Perspectivă: Companiile petroliere își pot pierde concesiunile dacă la final de an înregistrează restanțe la taxe, impozite sau alte plăți bugetare

Perspectivă: Companiile petroliere își pot pierde concesiunile dacă la final de an înregistrează restanțe la taxe, impozite sau alte plăți bugetare
scris 12 mar 2018

Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) va putea rezilia acordul de concesiune petrolieră dacă titularul unui astfel de acord înregistrează la final de an restanțe la plata impozitelor, taxelor sau altor datorii bugetare, prevede un proiect legislativ. Măsura ar fi necesară pentru a preveni ”un comportament fiscal neloial față de statul român”, arată autorii proiectului.

Acesta a fost inițiat de parlamentari ai coaliției de guvernământ și UDMR.

Profit.ro a aflat despre existența unei alte propuneri de amendare a Legii Petrolului, formulată de Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA). Propunerea ROPEPCA, care are în vedere modificarea mai multor articole din lege, a primit susținere din partea mai multor instituții guvernamentale.

Conform unor surse, conducerea Asociației a solicitat o întrevedere cu liderul ALDE și al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a discuta Legea Petrolului și oportunitatea de amendare a acesteia.

În prezent, ANRM are dreptul de a rezilia concesiunea în anumite situații, precum cele în care titularul acordului petrolier nu respectă termenul de începere a operațiunilor petroliere, oprește operațiunile mai mult de 60 de zile fără acordul agenției, nu respectă prevederile de exploatare, execută operațiuni fără autorizațiile prevăzute de lege, furnizează, cu bună știință, date false sau încalcă clauzele de confidențialitate.

De asemenea, acordurile de concesiune pot fi suspendate acum de ANRM dacă titularul nu achită în termen de 6 luni de la data scadentă redevența petrolieră datorată statului.

TVA de 9% pregătită pentru furnizarea de electricitate și gaze naturale, energia termică în sistem centralizat și serviciile de salubrizare a localităților CITEȘTE ȘI TVA de 9% pregătită pentru furnizarea de electricitate și gaze naturale, energia termică în sistem centralizat și serviciile de salubrizare a localităților

Autorii proiectului legislativ, redactat de coaliție și UDMR, propun însă completarea legii, astfel încât concesiunea să poată fi reziliată dacă ANRM constată că titularul acordului petrolier ”înregistrează la finalul unui an calendaristic, restanțe la plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor sau altor sume datorate bugetului general consolidat, bugetului asigurărilor sociale sau bugetelor locale”.

Conform prevederilor în vigoare, rezilierea concesiunii ar produce efect asupra titularului după împlinirea a 30 de zile de la data notificării făcute de către ANRM.

Inițiatorii arată că măsura are drept scop împiedicarea prejudicierii bugetelor publice de către companii străine sau românești, în mod particular în cazul în care acestea ar solicita falimentul, ca urmare a unor rezultate economice sub așteptări.

Nouă viziune a Programului Rabla: Voucher de 4.500 lei pentru cumpărarea de panouri solare. Argumentul: toate Programele Rabla din ultimii 13 ani au generat speculă CITEȘTE ȘI Nouă viziune a Programului Rabla: Voucher de 4.500 lei pentru cumpărarea de panouri solare. Argumentul: toate Programele Rabla din ultimii 13 ani au generat speculă

”Propunerea are în vedere reinstaurarea legalității și monitorizarea atentă sub acest aspect de către autoritatea publică în domeniu – ANRM – și îi conferă acesteia mijlocul legal de a rezilia acordul, în cazul în care titularul acordului dă dovadă de un comportament fiscal neloial față de Statul Român”, afirmă autorii proiectului

Ei propun totodată o clarificare a legislației actuale în privința dreptului de servitute legală administrativă, respectiv dreptul de acces și de folosință a terenurilor necesare activităților auxiliare pe care le implică explorarea și exploatarea. Acest drept va fi atribuit numai titularului dreptului principal, pentru a preveni, spun autorii, extinderea în mod abuziv a explorării și exploatării pe terenurile necesare activităților auxiliare.   

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
concesiune
petrol
acord
companii
reziliere
anrm
datorii
buget
taxe
impozite
proiect
lege