10 ani de la listarea Romgaz – cea mai mare „îmbulzeală” de pe bursa românească

10 ani de la listarea Romgaz – cea mai mare „îmbulzeală” de pe bursa românească
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 nov 2023

Acțiunile Romgaz împlinesc astăzi un deceniu de prezență pe bursă, după oferta publică din toamna anului 2013, care, la acea vreme, era cea mai valoroasă de pe piața de capital locală. Nivelul ridicat de suprasubscriere, cu voci care invocau utilizarea abuzivă a subscrierilor „cu pixul”, a creat frustrare pentru micii investitori, dar post-factum aceștia au avut randamente foarte mari. Incluzând dividendele și aprecierea Romgaz, plasamentul în acea ofertă a fost echivalentul unui depozit bancar cu dobândă de 10%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Profit.ro organizează pe 27 noiembrie, cu transmisiune în direct inclusiv la PROFIT NEWS TV, cea de-a șasea ediție a Profit Financial.forum, cu lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu, respectiv din conducerea Băncii Centrale, Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, ca și cu manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri

Împlinirea a 10 ani de la listare regăsește acțiunile Romgaz (SNG) în apropierea valorilor sale record, care situează capitalizarea bursieră a producătorului național de gaze naturale la 17,90 miliarde lei (3,84 miliarde dolari), nivel confortabil peste criteriile MSCI pentru o companie din structura indicilor de piață emergentă.

De fapt, acțiunile Romgaz nu sunt foarte departe de atingerea și indicatorului de lichiditate care să permită promovarea României de agenția de evaluare financiară americană într-o poziție unde este mult mai vizibilă pe radarele investitorilor, fiind cea de-a 4-a companie care trece ștacheta, alături de Hidroelectrica (H2O), OMV Petrom (SNP) și Banca Transilvania (TLV).

Acțiunile Microsoft au crescut la maximul istoric CITEȘTE ȘI Acțiunile Microsoft au crescut la maximul istoric

Romgaz a ajuns la cota Bursei de Valori București pe 13 noiembrie 2013, în secvență scurtă după oferta publică secundară de la Transgaz (TGN) și listarea Nuclearelectrica (SNN) în septembrie, într-un ciclu închis de vânzarea pachetului majoritar la Electrica (EL) la începutul verii lui 2014.

Oferta publică inițială de Romgaz a arătat un apetit extraordinar în rândul investitorilor individuali în contextul succesului imediat premergător al operațiunii de piață de la Nuclearelectrica și al unei secete prelungite de listări în anii precedenți,

Norofert raportează o cădere cu 85% profitului net la 9 luni și revizuiește în scădere cu 30 milioane lei cifra de afaceri bugetată pe anul în curs CITEȘTE ȘI Norofert raportează o cădere cu 85% profitului net la 9 luni și revizuiește în scădere cu 30 milioane lei cifra de afaceri bugetată pe anul în curs

Procesul de vânzare demarat de statul român prin Ministerul Energiei, ca acționar majoritar, s-a derulat într-o perioadă de subscriere 22-31 octombrie și dacă interesul s-a revelat încă de la început, cu trecerea zilelor în care se cumulau plasamentele a crescut și frustrarea pe măsură ce era tot mai clar că alocările vor fi mici.

Romgaz a fost prezentat drept cazul clasic al fenomenului subscrierilor „cu pixul”, în care investitori cu putere finanicară au venit cu scrisori de garanție bancară pentru a-și asigura cumpărarea unui pachet cât mai mare, ceea ce nu a făcut decât să ridice nivelul suprasubscrierilor.

Finalul ofertei a regăsit, numai în tranșa de retail, aglomerate ordine în valoare de 4,3 miliarde lei, de 2 ori și jumătate mai mult decât întreaga valoare a ofertei. Aceasta s-a închis la prețul de 30 lei/acțiune, în partea superioară a intervalului de cotare de 24-32 lei/acțiune din tranșa investitorilor instituționali, în timp ce, pentru acțiunile puse în vânzare prin intermediul certificatelor de depozit (GDR) emise de The Bank of New York Mellon, prețul a fost de 9,25 de dolari pe unitate.

Explozie a profitului net al BVB, în contextul listării Hidroelectrica CITEȘTE ȘI Explozie a profitului net al BVB, în contextul listării Hidroelectrica

După închiderea ofertei, Gabriel Dumitrașcu, secretar de stat în Ministerul Energiei și cel care a coordonat procesul de vânzare din partea acționarului majoritar statul român, își exprima nemulțumirea față de liderul consorțiului de intermediere, banca americană de investiții Goldman Sachs, cu ideea că a redirecționat mai multe acțiuni către piața londoneză pentru a-și servi proprii clienți, în detrimentul pieței locale, în care cererea a fost foarte ridicată.

Prezența investitorilor străini s-a resimțit de la început și aceștia au avut forța în acționariat pentru a o aduce în board pe o reprezentantă a celebrei case de Rothschild. Ulterior, investitorii locali au devenit precumpănitori, cu achiziții de pachete relevante în special din rândul fondurilor de pensii. De asemenea, lichiditatea a căzut în nerelevantă pe piața secundară londoneză și, treptat, cantități mari de certificate de depozit au fost "despachetate", iar acțiunile, aduse la cota BVB.

Profitul OMV Petrom s-a redus cu două treimi CITEȘTE ȘI Profitul OMV Petrom s-a redus cu două treimi

În mod particular, pe o bursă românească unde principalul neajuns este participarea scăzută a publicului, alocările mici au făcut să fie o ocazie parțial pierdută pentru a atrage noi investitori mici. Nivelul de suprasubscriere pe tranșa de retail a fost de peste 17 ori și distorsionat puternic de subscrierile „cu pixul”.

În sistemul pieței s-au adunat ordine de nu mai puțin peste 100 milioane lei, din care cel mai mare a avut o valoare de 249 milioane lei. Până la final, fiecare mic investitor a primit 6% din titlurile cerute.

CEO-ul JP Morgan vinde acțiuni ale băncii în valoare de 140 milioane dolari CITEȘTE ȘI CEO-ul JP Morgan vinde acțiuni ale băncii în valoare de 140 milioane dolari

Dincolo de frustrarea de moment, performanța peste ani este una foarte bună. Acțiunea Romgaz nu numai că este la prețul de 46,45 lei/acțiune, dar, dacă la aceasta adunăm distribuțiile de dividend, care la nivel agregat se ridică la 27,01 lei/acțiune, rezultă că randamentul este de 144,86% în cei 10 ani de prezență la bursă pentru o companie în permanență profitabilă și care după anul 2020 a fost beneficiara exploziilor cotațiilor internaționale ale gazelor naturale.

Studiu de caz. Cât ar fi câștigul unui mic investitor care a participat în oferta publică

Dar care este un câștig realist al investitorului mediu pe care îl putea obține dacă păstra în toți cei 10 ani titlurile dobândite? Dacă avem în vedere o subscriere în echivalent de 6.700 lei, care însemna 3 salarii medii de la acel moment (2.232 lei pe lună în octombrie 2013), la ratele de alocare, investitorul ar fi primit doar 6% din cantitatea solicitată, respectiv 14 acțiuni cu o valoare de 399 de lei, dacă avem în vedere prețul de 28,50 lei/acțiune de care au beneficiat investitorii de retail ce au subscris în primele 5 zile ale ofertei.

VIDEO Viitoarele SMR-uri nucleare de la Doicești: ″Roller-coaster″ bursier pentru dezvoltatorul american al tehnologiei, după un raport negativ infirmat dur de companie CITEȘTE ȘI VIDEO Viitoarele SMR-uri nucleare de la Doicești: ″Roller-coaster″ bursier pentru dezvoltatorul american al tehnologiei, după un raport negativ infirmat dur de companie

La ultimul preț de piață, valoarea pachetului respectiv s-ar ridica la 650 de lei, la care s-ar adăuga și 378 bani primiți de la emitent sub formă de dividende. Câștigul total de 73,46 lei/acțiune este echivalentul unui randament agregat de 157,75%, și conferă pentru acțiunile Romgaz un randament anual mediu de 9,93%, confortabil peste media depozitelor bancare din acest interval.

Cum au intrat acțiunile Romgaz în piață

La drept vorbind, mulți investitori nu au rezistat și au trecut la marcări de profit chiar la intrarea în piață a titlurilor producătorului național de gaze naturale. Cererea nesaturată în oferta publică a asigurat la de la început explozia de preț.

Deschiderea s-a realizat la 34,50 lei/acțiune, intraday a fost atins un maxim de 34,63 lei/acțiune și închiderea a fost, sub presiunea marcării câștigurilor, la 34,30 lei/acțiune. Aceasta însemna un salt de 14,33% peste prețul ofertei publice, iar pentru micii investitori care au beneficiat de discount a reprezentat unde randament de 20,35% obținut în numai 3 săptămâni, echivalent cu un randament anuializat de aproximativ 350%.

Conducerea Bursei – neîncrezătoare față de sustenabilitatea volumelor foarte bune din ultimele luni. Fondul Proprietatea apune, dar cu zgomot CITEȘTE ȘI Conducerea Bursei – neîncrezătoare față de sustenabilitatea volumelor foarte bune din ultimele luni. Fondul Proprietatea apune, dar cu zgomot

Cotația nu numai că a rezistat până la finalul anului peste prețul ofertei publice, dar în primele 6 luni de prezență în ring a acțiunilor Romgaz acestea au testat maxime locale în zona de 36,50 lei/acțiune. Practic, prima incursiune sub prețul ofertei publice a fost la un an de la listare.

Oportunități majore de cumpărare. Cum s-a consumat cel de-al 2-lea episod al subscrierilor „cu pixul”

Este interesant cum a fost spart pragul psihologic al ofertei publice. Fondul Proprietatea (FP) a demarat procedură de vânzare accelerată pentru acțiuni Romgaz pe care încă le avea în portofoliu. FP a fost perceput în piață totdeauna ca un investitor sub stres și care vinde cu discount, astfel încât cotația deja a tins să coboare către reperul de 30 lei/acțiune până la consumarea evenimentului corporativ.

La vânzarea accelerată a fost prezentat același fenomen al subscrierilor „cu pixul”. De data aceasta, investitorii potenți care au beneficiat de scrisori de garanție bancară s-au „fript”. Ei nu au găsit în piața reglementată contraponderea pentru titlurile puse în vânzare de ei și au fost nevoiți să vândă tot în jos și cu pierderi din ce în ce mai mari, în contextul în care intrau în apel în marjă.

Adrian Tănase, BVB: Listarea pe o bursă mai dezvoltată nu garantează obținerea unei evaluări mai bune. Decizia de a te îndepărta de baza de investitori naturală poate fi una greșită CITEȘTE ȘI Adrian Tănase, BVB: Listarea pe o bursă mai dezvoltată nu garantează obținerea unei evaluări mai bune. Decizia de a te îndepărta de baza de investitori naturală poate fi una greșită

Este primul episod de vânzări majore prin care cotația a accelerat, mai ales după ce, sub nivelul de 28,50 lei/acțiune (prețul cu discount din ofertă), nu au mai avut prag tehnic de suport. Trendul descdendent nu s-a oprit nici la numere rotunde, precum 27 lei/acțiune sau 26 lei/acțiune, în condițiile în care cumpărătorii „cu pixul” nu-și găseau contrapartea.

Impulsul negativ s-a exacerbat în contextul internațional al scăderii prețurilor hidrocarburilor, trend care, pentru cotația petrolului, și-a găsit minimul la începutul anului 2016. La acel moment, acțiunile Romgaz au coborât și sub pragul de 23 lei/acțiune, oferind o bună oportunitate de cumpărare. Un investitor care achiziționa acțiuni la acel moment și care le păstra până în momentul de față își tripla, practic, banii, dacă avem în vedere aprecierea de preț și distribuția agregată de dividende.

10 ani de la listarea Romgaz – cea mai mare „îmbulzeală” de pe bursa românească

Nu a fost singura oportunitate de cumpărare, finalul anului 2016 regăsind cotația de mai multe ori aproape de respectivele reperuri. A fost o istovire a vânzărilor, de unde au fost create și condițiile unei reveniri pe trend ascendent.

Acțiunea de la șocurile "taxei pe lăcomie" și COVID, până la "cadoul" exploziei de prețuri din sectorul gazelor naturale

Primăvara anului 2018 a găsit acțiunile Romgaz pe noi maxime, în zona de 38 lei/acțiune. Este un reper care nu a mai putut fi trecut cu ușurință. Cotația a avut 2 amendări brutale, la cumpăna anilor 2018-2019, când a fost promovată o ordonanță de urgență cu prevederi drastice pentru mediul corporativ, așa numita "taxă pe lăcomie" și care includea o plafonare a prețului gazelor naturale, și a 2-a oară în primăvara anului 2020, la șocul COVID. De fiecare dată, prețul a coborât sub prețul ofertei inițiale.

Fondul Proprietatea suplimentează puternic oferta prin care vrea să își răscumpere din acțiuni CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea suplimentează puternic oferta prin care vrea să își răscumpere din acțiuni

Paradoxal, au fost banii tipăriți atunci sub pretextul conrtracarării crizei de băncile centrale și în primul rând de Rezerva Federală Americană cei care au alimentat un nou trend crtescător pentru acțiunile Romgaz.

Lichiditatea abundentă a migrat inclusiv către piețele de mărfuri și de energie, alimentând un trend exploziv de apreciere a cotațiilor internaționale ale gazelor naturale. Acesta este contextul în care și Romgaz a reușit să obțină și profituri foarte bune, inclusiv cel în baza căruia a fost distribuția dividendului-record de 3,80 lei/acțiune, care a ajuns la acționari în 2022.

10 ani de la listarea Romgaz – cea mai mare „îmbulzeală” de pe bursa românească

Este această realitate - în care economia românească era zdrobită sub prețurile mari la energie și toată părea că lucrează doar în câștigul unor producători precum Romgaz, OMV Petrom, Hidroelectrica și Nuclearelectrica - cea care a adus bursa românească pe noi maxime la începutul anului 2022, catalizată de companiile respective și de segmentul favorizat.

Acțiunile Romgaz au depășit atunci nivelul de 50 lei/acțiune înainte de corecția ex-dividend din vara acelui an, însă la amendările ulterioare a găsit prag de support în zona de 38 lei/acțiuen, unde au fost vârfurile din 2018-2020. Cotația s-a reînscris pe o traiectorie pozitivă și aduce Romgaz aproape de capitalizările de vârf la 10 ani de la marea "îmbulzeală" care a fost oferta inițială.

Secțiune realizată în parteneriat cu ING

Să ai un business de succes înseamnă, printre altele, să-ți alegi un partener de drum care te înțelege și te însoțește cu soluții potrivite pentru fiecare etapă de dezvoltare.

ING îți susține afacerea cu soluții variate: de la informații despre cum accesezi fonduri europene, la consultanță de business și produse bancare. Asta înseamnă banking și mai și de la ING.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
omv petrom
bursa
bvb
ministerul energiei
fondul proprietatea
nucleareelctrica