Prețul petrolului a coborât sub pragul de 27 dolari/baril pe bursa de la New York

Prețul petrolului a coborât sub pragul de 27 dolari/baril pe bursa de la New York
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 20 ian 2016

Cotațiile petrolului au continuat să scadă miercuri și au coborât sub pragul de 27 dolari/baril pentru prima oară din septembrie 2003, declinul fiind influențat de un nou val de vânzări pe principalele piețe financiare ale lumii și de temerile investitorilor privind creșterea surplusului din piețe, scrie MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În jurul orei 18:55, contractele futures pentru petrolul WTI cu livrare în luna februarie erau în scădere cu 6,6% în ultima zi de tranzacționare pe bursa de la New York, la 26,58 dolari/baril, nivel care nu a mai fost atins din 23 septembrie 2003.

Prețul contractelor WTI cu livrare în luna martie era în coborâre cu 5,75%, la 27,86 dolari/baril, în timp ce petrolul Brent se tranzacționa la 27,40 dolari/baril, cu 4,73% sub închiderea de marți.

Următorul prag psihologic pentru cotațiile “aurului negru” va fi de 25 dolari/baril.

Piața globală a petrolului riscă să “se înece“ din cauza stocurilor care continuă să se acumuleze, iar cererea în scădere și reluarea exporturilor din Iran vor pune presiune suplimentară asupra cotațiilor aurului negru, aflate deja la minimul ultimilor peste 12 ani, se arată într-un raport publicat marți de Agenția Internațională pentru Energie (AIE).

Prețul petrolului a scăzut cu peste 20% de la începutul anului, în condițiile în care investitorii anticipează menținerea și chiar majorarea surplusului din piețe odată cu reluarea exporturilor din Iran. Reducerea cererii de petrol în China, cel mai mare importator de petrol din lume, va contribui la creșterea stocurilor, potrivit AIE.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
cotatii
evolutie