alinierii la legislația celorlalte state membre ale Uniunii Europene și câtă vreme, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, (…) calculul valorii redevențelor sau a venitului impozabil ia în considerare prețul/beneficiul efectiv realizat de către operatori (…), rezultă că același principiu trebuia aplicat și în interpretarea prevederilor Legii Petrolului privind redevența. (...) Cum România nu exportă gaze naturale, rezultă că nicio moleculă din producția națională nu ajunge să fie tranzacționată pe hub-ul CEGH din Viena″, a argumentat compania.
Judecătorii au dat dreptate ANRM, printre altele cu argumentul că redevențele nu sunt impozite.
″(…) redevența petrolieră nu este un impozit, ci este o contraprestație datorată statului pentru folosirea bunurilor proprietate publică. Mai precis, redevența este prețul folosirii bunurilor proprietate publică, a resurselor naționale, de către reclamantă și alți operatori economici, preț care se stabileste prin raportare la un preț de referință. Între noțiunea de preț și noțiunea de impozit nu există niciun fel de similitudine legală, principiile aplicabile în cazul stabilirii impozitelor neaplicându-se în niciun fel în situația stabilirii prețurilor datorate statului pentru bunurile ce aparțin acestuia. Ceea ce solicită reclamanta, în fapt, este să se stabilească un mecanism prin care acest preț să fie înghețat în favoarea sa, astfel încât să i se asigure o marjă de profit cât mai mare, comparabilă cu cea deja constatată prin raportul Curții de Conturi ce a declanșat procedura de adoptare a Ordinului 32/2018. (…) Practic, reclamanta solicită a se da prevalență interesului său economic în dauna interesului economic public al statului. Or, materia contenciosului administrativ este guvernată de principiul prevalenței interesului public. Așa cum s-a reținut prin raportul Curții de Conturi menționat, piața românească de petrol și gaze este o piață de tip monopol, stabilirea prețului fiind realizată în mare parte prin deciziile manageriale ale operatorilor economici majoritari din cadrul său.
În acest context, conduita pârâtei de a stabili un preț de referință pentru calculul redevenței raportat la cea mai relevantă piață europeană, un preț care se autoactualizează în funcție de valorile pieței libere, este conformă atât interesului public al statului ca proprietar al bunurilor tranzacționate de a obține un venit public optim din comercializarea acestor bunuri, cât și cerințelor comunitare de liberalizare a prețurilor in domeniu.
Faptul că gazul românesc nu se tranzacționează pe piața respectivă nu are relevanță în stabilirea prețului de referință și, în consecință, în stabilirea redevenței datorate. Statul român are dreptul de a stabili un preț corect pentru resursele naturale pe care le deține, preț care, prin prisma cerințelor europene indicate de reclamantă, trebuie să fie compatibil cu prețul determinat pe baza mecanismelor libere de piață în Uniunea Europeană. Reclamanta solicită, de fapt, contrariul aplicării unui preț stabilit prin mecanismele de piață liberă europeană, și anume solicită a se stabili un preț național controlat, care să fie fără legătură cu piața unică, și care, ca atare, să îi asigure o protecție sporită a intereselor sale economice în domeniu față de alți comercianți cu același tip de produs, ceea ce, în fapt, se concretizează într-o măsură de protecție economică interzisă în spațiul european″, se arată în motivarea deciziei Curții de Apel București din decembrie 2021.
