RAPORT Energia regenerabilă accelerează către o eră fără subvenții

RAPORT Energia regenerabilă accelerează către o eră fără subvenții
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 mai 2019

Sectorul energiei regenerabile intră, la nivel global, într-o nouă fază de dezvoltare fără subvenții, potrivit unui raport EY, iar China continentală și SUA rămân pe primele două locuri în clasamentul celor mai atractive 40 de piețe din lume pentru investiții în energie regenerabilă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Totodată, Franța a urcat două poziții în top, pe locul al treilea, datorită atenției speciale acordate capacităților eoliene plutitoare offshore și dublării țintelor sale anuale pentru extinderea capacităților eoliene la țărm, potrivit EY, scrie News.ro.

”Alte urcări notabile în clasament s-au înregistrat de către Coreea de Sud (poziția a 27-a, cu o urcare de 7 locuri) și Vietnam (poziția a 26-a, cu o urcare de 17 locuri), generate de planurile lor de a construi noi proiecte de energie regenerabilă cu o capacitate de 4 GW și, respectiv, 475 MW. Norvegia (locul 36, cu o creștere de nouă poziții) și Finlanda (locul 39, cu o creștere de trei poziții) revin în top în urma unor noi investiții planificate, sprijinite de contracte de achiziție directă de energie (PPA) într-un mediu aproape fără subvenții”, se arată în comunicat.

Soros cumpără acțiuni la un finanțator al cumpărătorului combinatului de la Galați CITEȘTE ȘI Soros cumpără acțiuni la un finanțator al cumpărătorului combinatului de la Galați

Printre țările cu evoluții în scădere se numără Mexic (locul al 19-lea, o coborâre de șase poziții) și Taiwan (locul al 33-lea, o coborâre de șase poziții), care au fost afectate de incertitudini politice majore.

“România poate reveni pe harta marilor investitori în energie regenerabilă odată cu creșterea competitivității noilor echipamente, ca urmare a scăderii rapide a costurilor de producție și instalare la nivel global”, a spus un manager din cadrul EY România, Mihai Draghici.

Având în vedere că energia regenerabilă devine un sector din ce în ce mai nesubvenționat, în care proiectele concurează pe piață în funcție de avantajele economice și ecologice, specialiștii analizează două caracteristici conexe ale acestui nou peisaj: modul în care proiectele se adaptează la noul context marcat de prețurile de vânzare a energiei și la dezechilibrele pieței (riscul comercial), precum și rolul tot mai important al cumpărătorilor de energie în subscrierea proiectelor de energie verde.

”Europa a deschis calea către proiecte nesubvenționate în zone cu resurse regenerabile bune. Proiecte multiple derulate în țările scandinave, Regatul Unit și Spania, sunt sprijinite de investiții private și PPA-uri care le asigură stabilitatea necesară. Pentru piața energiei regenerabile în general, un viitor fără subvenții guvernamentale este unul care nu va mai fi vulnerabil la schimbări bruște de politici sau la modificările retroactive ale tarifelor promise. De asemenea, într-un astfel de context, forțele pieței impun disciplină, promovează eficiența și accelerează reducerile de costuri care să permită sectorului să stea pe propriile picioare”, a declarat un coordonator EY Global Power & Utilities Corporate Finance, Ben Warren.

Achizițiile de energie verde au explodat anul trecut, mai multe companii intrând pe piață pentru prima dată. Potrivit raportului, contractele de achiziție directă de energie au susținut anul trecut generarea a 13,4 GW de energie verde, mai mult decât dublu față de nivelul de 6,1 GW înregistrat în 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
ey
energie regenerabila