Petrotel a fost anul trecut cea mai performantă rafinărie a Lukoil din Europa: peste 10% din petrolul procesat de compania rusă în străinătate a fost prelucrat la Ploiești

Petrotel a fost anul trecut cea mai performantă rafinărie a Lukoil din Europa: peste 10% din petrolul procesat de compania rusă în străinătate a fost prelucrat la Ploiești
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 16 feb 2018

Lukoil a procesat în 2017 la rafinăria Petrotel din România peste 2,5 milioane de tone de țiței, aceasta contribuind la majorarea cantității de petrol procesat de Lukoil la nivel global cu 1,8%. Peste 10% din petrolul prelucrat de Lukoil în străinătate a fost procesat la Ploiești.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anul trecut, Petrotel a fost de departe cea mai performantă rafinărie deținută de Lukoil în Europa, înregistrând un grad de valorificare a țițeiului de 99% (nu rămâne practic nimic neprocesat și nevalorificat) și un randament al produselor ușoare (benzină și nafta) de 83%. Trimestrial, la Petrotel au fost rafinate între 0,6 și 0,7 milioane tone de petrol, pe primele trei trimestre cantitatea rafinată fiind de 2 milioane de tone.

Comparativ, rafinăria Lukoil de la Burgas (Bulgaria) a obținut anul trecut un grad de valorificare a țițeiului de 78-99% și un randament al produselor ușoare 72-82%. Nici celelalte două rafinării Lukoil din Olanda (Zeeland) și Italia (ISAB) nu au obținut cifre mai bune ca Petrotel în ceea ce privește cei doi indicatori: 78-83%, respectiv 81-83%, în ceea ce privește gradul de valorificare a țițeiului și 71-77%, respectiv 69-77% randamentul produselor ușoare.

Cele trei rafinării au beneficiat însă de capacitate mai mare de producție de care dispun, procesând trimestrial în medie 1,2 milioane tone (Zeeland), 1,8 milioane tone (Burgas), respectiv 2,4 milioane tone (ISAB), față de cele numai 700.000 de tone procesate trimestrial de Lukoil la rafinăria Petrotel din Ploiești.

EXCLUSIV NIS Petrol, companie deținută de Gazprom, a găsit acumulări de hidrocarburi după teste la prima sa sondă din România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV NIS Petrol, companie deținută de Gazprom, a găsit acumulări de hidrocarburi după teste la prima sa sondă din România

În total, Lukoil a procesat anul trecut 67,24 milioane de tone de țiței, în creștere cu 1,8% față de 2016. Creșterea anuală a cantității de petrol rafinat s-a datorat modernizării rafinăriei din Volgograd, precum și lucrărilor de întreținere planificate la rafinăriile sale din Nijni Novgorod și Volgograd în 2016.

43,11 milioane tone de țiței au fost procesate în Rusia (creștere de 3,2% comparativ cu 2016), iar 24,13 milioane tone în rafinăriile din străinătate (în scădere cu 0,7%). Peste 10% din petrolul prelucrat de Lukoil în străinătate a fost rafinat la Ploiești.

EXCLUSIV Guvernul nu iartă companiile din energie de impozitul pe monopol și alte taxe speciale, ci le păstrează și anul viitor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul nu iartă companiile din energie de impozitul pe monopol și alte taxe speciale, ci le păstrează și anul viitor

Producția de petrol a Lukoil de anul trecut a scăzut cu 5% la 1.755 milioane de barili pe zi, ca urmare a limitărilor impuse de angajamentul Rusiei de a participa la acordul de limitare a producției alături de cartelul statelor exportatoare de petrol (OPEC). Producția din Rusia a fost de 1.644 milioane b/d, în scădere cu 1,6% pe an, potrivit Platts.

Producția totală de hidrocarburi a Lukoil, însă, a crescut cu 2,4% pe an la 2.234 milioane barili echivalent petrol pe zi, compania rusă continuând să-și dezvolte activitatea de producție a gazelor naturale.

Producția de gaze a Lukoil a crescut cu 15,7%, ajungând la 28,8 miliarde de metri cubi, în principal ca urmare a "progreselor semnificative înregistrate în dezvoltarea proiectelor de gaze în Uzbekistan", precum a lansării producției din din zăcământul Pyakikhinskoye din Rusia în ianuarie 2017.

Producția de gaze a Lukoil din Rusia a crescut cu 10,2%, ajungând la 18,2 miliarde de metri cubi, în timp ce producția de gaze în străinătate s-a majorat cu 26,5%, până la 10,6 miliarde de metri cubi.

viewscnt
Afla mai multe despre
lukoil
petrotel
producție
rafinarie