CONFIRMARE Concurența amendează 9 companii de asigurare și UNSAR cu aproximativ 53 milioane euro: coordonarea comportamentelor pe piață pentru majorarea tarifelor la RCA. Euroins a recunoscut fapta și a furnizat acte

CONFIRMARE Concurența amendează 9 companii de asigurare și UNSAR cu aproximativ 53 milioane euro: coordonarea comportamentelor pe piață pentru majorarea tarifelor la RCA. Euroins a recunoscut fapta și a furnizat acte
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 dec 2018

Consiliul Concurenței a sancționat nouă companii de asigurare și Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de aproximativ 53 milioane euro, cu acuzația de încălcare a reglementărilor naționale și europene din domeniul concurenței prin coordonarea comportamentelor pe piață în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În vară, Profit.ro a anunțat că inspectorii Consiliului Concurenței suspectează asociația profesională a asigurătorilor (UNSAR) de facilitarea unei practici anticoncurențiale de majorare a tarifelor polițelor RCA, realizate printr-un schimb de informații referitoare la intențiile viitoare de creștere a prețurilor pe acest segment de piață cu prilejul unor întâlniri ale Secțiunii de asigurări auto din cadrul UNSAR și prin anunțuri de presă, în perioada 18.10.2012 – 18.11.2016.

Acum, în urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că Allianz - Țiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA, Carpatica Asig SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, Generali România Asigurare Reasigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA și Uniqa Asigurări SA ar fi participat la un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intențiile acestor societăți de a majora tarifele RCA. Această practică concertată, facilitată de UNSAR, ar fi condus la restrângerea concurenței pe piața serviciilor de asigurare RCA în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2016, deoarece societățile de asigurare nu și-ar mai fi stabilit în mod independent tarifele, ci ar fi acționat concertat pe piață, ținând cont de discuțiile de a-și majora tarifele purtare în cadrul asociației.

Parlamentarii au amânat pe săptămâna viitoare audierea candidaților pentru șefia ASF CITEȘTE ȘI Parlamentarii au amânat pe săptămâna viitoare audierea candidaților pentru șefia ASF

"Asociațiile au un rol important și este legitim ca membrii acestora să se întâlnească și să discute pe diverse teme, însă nu trebuie să ajungă la schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial, cum sunt cele referitoare la prețuri actuale sau viitoare. Aceste schimburi de informații sensibile reduc incertitudinea cu privire la strategiile concurenților și favorizează coordonarea comportamentului pe piață, eliminând concurența. Pe o piață concurențială, companiile trebuie să se întreacă pentru a furniza servicii de calitate în condiții avantajoase, fiecare stabilindu-și în mod independent politica de tarife în funcție de propria strategie și de structura costurilor implicate de desfășurarea activității”, spune Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Amenzile au fost aplicate astfel: Allianz - Țiriac Asigurări SA - 43.442.939 lei, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA - 36.970.408 lei, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA - 22.037.026 lei, Carpatica Asig SA - 26.858.238 lei, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA - 6.346.453,60 lei, Generali România Asigurare Reasigurare SA - 21.445.106 lei, Groupama Asigurări SA - 35.378.902 lei, Omniasig Vienna Insurance Group SA - 40.529.090 lei, Uniqa Asigurări SA - 13.570.597 lei și UNSAR - 160.436 lei.

ULTIMA ORĂ Leonardo Badea este propus să rămână în fruntea ASF, funcție pentru care a luptat și vicepremierul Viorel Ștefan CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Leonardo Badea este propus să rămână în fruntea ASF, funcție pentru care a luptat și vicepremierul Viorel Ștefan

În cadrul investigației, Euroins a recunoscut în integralitate fapta anticoncurențială și a furnizat, în cadrul procedurii de clemență, o serie de documente și informații ce au avut o contribuție semnificativă la probarea acesteia și, ca urmare, a beneficiat de o reducere a amenzii.

În cazul societăților Astra și Carpatica, Consiliul Concurenței a luat în considerare o perioadă mai redusă de încălcare a legii, respectiv până la momentul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a retras autorizația de funcționare.

"Piața asigurărilor obligatorii auto a trecut prin împrejurări excepționale, de criză, dar între timp a fost implementat noul pachet legislativ și au fost eliminate, în mare parte, disfuncționalitățile care au condus, în anii anteriori, la creșteri accentuate ale prețurilor. Faptul că s-au înregistrat progrese în funcționarea pieței asigurărilor, nu înseamnă că nu mai sunt necesare unele ajustări. Vom colabora cu ASF și Guvernul pentru a identifica măsurile ce se impun pentru armonizarea legislației cu reglementările europene, respectiv consolidarea pieței pentru a nu conduce la creșterea prețului RCA” a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.

Autoritatea de concurență s-a implicat în procesul de evaluare a cauzelor care au determinat dezechilibrele pieței și a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătățirea funcționării pieței și care, în mare parte, au fost preluate în legislația primară și secundară, cum ar fi:

EXCLUSIV Tarom schimbă asigurătorul pentru unul dintre cele mai mari conturi din țară. Omniasig recâștigă contractul după o pauză de 2 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tarom schimbă asigurătorul pentru unul dintre cele mai mari conturi din țară. Omniasig recâștigă contractul după o pauză de 2 ani

• introducerea posibilității de compensare directă;

• luarea în calculul a clasei bonus/malus a istoricului șoferului, nu doar a combinației unice șofer-vehicul;

• utilizarea tehnologiilor de tip telematics în determinarea primei RCA;

• asigurarea accesului la cazierul de conducător auto; • declararea la emiterea poliței a tuturor șoferilor uzuali ai vehiculului (în vederea evaluării mai precise a riscului de daună). În urma introducerii acestei prevederi, evoluția primelor va fi diferită de la caz la caz (în unele cazuri, în care riscurile cresc, primele vor fi mai mari iar pentru cazurile în care riscurile se diminuează primele vor fi mai mici);

• rafinarea criteriilor de risc folosite în calculul tarifului de primă.

EXCLUSIV Poșta își bagă în insolvență propriul broker de asigurări CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Poșta își bagă în insolvență propriul broker de asigurări

Autoritatea de Concurență transmite că va colabora cu toți actorii din acest sector, astfel încât, odată cu alinierea la prevederile UE, unele aspecte care, încă, creează îngrijorări să fie eliminate prin preluarea în legislație și a celorlalte recomandări pe care le-a făcut și care nu au fost preluate, cum ar fi:

• polițele RCA să poată fi încheiate pentru 6 sau 12 luni, pentru persoane fizice, și pentru o perioadă de la o lună  la 12 luni, multiplu de o lună, pentru persoanele juridice (să nu se mai încheie polițe RCA pentru o lună deoarece sunt destul de multe mașini în circulație, care nu au RCA valabil deoarece proprietarii au încheiat polița pentru o perioadă foarte scurtă – o lună – iar apoi au uitat să o reînnoiască)

• introducerea unei prevederi cu privire la elaborarea de către ASF, împreună cu societățile de asigurare și unitățile de reparații auto reprezentative, sau cu organizațiile profesionale ale acestora, a unui cod de conduită aplicabil în relația dintre societățile de asigurare și unitățile de reparații auto, în vederea evitării prejudiciilor aduse consumatorilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurentei
amenzi
unsar
asigurari