Principalul producător de energie termică al Capitalei lansează modernizarea cazanelor sovietice de la CET Sud. Detalii la Profit Energy.forum

Principalul producător de energie termică al Capitalei lansează modernizarea cazanelor sovietice de la CET Sud. Detalii la Profit Energy.forum
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 13 sep 2019

Electrocentrale București (ELCEN), principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire din Capitală, vrea să lanseze un proiect de modernizare a unui număr de 3 cazane de la centrala termoelectrică Sud, în vederea conformării la normele europene de mediu, proiect absolut necesar pentru ca centrala să poată funcționa la capacitate maximă și începând cu iarna viitoare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Detalii despre situația din sistemul energetic în ansamblu și perspectivele vor fi anunțate la Profit Energy.forum, un eveniment care va fi organizat pe 14 octombrie, cu transmisiune în direct pe Profit TV, și la care vor fi prezenți oficiali cu putere de decizie din administrație și cei mai importanți jucători din domeniu.

Astfel, ELCEN, care este controlată de Ministerul Energiei, vrea să modernizeze instalațiile de ardere ale cazanelor pe gaze și păcură 2, 3 și 4 de la CET Sud, de fabricație sovietică, pentru reducerea emisiilor de oxizi de azot și a altor noxe, dar și pentru creșterea disponibilității, eficienței și siguranței în funcționare a centralei.

Valoarea totală a contractului scos recent la licitație este estimată la peste 60 milioane lei.

Guvernul alocă 60 milioane lei în plus pentru votul din diaspora la prezidențiale, după modificările prevăzute de noua lege CITEȘTE ȘI Guvernul alocă 60 milioane lei în plus pentru votul din diaspora la prezidențiale, după modificările prevăzute de noua lege

Durata lucrărilor este estimată la circa un an, însă ELCEN precizează în documentația de atribuire că va acorda punctaj mai mare potențialilor contractori care se angajează să finalizeze obiectivul până la jumătatea lunii septembrie a anului viitor, astfel încât CET Sud să înceapă sezonul de încălzire din 2020 cu cazanele modernizate.

ELCEN va depăși oricum termenul de conformare la normele europene de mediu, prevăzut inițial pentru 31 decembrie 2019 și prelungit ulterior până în iulie 2020.

În urmă cu 2 ani, Comisia Europeană și un comitet special format din statele membre UE au adoptat prin vot, cu majoritate calificată, concluzii cu privire la cele mai bune tehnici disponibile pentru instalațiile de ardere de dimensiuni mari, în temeriul Directivei europene privind emisiile industriale. Măsura a înăsprit drastic valorile limită de emisie în aer pentru oxizi de azot, dioxid de sulf și pulberi în suspensie. Ca element de noutate, au fost introduse valori limită de emisie și pentru emisiile de mercur, precum și cerințe de monitorizare pentru monoxid de carbon, acid clorhidric și acid fluorhidric. Polonia a atacat decizia Comisiei la Curtea de Justiție a UE, procesul fiind în continuare pe rol.

GALERIE FOTO Casa lui Elvis Presley din Beverly Hills poate fi închiriată prin Airbnb CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Casa lui Elvis Presley din Beverly Hills poate fi închiriată prin Airbnb

La începutul acestui an, ELCEN a lansat alte două proceduri de achiziție, pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru retehnologizarea, respectiv implementarea câte unei capacități de producție de energie termică în regim de vârf de circa 100 Gcal/h, la centralele sale Grozăvești și București Vest.

Potrivit propriilor sale estimări, ELCEN are nevoie de investiții totale în valoare de 515 milioane euro până în 2030 pentru a putea să continue să funcționeze. Fără investiții, capacitățile de producție ale companiei care, din punct de vedere al legislației de mediu, vor putea fi autorizate să funcționeze după anul 2023, vor putea produce maxim 370 Gcal/h, mult sub necesarul de energie termică prevăzut a fi asigurat de companie, de circa 1.800 Gcal/h.

În acest moment, procesul de salvare a sistemului centralizat de încălzire din Capitală, prin preluarea celor două componente principale ale sale, ELCEN și RADET, de către o companie municipală aflată sub umbrela Primăriei București este blocat. ELCEN pregătește o acțiune în justiție prin care datoriile RADET să fie imputate Primăriei și ia în calcul chiar și sistarea livrării de agent termic către Regie.

Principalul producător de energie termică al Capitalei lansează modernizarea cazanelor sovietice de la CET Sud. Detalii la Profit Energy.forum
Principalul producător de energie termică al Capitalei lansează modernizarea cazanelor sovietice de la CET Sud. Detalii la Profit Energy.forum
Extras din caietul de sarcini al licitației

Extras din caietul de sarcini al licitației

viewscnt
Afla mai multe despre
modernizare elcen norme de mediu
modernizare cazane cet sud norme de mediu
conflict radet elcen primaria capitalei
incalzirea la iarna
sistem centralizat de incalzire
subventii radet pret gigacalorie