Acțiunile europene au trecut pe scădere, pe fondul temerilor legate de recesiune

Acțiunile europene au trecut pe scădere, pe fondul temerilor legate de recesiune
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 22 iun 2022

Acțiunile europene se depreciază marți, în linie cu contractele futures pe acțiunile americane și prețurile petrolului, pe fondul reaprinderii temerilor privind intrarea economiei globale în recesiune.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu până la 1,8% în prima parte a tranzacțiilor, întrerupând un avans de trei zile consecutive, în contextul în care tot mai mulți economiști avertizează că înăsprirea politicilor monetare de către Fed și alte mari bănci centrale ar putea împinge economia mondială în recesiune.

Europa și SUA se confruntă cu o probabilitate mare de recesiune, deoarece băncile centrale sunt forțate să înăsprească agresiv politica monetară pentru a combate inflația, potrivit CEO-ului Deutsche Bank, Christian Sewing.

EXCLUSIV Noile modificări fiscale pregătite: Beneficiile extrasalariale acordate angajatului, precum telefon, mașină, abonamente la sală sau clinici medicale - limitate CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noile modificări fiscale pregătite: Beneficiile extrasalariale acordate angajatului, precum telefon, mașină, abonamente la sală sau clinici medicale - limitate

Stoxx 600 se deprecia cu 1,68% în jurul prânzului, cu scăderi pe toate marile burse: -1,33% pentru indicele FTSE 100 de la Londra, -2,22% pentru DAX de la Frankfurt și -1,88% pentru referința CAC 40 de la Paris. Indicele FTSE MIB de la Milano consemna un declin de 2,42%, iar IBEX 35 de la Madrid se deprecia cu 1,76%.

La București, indicele BET se deprecia cu 0,51%.

“Piețele oscilează între temerile legate de recesiune și îngrijorările legate de inflație. Astăzi vedem temeri referitoare la recesiune”, a comentat, într-o notă, Paul Donovan, economist-șef la UBS Global Wealth Management, citat de presa externă.

Contractele futures pe acțiunile americane erau în scădere cu până la 1,9% la ora menționată. Principalii indici bursieri de pe Wall Street s-au apreciat puternic marți, în prima zi de tranzacționare după un weekend prelungit, recuperând o parte din pierderile de săptămâna trecută, când au avut cea mai slabă evoluție din 2020.

Îngrijorările legate de o eventuală recesiune afectează și bursele de mărfuri, pe fondul așteptărilor privind scăderea cererii.

Prețul petrolului Brent a scăzut cu 4%, la 110 dolari/baril, în timp ce cotațiile petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referință pe piața americană, au coborât cu 4,6%, la 104,47 dolari/baril.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
scadere
cotatii petrol
preturi petrol
recesiune
inflatie