Românii vor fi nevoiți să aștepte încă un deceniu montarea de contoare inteligente

Românii vor fi nevoiți să aștepte încă un deceniu montarea de contoare inteligente
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 13 iun 2018

Consumatorii casnici vor fi nevoiți să mai aștepte încă un deceniu instalarea de contoare inteligente, Comisia de Industrii a Camerei Deputaților hotărând marți să elimine termenul de 2020 ca fiind obligatoriu pentru dotarea cu astfel de contoare a 80% din consumatorii casnici.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, la propunerea președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriță, Comisia de Industrii a adoptat un raport favorabil la un proiect de lege care prevede ca “clienții finali care au un consum anual mai mare decât un prag, exprimat în kWh, stabilit de ANRE în baza informațiilor și datelor colectate, precum și clienții care dețin surse de producere cu putere instalată mai mică de 10 kW să dispună de sisteme de măsurare inteligentă până la data de 1 ianuarie 2024”.

Totodată, ceilalți “clienți finali vor dispune de sisteme de măsurare inteligentă până la data 31 decembrie 2028, prin implementarea sistemelor de măsurare inteligentă pe scară largă exclusiv în condiții de eficiență a investițiilor”.

Potrivit reprezentanților opoziției, care au reclamat că au privit amendamentele la proiectul legislativ doar la ora 2 a nopții de luni spre marți, într-o variantă prealabilă termenele erau diferite, cel final fiind 2032.

EXCLUSIV Primăria Capitalei ar urma să preia ELCEN la preț de faliment, cu scutire de TVA și plata în 2 ani. Ministerul Energiei nu ar încasa niciun ban din tranzacție CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Primăria Capitalei ar urma să preia ELCEN la preț de faliment, cu scutire de TVA și plata în 2 ani. Ministerul Energiei nu ar încasa niciun ban din tranzacție

Președintele ANRE, Dumitru Chiriță, a susținut că decizia a fost luată deoarece vechile termene nu erau justificate: “Analiza să aibă la bază costurile justificate economic. Directiva în vigoare și noua directivă vorbesc în permanență de faptul că aceste propuneri trebuie justificate economic. În plus, noua directivă stabilește termenul de 10 ani de la intrarea în vigoare a legii”, susține Chiriță.

În prezent, doar aproximativ 5% din consumatorii din rețelele de joasă tensiune beneficiază de sisteme de măsurare inteligentă. Cele mai multe contoare inteligente au fost instalate de ENEL, cu 11,5% din total consumatori, în cazul eDistribuție Dobrogea, 10,2% eDistribuție Muntenia și 9,3% eDistribuție Banat. La polul opus se află clienții operatorilor de distribuție ai Electrica, cu procente cuprinse între 0,2% din total clienți (SDEE Muntenia Nord) și 2,1% (SDEE Transilvania Sud).

Totodată, dezvoltatorii și persoanele, fizice și juridice, care-și cumpără sau construiesc un imobil nou nu vor mai achita direct costul achiziționării și montării noilor contoare. ANRE intenționează să modifice legislația, astfel încât respectivul cost va fi socializat și inclus în venitul reglementat care este recuperat prin tariful pentru serviciul de distribuție.

Până în prezent, tariful de racordare era reglementat de ANRE, mai puțin costul achiziționării și montării contoarelor. Potrivit noului proiect de ordin, din momentul emiterii sale, din tariful de racordare vor fi excluse costul grupului de măsurare, precum și montarea acestuia. “Modificarea presupune faptul că, în ambele situații: utilizatori noi sau existenți, costurile cu achiziția și montarea grupurilor de măsurare se vor regăsi în venitul reglementat care se recuperează prin tariful pentru serviciul de distribuție”, este precizat în nota de fundamentare.

NOTĂ: într-o variantă anterioară a articolului, temenul limită de instalare a contoarelor inteligente pentru ceilalți clienți era precizat, în mod eronat, ca fiind 2032

viewscnt
Afla mai multe despre
contoare
consumatori
obligativitate
distribuitori