Frigul și tensiunile geopolitice duc prețurile europene la gaze la un nou record

Frigul și tensiunile geopolitice duc prețurile europene la gaze la un nou record
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 dec 2021

Prețul gazelor naturale în Europa a atins marți un nou nivel record, stimulat de cererea din sezonul de iarnă dar și de tensiunile geopolitice dintre principalul furnizor al Europei, Rusia, și clienții săi, informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La hub-ul de gaze TTF din Olanda, prețul european de referință a ajuns în jurul orei 10:20 GMT la nivelul record de 162,775 euro pentru un Megawatt-oră, adică o creștere de peste 10% comparativ cu prețul înregistrat luni seara, și peste precedentul record stabilit în data de 6 octombrie. Pe piața din Marea Britanie, prețul gazelor cu livrare în luna următoare a atins de asemenea un maxim istoric de 408,30 pence pentru o unitate termică, scrie Agerpres.

EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

Aceste prețuri sunt de șapte ori mai mari decât cele înregistrate la începutul anului. "Gazul natural european își continuă ascensiunea inexorabilă", susțin analiștii de la Deutsche Bank.

Doi factori explică această evoluție: temperaturile care continuă să scadă în Europa și faptul că grupul rus Gazprom nu a rezervat capacități suplimentare de tranzit în ianuarie pentru gazele naturale care trec via Ucraina. Aceasta în condițiile în care o treime din gazele naturale consumate de Europa vin din Rusia.

În plus, stocurile de gaze ale Europei au fost afectate de iarna prelungită din 2020 și între timp nu au fost refăcute până la un nivel suficient. La aceasta se adaugă și aportul redus al energiilor regenerabile, precum energia eoliană, din motive ce țin de condițiile meteo.

În paralel, anumiți analiști estimează că Rusia își limitează livrările de gaze spre Europa pentru a împinge în sus prețul energiei în plină iarnă și a face astfel presiuni pentru a accelera punerea în serviciu a gazoductului Nord Stream 2. Chiar dacă lucrările de construcție ale acestei conducte s-au finalizat, o decizie din partea Autorității de reglementare în energie din Germania cu privire la autorizarea proiectului Nord Stream 2 nu este așteptată înainte de mijlocul anului 2022.

În acest context, fiecare lovitură diplomatică între Moscova și clienții săi europeni antrenează un nou val de achiziții pe piața gazelor. Ultimul exemplu a fost decizia de luni a Rusiei de a expulza doi diplomați germani, ca răspuns la o măsură similară adoptată săptămâna trecută de Berlin, care acuză Moscova că a comandat asasinarea unui opozant cecen în Germania în 2019.

Ucraina rămâne de asemenea în centrul tensiunilor între Moscova și occidentali, aceștia din urmă afirmând că Rusia masează soldați la frontiera ucraineană în vederea unei posibile operațiuni militare. Kremlinul respinge aceste acuzații și spune că, dimpotrivă, Rusia este amenințată de NATO, care înarmează Ucraina și își multiplică desfășurarea de mijloace maritime și aeriene în regiunea Mării Negre. 

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze naturale
pret