Președintele Macron solicită Norvegiei să contribuie la limitarea creșterii prețului gazelor

Președintele Macron solicită Norvegiei să contribuie la limitarea creșterii prețului gazelor
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 sep 2022

Președintele francez Emmanuel Macron a cerut Norvegiei, devenită acum cel mai mare furnizor de gaze din Europa, să își consolideze acțiunea pentru a combate creșterea prețurilor la gaze ca urmare a războiului din Ucraina, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ce se va întâmpla cu prețurile la energie în România și care va fi situația la iarnă urmează să fie anunțat la Profit Energy.forum, programat pentru 3 octombrie.

Conferința, organizată la Hotel JW Marriott cu sprijinul Engie, Romgaz, Transgaz, OMV Petrom, Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Premier Energy, Vimetco Alro și Complexul Energetic Oltenia, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Într-o discuție telefonică cu prim-ministrul Jonas Gahr Store, președintele Macron "a salutat eforturile Norvegiei de a-și crește exporturile și de a contribui astfel la reducerea dependenței Europei de hidrocarburile rusești", a precizat Palatul Elysée.

DOCUMENT OFICIAL România și alte 14 state UE cer Bruxelles-ului plafonarea prețului angro la gaze naturale indiferent de sursă CITEȘTE ȘI DOCUMENT OFICIAL România și alte 14 state UE cer Bruxelles-ului plafonarea prețului angro la gaze naturale indiferent de sursă

"El a solicitat Norvegiei să continue și să își consolideze acțiunea pentru a lupta împotriva creșterii prețurilor la energie în Europa", a mai indicat președinția franceză.

Ca urmare a reducerii livrărilor de gaze de către Moscova ca represalii la sancțiunile europene în urma ofensivei ruse în Ucraina, Norvegia a devenit principalul furnizor de gaze al Europei, de care este conectată printr-o vastă rețea de conducte, scrie Agerpres.

Norvegia produce în prezent la capacitate maximă. Potrivit previziunilor oficiale, exporturile sale de gaze ar putea atinge un nivel record de 122 miliarde metri cubi anul acesta. Comparativ, Rusia furniza Uniunii Europene înainte de război aproximativ 150 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Confruntate cu creșterea prețurilor, mai multe state europene, printre care Italia, pledează pentru o plafonare a prețului la gazele achiziționate nu doar din Rusia, ci și din alte țări producătoare precum Norvegia.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre "ce face Norvegia pentru a asigura alimentarea cu gaz a platformei continentale norvegiene în lumina evenimentelor din Marea Baltică", a informat biroul premierului norvegian.

După presupusa sabotare a gazoductelor Nord Stream, Norvegia a anunțat miercuri o întărire a securității instalațiilor sale de petrol și gaze, considerate o potențială țintă.

"Discuția s-a concentrat și pe organizarea la Praga, pe 6 octombrie, a primei reuniuni a Comunității politice europene (CPE)", a precizat președinția franceză.

CPE, un proiect inițiat în mai de președintele Emmanuel Macron, urmărește să permită un dialog interguvernamental regulat - întâlniri la nivelul liderilor, o dată sau de două ori pe an - între statele membre ale Uniunii Europene și țările care aspiră sau nu să adere la UE, precum Ucraina, Regatul Unit, Turcia și Norvegia.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
macron
norvegia