Acțiunile europene au coborât de la maximul acestui an, trase în jos de sectorul bancar

Acțiunile europene au coborât de la maximul acestui an, trase în jos de sectorul bancar
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 19 dec 2016

Acțiunile europene au coborât de la maximul acestui an atins vineri, după ce băncile și-au întrerupt raliul început săptămâna trecută. Titlurile celui mai vechi creditor din lume aflat în activitate, banca italiană Monte dei Paschi di Siena, s-au depreciat cu 11% în ziua lansării operațiunii prin care vrea să își majoreze capitalul cu 5 miliarde de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a consemnat un declin ușor, de 0,1%, tras în jos de sectorul bancar, care a scăzut cu 1,7%. Monte dei Paschi a pierdut 10,8% din valoarea de piață, semn că investitorii nu sunt prea încrezători în succesul operațiunii de  majorare de capital. Banca are nevoie de circa 5 miliarde de euro pentru a se conforma cerințelor de capital ale Băncii Centrale Europene (BCE), iar, în cazul unui eventual eșec, Guvernul de la Roma se va implica în salvarea băncii, potrivit unui oficial al Trezoreriei Italiei.

Duminică, instituția de credit a anunțat devansarea cu două zile a ofertei de acțiuni, după ce inițial operațiunea ar fi trebuit să înceapă joi pentru investitorii instituționali (65% din titlurile puse în vânzare) și miercuri pentru investitorii de retail (35% din pachetele de acțiuni care fac obiectul ofertei).

Lira turcească se întoarce în zona minimelor după asasinarea ambasadorului Rusiei la Ankara CITEȘTE ȘI Lira turcească se întoarce în zona minimelor după asasinarea ambasadorului Rusiei la Ankara

Nici băncile din afara Italiei nu au avut o zi mai bună luni. Acțiunile Deutsche Bank au scăzut cu 4,1%, cele ale Commerzbank cu 3,6%, iar titlurile Bankia și Societe Generale cu 2,6%, respectiv 1,2%.  

În sectorul petrolier, acțiunile BP au urcat cu 0,2% după ce gigantul energetic a anunțat că va investi aproape 1 miliard de dolari într-un perimetru gazifer din nordul Africii, potrivit MarketWatch. Rivalul Royal Dutch Shell a închis cu o creștere similară, însă titlurile Tullow Oil și Total au scăzut cu 3,7%, respectiv 0,7%.

Operatorii telecom au înregistrat printre cele mai mari creșteri astăzi. Titlurile Telecom Italia au fost printre cele mai tranzacționate și au închis cu o creștere de 4,3%, acțiunile Vodafone s-au apreciat cu 1%, iar cele ale Orange cu 1,5%.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
burse
evolutii