PROFIT ENERGY.forum Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei: Până la 1 noiembrie, România va avea 90% din necesarul de gaze. Programul de iarnă va fi actualizat. Suntem una din țările cu cel mai mic impact al crizei energetice

PROFIT ENERGY.forum Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei: Până la 1 noiembrie, România va avea 90% din necesarul de gaze. Programul de iarnă va fi actualizat. Suntem una din țările cu cel mai mic impact al crizei energetice
scris 3 oct 2022

România și-a îndeplinit angajamentul de a avea la 1 octombrie peste 80% din depozite alimentate cu volumul necesar de gaz natural, iar autoritățile speră că la 1 noiembrie să fie aproape de 90%, a anunțat, la PROFIT ENERGY.forum, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei. Acesta a precizat că Programul de iarnă va fi actualizat cu ultimele decizii luate la nivelul Uniunii Europene, fiind actualizată și lista cu marii consumatori întreruptibili, respectiv al căror consum poate fi oprit în caz de necesitate.

Conferința este organizată cu sprijinul Engie, Romgaz, Transgaz, OMV Petrom, Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Premier Energy, Vimetco Alro, Complexul Energetic Oltenia, Tinmar Energy, Hidroelectrica, Nova Power&Gas, Nuclearelectrica și Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), fiind transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

De ce este important: Profit.ro a anunțat că Dispecerul Energetic Național (DEN), din cadrul operatorului de transport și sistem Transelectrica, estimează că deficitul de energie electrică din producția internă pentru acoperirea consumului României în iarna care vine, în orele de vârf de sarcină ale serii, în consecință și riscul de intrare a sistemului energetic în stare de alertă ca urmare a funcționării fără rezerve, va crește masiv față de prognozele de dinaintea sezonului rece anterior, de la 180 MW la 1.260 MW, în scenariul moderat elaborat de instituție, și de la 1.830 la 3.490 MW, în scenariul pesimist.

De asemenea important: Reprezentanții statelor membre UE au ajuns la un acord politic cu privire la o serie de măsuri de urgență pentru prețurile ridicate la energie, care vizează, printre altele, "captarea" veniturilor suplimentare realizate de producătorii de energie electrică și alți actori din piața de energie electrică peste un nivel maxim de 180 Euro/MWh, în perioada 1 decembrie 2022 – 30 iunie 2023, și utilizarea  acestora pentru a finanța măsurile de protecție a consumatorilor finali de energie electrică, instituirea unei contribuții de solidaritate din partea companiilor care activează în domeniul petrolului, gazului natural, cărbunelui și al rafinăriilor, dar și demersuri de reducere voluntară a consumului de energie electrică cu 10%, cu o componentă obligatorie de 5% în orele de vârf.

LEGE Reapare obligativitatea fișei postului și regulamentului intern pentru IMM-uri cu mai puțin de 9 angajați CITEȘTE ȘI LEGE Reapare obligativitatea fișei postului și regulamentului intern pentru IMM-uri cu mai puțin de 9 angajați

În cadrul PROFIT ENERGY.forum, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan, a declarat că, în pofida situației actuale, România are în prezent o stabilitate pentru iarna care vine, comparabil chiar cu anii precedenți.

”Nu aș reveni cu teza conform căreia suntem una dintre țările cu cel mai mic impact datorat acestei crize energetice. Suntem o țară care își produce peste 80% din necesarul de gaze naturale din producția națională, este un lucru important, un lucru care ne dă o anumită stabilitate în furnizare și totodată ne îndreptățește să căutăm alternative pentru a suplimenta acest necesar.

Cu siguranță, după cum bine știți, la 1 octombrie România și-a îndeplinit angajamentul de a avea peste 80% din depozite cu volumul necesar de gaz natural și sperăm ca la 1 noiembrie să fim aproape de 90%, ceea ce ne va da o stabilitate pentru iarna ce urmează comparativ cu anii precedenți”, a spus secratrul de stat, care a adăugat că sunt căutate și alte soluții de aprovizionare precum cele furnizate de interconectorul dintre Grecia și Bulgaria.

DOCUMENT Ample modificări la Codul de Procedură Fiscală - Notificare înainte de inspecție fiscală, termen mai scurt la achitarea restanțelor care nu fac obiectul eșalonării, noi plafoane sub care nu se acordă eșalonare CITEȘTE ȘI DOCUMENT Ample modificări la Codul de Procedură Fiscală - Notificare înainte de inspecție fiscală, termen mai scurt la achitarea restanțelor care nu fac obiectul eșalonării, noi plafoane sub care nu se acordă eșalonare

Dan Drăgan a precizat totodată că planurile de urgență din Programul de iarnă vor fi actualizate. 

”În cadrul Ministerului avem o direcție specializată care elaborează diverse scenarii, aceste scenarii ne vor asigura pentru a face față oricărei provocări va putea apărea în cursul acestei ierni. (...) În concordanță cu noile reglementări europene acest plan va cuprinde toate noile actualizări pe directive și reglementări europene privitoare la acestea”, a arătat demnitarul.

Potrivit acestuia, planurile vor cuprinde, ca și până acum, lista de consumatori întreruptibilil, dar care va fi și ea actualizată.

ULTIMA ORĂ Blue Air se prezintă drept \ CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Blue Air se prezintă drept "o mândră companie privată românească", dar anunță că nu poate relua cursele nici după 10 octombrie. Motivul avansat

”Există o actualizare a acestor planuri de urgență, conform ultimelor divective europene, în funcție de volumul și posibilitatea unor consumatori de a-și optimiza consumul în funcție de solicitările dispecerului de la Transgaz sau dispepecerilor de la societățile de distribuție, în funcție de toți acești parametrii va exista o definire a tuturor acestor consumatori întreruptibili”, a afirmat secretarul de stat. 

El a adăugat că și distribuitorii au cu siguranță o listă cu consumatori industriali pe care îi deservesc și vor avea, prin urmare, o listă cu cei care, în funcție de volum, au posiblitarea de a-și optimiza consumul în anumite perioade de vârf de consum.

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
minister
secretar
stat
dan dragan
program
iarna
actualizare
gaze
90%
noiembrie
consumator
intreruptibil