Trei puteri europene au avertizat Iranul să nu înceapă lucrările de producție a uraniului metalic pentru un reactor de cercetare

Trei puteri europene au avertizat Iranul să nu înceapă lucrările de producție a uraniului metalic pentru un reactor de cercetare
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 ian 2021

Trei puteri europene au avertizat Iranul, sâmbătă, să nu înceapă să producă uraniu metalic drept carburant pentru un reactor de cercetare, afirmând că această activitate ar contravine acordului nuclear din 2015,având implicații militare serioase, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Autoritatea de supraveghere în domeniul nuclear a Națiunilor Unite, IAEA, și Teheranul, au anunțat, miercuri, că Iranul a început să lucreze în acest sens, încălcând din nou acordul nuclear convenit de Iran cu șase mari puteri occidentale. Teheranul vrea să preseze astfel Statele Unite să ridice sancțiunile americane, scrie News.ro.

”Încurajăm puternic Iranul să oprească această activitate și să revină la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate în cadrul acordului Joint Comprehensive Plan of Action”, au afirmat Franța, Marea Britanie și Germania, într-un comunicat comun.

FOTO Mega-avaria energetică europeană din 8 ianuarie a rupt nord-vestul României de Occident. Cum s-a derulat incidentul și cine a salvat rețeaua continentală CITEȘTE ȘI FOTO Mega-avaria energetică europeană din 8 ianuarie a rupt nord-vestul României de Occident. Cum s-a derulat incidentul și cine a salvat rețeaua continentală

Iranul și-a accelerat în ultimele două luni acțiunile prin care încalcă acordul nuclear. Unele dintre aceste încălcări au avut loc în urma uciderii unui cercetăptor iranian important, în luna noiembrie. Teheranul acuză că asasinatul a fost făcut de Israel.

viewscnt
Afla mai multe despre
uraniu
iran