Acțiunile Alphabet, compania-mamă a Google, au urcat cu peste 4%.
Creșterea a propulsat gigantul tehnologic în clubul exclusivist al companiilor cu o valoare de piață de 3 trilioane de dolari.
Doar Nvidia, Microsoft și Apple mai depășesc acest prag, conform CNBC.
Creșterea spectaculoasă a venit după o decizie favorabilă într-un proces antitrust: un judecător a respins cele mai dure sancțiuni cerute de Departamentul de Justiție al SUA, inclusiv ideea ca Google să fie obligat să vândă browserul Chrome.
Verdictul a fost primit ca o victorie majoră de investitori, trimițând acțiunile la maxime istorice. Președintele Donald Trump a salutat decizia, spunând că este ”o zi foarte bună”.
Capitalizarea record vine la 20 de ani după listarea Google la bursă și la peste un deceniu de la transformarea sa în grupul Alphabet. De la începutul anului, acțiunile companiei au urcat cu peste 30%, dublu față de avansul Nasdaq.
Conducerea lui Sundar Pichai, CEO din 2019, este testată de competiția tot mai intensă în domeniul inteligenței artificiale și de presiunile regulatorii din SUA și Europa. Rivali precum OpenAI și Perplexity au forțat Alphabet să accelereze dezvoltarea propriilor modele, mizând pe Gemini, suita de produse AI cu care speră să-și mențină poziția dominantă.
Titlurile Alphabet au urcat recent cu 9%, după ce o instanță americană a respins propunerile Departamentului de Justiție privind o posibilă divizare a Google.
Printre măsurile avute în vedere se numărau separarea browserului Chrome și restricții asupra plăților către companii partenere.

Judecătorul federal Amit Mehta a decis că Google nu trebuie să renunțe la Chrome și poate continua să plătească firme, inclusiv Apple, pentru preîncărcarea serviciilor sale, însă fără contracte de exclusivitate. Aceasta înseamnă că motorul de căutare al Google va rămâne implicit pe iPhone-uri, un avantaj major pentru companie și pentru Apple, ale cărei acțiuni au crescut la rândul lor.
Analiștii de pe Wall Street au descris verdictul drept ”o victorie uriașă” pentru Google și Apple, eliminând o incertitudine majoră din piață.

În timp ce Google se confruntă cu o concurență tot mai puternică în căutări din partea OpenAI și Perplexity, compania continuă să domine prin publicitatea online și își leagă viitorul de succesul pachetului său de inteligență artificială Gemini.
Decizia mai confirmă că Google nu va fi obligată să vândă sistemul de operare Android, considerat o piesă centrală în extinderea utilizării Gemini, având în vedere că aproape 70% dintre smartphone-urile din lume rulează pe Android.