Prețul petrolului a revenit pe scădere, după avansul de săptămâna trecută

Prețul petrolului a revenit pe scădere, după avansul de săptămâna trecută
scris 28 dec 2015

Cotațiile petrolului au înregistrat scăderi luni, anulând parțial avansul de săptămâna trecută, iar analiștii spun că prețurile aurului negru vor fi foarte volatile în următoarele două săptămâni, având în vedere numărul redus de tranzacții, specific sărbătorilor de iarnă, transmit Reuters și MarketWatch.

Prețul contractelor futures pentru petrolul Brent cu livrare în luna februarie a scăzut, luni, cu 2,74%, tranzacționându-se la 36,85 de dolari pe baril, în jurul orei 18:30, potrivit datelor MarketWatch. Pe bursa de la New York, petrolul West Texas Intermediate (WTI) a înregistrat un declin de 3,26%, la 36,87 dolari pe baril.

Cotația petrolului Brent a urcat cu 2,7% săptămâna trecută, în timp ce WTI a înregistrat un avans de 5,7%, ca urmare a scăderii stocurilor de petrol ale Statelor Unite și ridicării interdicției privind exporturile companiilor din industria americană de profil, pentru prima dată în ultimii 40 de ani.

Comentariile oficialilor iranieni au accentuat, potrivit analiștilor citatați de MarketWatch, temerile privind continuarea prăbușirii prețurilor petrolului, aceștia declarând că Iranul speră să exporte circa 500.000 de barili pe zi suplimentar față de acest an, în urma ridicării sancțiunilor impuse de statele occidentale.

Referința americană s-a menținut, în general, peste cotația Brent pe parcursul zilei. Prețul petrolului WTI a urcat miercuri peste cotația petrolului Brent, pentru prima dată din noiembrie 2014, în contextul scăderii stocurilor de petrol din SUA și al ridicării interdicțiilor asupra exporturilor.

De la începutul anului, cotațiile petrolului s-au redus cu peste 30%, după ce în 2014 au scăzut cu aproximativ 50%.

Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a acuzat Arabia Saudită că și-a majorat în 2015 producția zilnică cu 1,5 milioane de barili, ceea ce a dus la destabilizarea piețelor, potrivit TASS. Țările din OPEC au refuzat să scadă producția pentru a susține prețul, decizia fiind susținută în principal de Arabia Saudită.

Potrivit analiștilor, prețurile vor continua să scadă pe termen scurt, în contextul în care producția globală se menține aproape de maximele istorice, iar cererea este afectată de încetinirea economiei Chinei și stagnarea economiilor europene. Totodată, aprecierea dolarului american în fața principalelor valute pune presiuni suplimentare pe cotații.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
brent
wti
petrol
cotatie
pret