Wall Street a început săptămâna cu o revenire amplă, susținută de calmarea tensiunilor geopolitice și de mesajele transmise din partea Rezervei Federale.
Principalii indici americani au închis ziua de ieri pe verde, reacționând pozitiv la semnalele de dezescaladare din Orientul Mijlociu și la aparenta stabilitate a politicii monetare.
Indice | Preț de închidere | Variație zilnică |
S&P 500 | 6.025,17 | +0,96% |
Nasdaq Composite | 19.630,97 | +0,94% |
Dow Jones Industrial | 42.609,47 | +0,89% |
Russell 2000 | 2.132,68 | +1,11% |
Evenimente-cheie și narative dominante
1. Conflictul SUA-Iran: piețele respiră ușurate
După atacurile SUA asupra facilităților nucleare iraniene, răspunsul Teheranului a fost limitat și nu a produs victime, ceea ce a redus riscul unei escaladări majore. Piețele au interpretat acest lucru ca pe un semnal pozitiv, volatilitatea diminundu-se rapid. Prețul petrolului a scăzut abrupt, atingând minimele ultimelor două săptămâni, pe fondul unui acord de încetare a focului între Iran și Israel.

Interpretarea narațiunii:
- Scăderea riscului de escaladare susține sectoarele ciclice și reduce presiunea pe prețurile energiei.
- Investitorii pot interpretata evenimentele din ultimele 12 zile drept un ”incident izolat”, nu începutul unei crize regionale de durată.
2. Fed lasă dobânda neschimbată și rămâne prudentă
Rezerva Federală a menținut rata dobânzii de politică monetară între 4,25% și 4,45% la ultima ședință, subliniind că așteaptă date economice viitoare. Nu sunt anticipate reduceri de dobândă pe termen scurt, iar piața a apreciat lipsa surprizelor negative.

Interpretarea narațiunii:
- Stabilitatea Fed în ceea ce privește dobânda de politică monetară este de natură să calmeze piețele, dar nu poate oferi catalizatori suplimentari pentru un raliu susținut în perioada imediat următoare.
- Atenție! Impulsul pozitiv actual de preț poate fi inversat rapid dacă vor apărea date macroeconomice dezamăgitoare.
3. SUA-China: tensiunile comerciale rămân în fundal
După negocierile purtate la Londra, SUA și China au convenit un armistițiu comercial și reducerea temporară a tarifelor, menținând deschis canalul de dialog. Deși persistă acuzații reciproce privind respectarea acordului și apar ajustări punctule de tarife (a se vedea, spre exemplu, decizia din 16 iunie privind adăugarea unor electrocasnice pe lista produselor cu tarif suplimentar de 50% la importurile în SUA), nu s-au înregistrat escaladări majore în ultimele zile.

Interpretarea narațiunii:
- Subiectul nu a generat reacții semnificative pe piețe în sesiunea de luni, însă investitorii trebuie să continue monitorizarea activă a evoluției negocierilor.
- O eventuală deteriorare a dialogului ar putea readuce volatilitatea, însă contextul actual rămâne în această privință unul de armistițiu și prudență.
4. Date macro SUA: PMI și vânzări de locuințe peste așteptări
PMI-ul compozit S&P Global Flash pentru SUA a scăzut ușor la 52,8 în luna iunie, de la 53 în mai, dar rămâne peste pragul de 50, ceea ce indică expansiune în sectorul privat, chiar dacă ritmul de creștere s-a temperat ușor.
Presiunile inflaționiste generate de tarife încep să fie tot mai vizibile, iar companiile raportează creșteri de prețuri la bunuri și servicii.
Vânzările de locuințe existente au crescut cu 0,8% în luna mai, ajungând la un ritm anualizat de 4,03 milioane de unități, peste estimările analiștilor de 3,95 milioane. Această creștere semnalează o reziliență surprinzătoare a pieței imobiliare, chiar dacă nivelul vânzărilor pentru luna mai este cel mai redus din 2009, pe fondul ratelor ipotecare ridicate. Este clar că dacă ratele ipotecare vor scădea în a doua jumătate a anului, vom putea asista la o creștere consistentă a vânzărilor la nivelul Statelor Unite.

Cu siguranță ca date macro solide în aceste zone vor putea susține continuarea raliului bursier, în timp ce apariția unor date sub așteptări ar putea genera corecții tactice și o reevaluare a narativelor macroeconomice.
5. Fed propune relaxarea reglementărilor bancare
Fed a anunțat că va discuta relaxarea cerințelor de levier pentru marile bănci la ședința din 25 iunie, ceea ce ar putea elibera capital suplimentar în sistemul financiar. Reacția ar putea fi pozitivă pentru sectorul financiar, în special pentru băncile mari, dar pe termen lung se nasc întrebări privind riscurile sistemice.
Calendar economic săptămânal
Zi | Indicator | Așteptare/previziune | Sursă previziune |
Miercuri | New Home Sales | Ușoară creștere/stabilizare | NAR, Fannie Mae, AInvest |
Joi | Durable Goods Orders | +2,4% (consens) | US Census, Trading Economics |
Vineri | PCE/Core PCE | 0,21% m/m și 2,34% y/y (PCE) | Cleveland Fed, Bloomberg, Reuters |
Concluzii și perspective
- Revenirea piețelor la care am asistat luni, este încă una fragilă cât timp contextul geopolitic rămâne tensionat, iar riscurile comerciale pot reaprinde oricând volatilitatea.
- Fed-ul rămâne prudent, dar nu dovish. Asistăm la continuarea narativului de pauză în tăierea dobânzii, fără nicio promisiune pentru o tăiere rapidă în perioada imediat următore.
- Sectorul financiar ar putea deveni lider pe terme scurt dacă relaxarea reglementărilor se materializează în capital suplimentar și marje mai bune
- Tensiunile SUA-China nu trebuie ignorate deoarece ele pot reajunge brusc în prim-plan, afectând companiile cu lanțuri globale de aprovizionare.