Rusia vinde petrol Indiei la un preț cu 30% mai mare față de plafonul occidental, potrivit traderilor

Rusia vinde petrol Indiei la un preț cu 30% mai mare față de plafonul occidental, potrivit traderilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 sep 2023

Rusia vinde petrol către India la aproape 80 de dolari pe baril, cu aproximativ 20 de dolari peste plafonul occidental de preț, potrivit traderilor și calculelor Reuters, deoarece oferta limitată de pe piață ajută Moscova să genereze un apetit puternic pentru exporturile sale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Petrolul Urals al Rusiei s-a tranzacționat peste pragul occidental de preț, de 60 de dolari pe baril, de la jumătatea lunii iulie, pe fondul reducerilor de producție ale producătorilor din OPEC+, inclusiv Arabia Saudită și Rusia.

FOTO Vicepreședintele AFM, despre suspendarea Programului Casa Verde Fotovoltaice: Problema e destul de serioasă, cazul e șocant. Sperăm ca instanța să se miște repede CITEȘTE ȘI FOTO Vicepreședintele AFM, despre suspendarea Programului Casa Verde Fotovoltaice: Problema e destul de serioasă, cazul e șocant. Sperăm ca instanța să se miște repede

India, care este al treilea cel mai mare importator de petrol din lume, a devenit cel mai mare cumpărător de petrol rusesc, în principal Urals, din 2022, după sancțiunile occidentale împotriva Moscovei, scrie Agerpres.

Estimările Calculated Free on Board (FOB) pentru petrolul Urals încărcat din porturile baltice în octombrie au fos joi de aproape 80 de dolari pe baril pentru clienții indieni, potrivit datelor traderilor și calculelor Reuters.

”Rusia are niveluri scăzute de stocuri și producția sa este, de asemenea, redusă”, a spus un oficial de la o rafinărie indiană care cumpără în mod regulat petrol rusesc, explicând cea mai recentă creștere a prețurilor.

Restricționarea livrărilor a contribuit la diminuarea discountului pentru petrolul Urals în porturile indiene la 4-5 dolari pe baril față de Brent, de la 6-7 dolari pe baril în urmă cu două săptămâni, au declarat patru surse de tranzacționare implicate în operațiuni și calculele Reuters.

Traderii s-au referit la prețurile pentru mărfurile încărcate la sfârșitul lunii octombrie.

"Prețurile pentru petrolul Urals sunt din nou în creștere. Alternativele sunt mult mai scumpe și nu sunt ușor disponibile", a spus un trader familiarizat cu piața petrolieră din Rusia.

Compania LEGO va crea, în Ungaria, 300 de noi locuri de muncă, cu o investiție de peste 137 milioane de euro CITEȘTE ȘI Compania LEGO va crea, în Ungaria, 300 de noi locuri de muncă, cu o investiție de peste 137 milioane de euro

Indian Oil, Bharat Petroleum, Hindustan Petroleum, Mangalore Refinery and Petrochemicals, HPCL Mittal Energy Let, Reliance Industries și Nayara Energy nu au răspuns la e-mailurile Reuters pentru a solicita comentarii.

Petrolul Urals oferă de obicei randamente mai mari pentru motorină, ceea ce reprezintă aproximativ două cincimi din consumul total de combustibil rafinat al Indiei.

Între timp, decizia Rusiei de a interzice exporturile de motorină și benzină a crescut atractivitatea țițeiului Urals, pe fondul unei penurii de produse la nivel global.

Limita occidentală a prețului petrolului rusesc permite cumpărătorilor să folosească servicii occidentale, cum ar fi transportul și asigurarea, în cazul în care țițeiul se tranzacționează sub 60 de dolari pe baril.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
petrol