Poșta Română relatează cum a rămas fără furnizori de energie: Ne-au transmis că nu-și mai permit prețurile la care s-au angajat, i-am putea da în judecată

Poșta Română relatează cum a rămas fără furnizori de energie: Ne-au transmis că nu-și mai permit prețurile la care s-au angajat, i-am putea da în judecată
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 24 aug 2017

Compania Națională Poșta Română (CNPR), controlată de statul român, transmite că a rămas fără furnizori concurențiali de energie electrică și a fost nevoită să solicite ANRE să fie trecută în portofoliul de clienți al marilor furnizori de ultimă instanță asociați cu operatorii regionali de distribuție după ce cele trei companii cu care avea încheiat un acord-cadru de furnizare pe 4 ani i-au transmis că nu-și mai pot permite să-i vândă energie la prețurile la care s-au angajat prin respectivul acord-cadru.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

CNPR arată, într-un comunicat, că furnizarea energiei electrice pentru subunitățile poștale, începând cu luna mai 2016, ar fi trebuit să fie asigurată conform acordului-cadru încheiat între Poșta Română și furnizorii Tinmar Energy, Elsaco Energy și E.On Energie. Acordul cadru a fost încheiat pentru o perioadă de 4 ani, cu 4 contracte subsecvente acestuia, fiecare pentru perioade egale de timp, de câte 12 luni calendaristice, urmând ca atribuirea contractelor subsecvente se fie efectuată "în cascadă", după cum Profit.ro a relatat aici.

"Având în vedere faptul că SC Tinmar Energy SA s-a clasat pe primul loc urmare evaluării ofertelor primite, s-a încheiat cu acest furnizor primul contract subsecvent de furnizare a energiei electrice, respectiv contractul, nr. 140/3119/23.05.2016, cu intrare în execuție începând cu 15.08.2016, orele 00:00 și ajungere la termen în 14.08.2017, orele 24:00, contract care a fost derulat integral", explică CNPR.

Președintele Franței asigură transportatorii români că nu vor fi împiedicați să lucreze în Europa CITEȘTE ȘI Președintele Franței asigură transportatorii români că nu vor fi împiedicați să lucreze în Europa

Potrivit acordului-cadru, prețurile la care s-au angajat cei trei furnizori, fără TVA, acciză, taxă de cogenerare și certificate verzi, au fost de 161,77 lei/MWh în cazul Tinmar Energy, de 162,80 lei/MWh în cazul Elsaco Energy și de 177,67 lei/MWh în cazul E.ON Energie. 

"Ca urmare a demersurilor repetate inițiate de Poșta Română cu fiecare dintre cei trei promitenți-furnizori de a încheia cel de al doilea contract subsecvent de furnizare a energiei electrice, începând cu data de 15.08.2017, fiecare dintre aceștia au transmis în mod oficial că nu doresc semnarea acestui contract, motivând acest fapt prin imposibilitatea susținerii tarifelor ofertate conform acordului cadru incheiat in 2016, datorită modificărilor survenite la nivelul pieței de energie electrică", se afirmă în comunicatul Poștei.

În acest context, Poșta Română precizează că a informat Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) despre imposibiltatea incheierii unui contract cu niciunul din cei trei furnizori concurențiali, solicitând dispunerea de catre ANRE a preluării de catre furnizorii de ultimă instanță a celor 1.719 puncte de consum ale CNPR, începând cu data de 15.08.2017, orele 00:00.

Premium Porc Group, controlat de holdingul danez DCH, al doilea mare producător de carne de porc din România, se împrumută cu 55 milioane euro la 4 bănci pentru dezvoltarea producției CITEȘTE ȘI Premium Porc Group, controlat de holdingul danez DCH, al doilea mare producător de carne de porc din România, se împrumută cu 55 milioane euro la 4 bănci pentru dezvoltarea producției

Astfel, din data de 15.08.2017, subunitățile poștale au fost preluate de către furnizorii de ultimă instanță, urmând ca, în conformitate cu prevederile Regulamentului de preluare de către furniizorii de ultimă instanță a locurilor de consum ale clienților finali care nu au asigurată furnizarea energiei din nici o altă sursă, aprobat prin Ordinul ANRE NR. 12/2017, CNPR să încheie contracte de furnizare cu furnizorii de ultimă instanță până la încheierea unui contract de furnizare energie electrică cu un furnizor concurențial.

"Menționăm că, în acest moment,  Poșta Română analizează toate posibilitățile de a rezolva cât mai rapid acestă situație și își rezervă dreptul de a acționa în instanță cei trei promitenți furnizori pentru nerespectarea prevederilor acordului-cadru de furnizare a energiei electrice, în vederea recuperării eventualelor prejudicii financiare", se subliniază în comunicatul CNPR.

Unul dintre cei trei furnizori cu care CNPR avea încheiat acordul-cadru, Elsaco Energy Botoșani, a intrat în insolvență în mai anul acesta, printre cauze numărându-se și criza de pe piața engros de energie din luna ianuarie 2017, când, din cauza iernii friguroase, a creșterii consumului și a insuficienței producției, în special a celei hidro, prețurile pe bursa OPCOM s-au majorat amplu, ceea ce a provocat probleme financiare grave mai multor furnizori, unii intrând în insolvență sau chiar în faliment.

Proprietarii de mașini pot cere de astăzi restituirea taxei auto. Formularul pentru rambursarea banilor a fost publicat după ce Profit.ro a semnalat întârzieri CITEȘTE ȘI Proprietarii de mașini pot cere de astăzi restituirea taxei auto. Formularul pentru rambursarea banilor a fost publicat după ce Profit.ro a semnalat întârzieri

După majorările dramatice de prețuri din ianuarie, care s-au repetat în unele momente și în vară, furnizorii de energie au devenit reticenți față de clienții mari. De exemplu, una din companiile care se "abonase "la contracte cu clienți mari, RCS&RDS, a decis să-și reducă la jumătate volumul de business cu aceștia.

În raportul anual pe 2016 al companiei se arată că, din cauza faptului că RCS&RDS practică prețuri fixe în contractele cu consumatorii finali cărora le furnizează energie, creșterile de prețuri de pe bursa angro la energia cumpărată de companie afectează rezultatele operaționale și situația financiară a acesteia.

Compania explică faptul că cererea din partea marilor clienți industriali este mult mai volatilă și mai greu de estimat în avans decât cea a consumatorilor casnici și a micilor firme, iar contractele de furnizare ale RCS&RDS prevăd că această cerere trebuie satisfăcută integral, indiferent de cantitățile solicitate. Coroborat cu volatilitatea prețurilor de achiziție de pe bursă și cu prețurile fixe de vânzare, acest lucru sporește riscul pierderilor.

Pro TV a achiziționat drepturile pentru transmiterea campionatului de fotbal Euro 2020 CITEȘTE ȘI Pro TV a achiziționat drepturile pentru transmiterea campionatului de fotbal Euro 2020

"Creșterile neobișnuit de mari ale prețurilor de achiziție a energiei în ultima parte din 2016 și la începutul lui 2017, datorate parțial frigului, parțial disfuncționalităților pieței, ne-au provocat pierderi semnificative pe această linie de business în perioadele respective. Pentru a ne reduce expunerea la această volatilitate, suntem în prezent în proces de refocusare a operațiunilor de furnizare de energie către consumatorii casnici și întreprinderile mici și mijlocii, concomitent cu reducerea volumului de energie livrat marilor consumatori industriali", se menționează în raportul RCS&RDS.

Poșta Română este controlată de Ministerul Comunicațiilor – 75% și Fondul Proprietatea – 25%. Anul trecut, afacerile companiei au crescut cu 2,4%, la 1,135 miliarde de lei, iar profitul net a atins 10,45 milioane de lei, de la o pierdere de 34,01 milioane de lei în 2015.

În primul semestru din 2017, CNPR a înregistrat o creștere cu 12,5% al profitului net, la 17,8 milioane lei, și un avans cu 1,7% al veniturilor, la 572,57 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
posta romana
cnpr
furnizare energie electrica
furnizori energie electrica
pret energie electrica
tarif energie electrica
scumpire energie electrica
criza de pe piata energiei
opcom