ULTIMA ORĂ Kremlinul a sancționat unul din principalii importatori de gaze rusești din România

ULTIMA ORĂ Kremlinul a sancționat unul din principalii importatori de gaze rusești din România
scris 12 mai 2022

WIEE România SRL, subsidiara locală a gigantului rus de stat producător de gaze naturale Gazprom, al doilea importator și revânzător de gaze rusești din România ca volum și încasări în 2021, se află pe lista celor peste 30 de companii energetice occidentale sancționate de către Federația Rusă ca măsură de retaliere împotriva sancțiunilor vestice care i-au fost aplicate pentru agresiunea sa militară asupra Ucrainei, relevă date analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Actul normativ poate fi interpretat ca o măsură de limitare, cel puțin parțială, a livrărilor de gaze rusești către aceste state. Asta pentru că, potrivit deciziei Guvernului de la Moscova, autoritățile, persoanele juridice și cetățenii din Federația Rusă nu vor putea să încheie tranzacții cu entitățile sancționate, să își îndeplinească obligațiile față de acestea în baza unor tranzacții deja încheiate și să deruleze tranzacții financiare în beneficiul lor, incluse contracte de comerț international.

Lista de companii sancționate a fost întocmită oficial acum de către Guvernul de la Moscova, în aplicarea unui decret al președintelui Vladimir Putin din 3 mai.

Războiul lui Putin aduce profituri aproape triple la T1 pentru grupul BVB CITEȘTE ȘI Războiul lui Putin aduce profituri aproape triple la T1 pentru grupul BVB

Pe listă se află mai multe subsidiare ale Gazprom Germania, pe care grupul-mamă rus l-a cedat unei alte entități, ceea ce a determinat autoritățile de la Berlin să preia compania sub control administrativ până la finalul lunii septembrie. WIEE România SRL are ca asociat unic direct Gazprom Schweiz AG din Elveția, parte a Gazprom Germania și prezentă de asemenea pe lista firmelor sancționate. Restul listei cuprinde societăți din alte țări la care Gazprom deține participații, reprezentând furnizori, traderi și operatori de transport și înmagazinare de gaze naturale. 

Executivul rus va putea să efectueze modificări în listă, la propunerea Ministerului de Finanțe, și să acorde excepții individuale, adică autorizații temporare de efectuare a anumitor tranzacții cu companiile sancționate.

Nu este limpede deocamdată efectul sancțiunilor asupra activității WIEE România SRL, iar compania nu a răspuns până în acest moment solicitării de reacție trimisă de Profit.ro.

După o lună record, producția de autoturisme din România s-a redus, dar este mult peste cea din 2021 CITEȘTE ȘI După o lună record, producția de autoturisme din România s-a redus, dar este mult peste cea din 2021

Firma cumpără gaze de la compania sa mamă din Rusia și le revinde pe piața românească, fiind atât trader angro, cât și furnizor de gaze pentru clienți finali. Potrivit datelor ANRE, WIEE România SRL a fost anul trecut al doilea importator de gaze din România după Imex Oil Ltd. din grupul Vimetco ce deține și Alro Slatina, cu o cotă de circa 14% din totalul importurilor.

WIEE România și-a majorat anul trecut de 5 ori profitul net comparativ cu 2020, de la 9,28 milioane lei la 46,19 milioane lei. Aceasta pe fondul creșterii masive a importurilor de gaze ale României din Federația Rusă și a prețurilor acestora, dar și al avansului galopant al cotațiilor interne.

viewscnt
Afla mai multe despre
importuri gaze rusia
gazprom romania
wiee romania gazprom
sanctiuni rusia razboi ucraina
taiere gaze rusesti