DJ Gazprom. Gigantul rus, tactică specifică anilor ’90 în România: a vrut să dea filiala din Germania pe mâna unui dealer auto care mixează în cluburi

DJ Gazprom. Gigantul rus, tactică specifică anilor ’90 în România: a vrut să dea filiala din Germania pe mâna unui dealer auto care mixează în cluburi
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 10 apr 2022

Cel mai mare producător de gaze la nivel global, compania rusă Gazprom, ar fi încercat să aplice o tactică specifică anilor ’90 în România, folosindu-se de "un om de paie" pentru a controla filiala sa din Germania, cu o cifră de afaceri anuală de 15 miliarde de dolari și responsabilă pentru principalele sale afaceri în Europa. Autoritățile germane au refuzat să aprobe tranzacția și au fost nevoite să preia, cel puțin temporar, administrarea companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După Revoluție, în România, multe firme erau trecute sub proprietatea sau administrarea unor persoane ale străzii, pentru ca, în eventualitatea unor probleme cu partenerii de afaceri sau cu statul, să nu fie nimic de executat.

O tactică similară ar fi folosit și Gazprom, care a anunțat transferul controlului Gazprom Germania GmbH către o companie, Palmary, cu sediu social, “de garsonieră”, într-o cameră dintr-un complex de birouri din sud-vestul Moscovei și cu obiect de activitate în domeniul “tranzacților imobiliare”, potrivit Der Spiegel.

Mai mult, pe 31 martie, la conducerea Palmary a fost numit un nou director executiv, Dmitrij Z.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Analist eToro: Europa ar putea supraviețui fără gazul rusesc iarna viitoare, dar există câteva probleme CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Analist eToro: Europa ar putea supraviețui fără gazul rusesc iarna viitoare, dar există câteva probleme

Potrivit Registrului Comerțului din Rusia, pentru Dmitrij Z., singura afacere care are legătură cu sectorul energetic, pe care acesta o deține, ar fi „vânzarea cu amănuntul de aparate electrocasnice în magazine specializate”.

Pe lângă aceasta, Dmitrij Z. are afaceri în domeniul comerțului cu autoturisme și un service auto.

În baza de date a Registrului Comerțului din Rusia, în dreptul “antreprenorului rus” mai figurează o adresă personală de e-mail și un cont Google.

Potrivit Der Spiegel, pe conturile de pe rețelele sociale ale lui Dmitrij Z., acesta apare mixând muzică electronică în cluburi și chiar cântând la pian „Georgia on my mind”.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România: Mă aștept ca, în următoarea perioadă, piața de criptomonede să evolueze în tandem cu piața bursieră. Investitorii tind să fie mai degrabă precauți și să se orienteze către active mai sigure

Unicul acționar al Gazprom Germania, Gazprom Export Business Services (GPEBS) din Sankt Petersburg, făcea la rândul său parte din Grupul Gazprom, deținut majoritar de statul rus.

Potrivit agenției ruse Tass, pe 31 martie, în aceeași zi în care Dmitrij Z. a fost numit CEO al Palmary, Gazprom Holding a vândut GPEBS.

0,1% din acțiuni au revenit Palmary, compania condusă de DJ-ul dealer auto, restul de 99,9% fiind preluate chiar de GPEBS, compania din Sankt Petersburg fiind acum deținută majoritar de ea însăși.

Participația Palmary la GPEBS este de doar 100 de ruble, echivalentul unui euro, și, cu toate acestea, GPEBS a transferat 100% din drepturile de vot către Palmary.

Cu alte cuvinte, o participație de 1 euro i-a oferit Dj-ului controlul total asupra unei companii germane care avut o cifră de afaceri de peste 15 miliarde de dolari în 2020 și controlează infrastructura critică, cum ar fi depozitele de gaze din Germania. Și asta în condițiile în care președintele consiliului de administrație al Gazprom Germania GmbH era Alexander Medvedev, care, printre altele, este și președintele clubului de fotbal Zenit Sankt Petersburg.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Va fi destul de greu pentru statele din zona OPEC să crească producția de petrol. Războiul se resfrânge și asupra altor industrii, precum cea a construcțiilor. Nou val de creșteri de prețuri CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Va fi destul de greu pentru statele din zona OPEC să crească producția de petrol. Războiul se resfrânge și asupra altor industrii, precum cea a construcțiilor. Nou val de creșteri de prețuri

La scurt timp după schimbarea acționariatului, cei doi noi proprietari (Palmary și GPEBS) au anunțat lichidarea Gazprom Germania.

Potrivit Ministerului Federal al Economiei din Germania, schimbările efectuate în structura acționariatului încalcă Legea comerțului exterior german.

Drept urmare, autoritățile nu i-au recunoscut pe noii proprietari ai Gazprom Germania și au plasat filiala germană sub administrarea unei Agenții Federale până la sfârșitul lunii septembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
gazprom
germania
dj
dealer auto